Newsflash
Cultură

Lumea ca o tablă de şah

de Paula ROMANESCU - mai 17 2013
Lumea ca o tablă de şah
   Lucrările lui Gheorghe Gogescu (pictură, tapiserie, artă figurativă) de dimensiuni medii şi mari au fost expuse de-a lungul timpului în zeci de expoziţii atât în ţară, cât şi în străinătate, îmbogăţind colecţii publice şi private prin strania ilustrare a temelor ţinând de lumea ordinii gândirii, a raţionalului pus să iubească (dacă nu chiar să dezlege tainele neprinse în linia desenului) alcătuirea lumii ca o imensă, repetabilă şi familiară tablă de şah, pe care sunt chemate să evolueze în dans-nemişcare personaje ca lumea de vechi şi tot ca ea de schimbătoare. În planul doi – regi, regine, nebuni, cai (dintr-o altă poveste) cu feţi fără chip alergând în mici zvâcniri frânte spre câmpuri de luptă niciodată redate ierbii pacificatoare, turnuri de pază la hotarele împărăţiei belicoase şi, în prim-plan, cohorta celor neştiuţi anonimi – pionii. În mai toate punctele „de fugă“ ale recentei sale expoziţii de la Palatul Parla­mentului – table de şah cu „armatele“ în lemn, ceramică, sticlă, sticlă şi textile, mereu aliniate în formaţie de atac, mereu gata de a se angaja în bătălie.
   În lucrările în ulei sau în tapiserie, tema şahului se reduce adesea la carelajul alb-negru, ca în „Grădina“ – deloc grădină, mai curând un salon-anticameră dintr-un mormânt de faraon, cu Anubis de pază lângă o masă cu două pocale neapărat în formă de piese de şah (niciodată pioni!).
   Altă serie de lucrări – ulei pe lemn, pe pânză, tuş, guaşă, cerneală – se înscrie în stilurile clasic (portrete, peisaje), oniric (Terasa), bizantinSagesta (icoane). Sunt şi trimiteri la iernile lui Pieter Brueghel (fără personajele care animă la acesta atmosfera jocurilor şi obiceiurilor de iarnă), topite în albul gălbui din nudurile lui Tonitza sau rarefiate în albastrul sidefiu al iernilor ruseşti cu oprire (trecere) prin Magritte. Şi totuşi, fiecare în parte şi toate la un loc întregesc şi configurează stilul Gogescu, de neconfundat în pictura românească din vremea noastră. Catalogul expoziţiei sale din această primăvară poartă pe copertă două numere: 60/35. Altfel spus, omul a împlinit 60 de ani, pictorul abia 35. Să-i urăm omului viaţă lungă, iar pictorului să-şi lase arta să nu mai numere anii, ci să se înscrie în marele fluviu al netrecerii.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe