Emisiunea
lui Radu Banciu de pe B1TV a împlinit doi ani de existenţă. Îi urăm şi noi câţi
ani îşi va dori şi domnia sa să persevereze în acelaşi stil. Asta deoarece un
telespectator entuziast ne scrie cu oarecare îngrijorare că nu înţelege unele
contradicţii din comportamentul favoritului său. Iată, de pildă, chiar
aniversarea „a fost un prilej marcat de colegii lui de la ştiri, care i-au
oferit florile în direct, dar la gestul lor, Banciu a răspuns în dodii,
luându-le atenţia la mişto, interpretându-le acţiunea drept un mesaj de ferpar.
Unii dintre ei au încercat să contracareze impresia şi, urându-i viaţă lungă
«lumii» sale, i-au promis pentru la anul o bicicletă, dacă va fi «cuminte». Cu
prilejul recentei sale prezenţe în emisiunea Marinei Constantinescu, aflăm că
audienţa sa de pe sticlă ar spori şi cu un public de bună calitate, care îl
prizează preferenţial, alegând să plece la pauză din sălile de teatru numai ca
să-l poată urmări la tv. Dacă sondajele
în materie nu mint, s-ar zice că s-ar afla pe val. Până la emulaţia în masă cu
emuli dezirabili, dar şi cu epigoni nu mai e decât un pas. O spunem asta
întrucât el începe să fie nu numai urmărit, adică, spus în stilul său, «faire
des mouches», ci şi «citit». La început, de iniţiaţi şi colegi. Elocventă mi se
pare aici descifrarea tehnicii sale creative de colegi din B1TV ca fiind
tratarea cu ştaif de mare rafinament cultural, a unor simple ironii (care luate
în sine nici măcar nu presupun o prea mare cultură). S-ar putea spune, chiar în
stilul lui Banciu «c’est pas si bon», iar asta de vreme ce lumea sa tocmai tinde la un apogeu, ca audienţă, la un
început de sfârşit, la un colaps către «une étoile naine blanche». Stinsă.
Ne-am putea întreba, oare peste câtă vreme Banciu de la tv ar putea deveni
total previzibil? Nu ne dorim şi nu-i dorim ca asta să se întâmple.“
Nici
n-ar fi posibil, încercăm să-l liniştim pe telespectatorul nostru, pentru
simplul motiv că Radu Banciu umblă prin lume cu „lumea“ lui. Aşa priveşte el întâmplările, viaţa, cu doi
ochi, nu cu unul singur, pentru a nu pierde din vedere unitatea lumii.
Concluzia aparţine aceluiaşi telespectator şi, ca să nu stârnească pornirile
inexplicabile ale lui Banciu, a formulat-o astfel: „Până una-alta, el rămâne,
pentru noi, ardeleanul care prin excelenţă dezminte magistral cotarea istorică şi
nedreaptă a românilor din Transilvania după acel delay verbal tipic, dar şi cu
acea latenţă a minţii, ce-i drept frecventă, tratată însă de către muntenii
pripiţi şi superficiali, deşi numai şi numai pe riscul lor, drept non-inteligenţă,
lipsă de creativitate şi apragmatism“.