Newsflash
Cultură

Mai aproape de Balcic

de Paula ROMANESCU - sept. 19 2014
Mai aproape de Balcic
   Unde e Balcicul – acel mic paradis în care inimii reginei Maria i s-a părut că a ajuns acasă? Unde să fie? Pe acelaşi ţărm, sub acelaşi soare, cu acelaşi farmec indicibil unde graiuri multe se împletesc în dantelării de mireasmă şi lumină. Am tot reinventat acel ţinut de mare şi iată că, în acest august 2014, unul dintre cele mai generoase proiecte artistice promovate sub egida Elite Art Club UNESCO –  Pictori de azi la Balcic – vesteşte că a trecut un deceniu de la prima expoziţie colectivă a artiştilor care au participat la taberele de creaţie organizate la Balcic de-a lungul anilor. Artiştii care au expus în 2004 se reunesc şi în 2014: Gabriela Drăghici, Ion Drăghici, Cristina Iliaş, Marilena Murariu, Virgil Parghel, Viorica Petrovici, Lucia Puşcaşu. Li s-au alăturat alţi doi artişti: Irina Florescu şi Alexandru Papuc.
   Lucrările inspirate de Balcic răsfrâng chipurile acelui loc de poveste cu stânci cărora li se ghiceşte fierbinţeala sub sărutul soarelui, cu verdele de smalţ şi catifea al vegetaţiei. Din 14 august până la 4 septembrie, Elite Art Gallery (strada Academiei nr. 15, Bucureşti) aduce Balcicul mai aproape de noi cu o vară, oferind, prin lucrările artiştilor menţionaţi, o simfonie de albastru ca un pod-curcubeu pe care inimii i-ar plăcea să se odihnească.

 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe