Un spectacol bine jucat, dar prost scris, îi aminteşte lui Candid Stoica de scenariile autohtone de calitate care zac prin sertarele direcţiilor teatrelor. Despre autocenzura directorilor, care rivalizează cu cea impusă de regimul comunist, la rubrica Scena ca o lume.

"> Lovitură dată dramaturgiei originale (spectacole realizate după scenarii de film americane) - Viața Medicală
Cultură

Lovitură dată dramaturgiei originale (spectacole realizate după scenarii de film americane)

de Candid STOICA - aug. 19 2013
Lovitură dată dramaturgiei originale (spectacole realizate după scenarii de film americane)

Un spectacol bine jucat, dar prost scris, îi aminteşte lui Candid Stoica de scenariile autohtone de calitate care zac prin sertarele direcţiilor teatrelor. Despre autocenzura directorilor, care rivalizează cu cea impusă de regimul comunist, la rubrica Scena ca o lume.

Deşi suntem în iulie, unele teatre n-au tras cortina.
„Pentru acest spectacol de teatru m-am inspirat dintr-un film unde se spune povestea unei echipe de filmare, care încearcă să facă o peliculă de succes cu minimum de resurse, care devine repede un dezastru mai mult comic decât tragic. Spectacolul relatează despre ce se întâmplă înaintea începerii unei filmări şi mai ales se petrece în minţile şi sufletele actorilor, echipei tehnice şi a regizorului“ declară, pe site-ul Teatrului Odeon, Peter Kerek, regizorul spectacolului Linişte, sărut, acţiune şi autorul scenariului actual, după scenariul filmului american Living in oblivion*. Deci un scenariu după un alt scenariu!
Am fost în vechea sală, unde a funcţionat pe vremuri „Teatrul nostru“, condus de Dina Cocea, redată circuitului teatral de Primăria Capitalei, şi am văzut o echipă de talentaţi actori, Pavel Bartoş (regizorul din spectacol), Elvira Deatcu (Claudia, actriţă), Gelu Niţu (nea Vali), Irina Mazanitis (Mama), Alexandru Papadopol (operator), Paula Niculiţă sau Alina Berzunţeanu (asistent regizor), nu ştiu care a jucat, Marius Damian (un sunetist), Ioan Batinaş (un recuziter) care s-au agitat, au alergat continuu pe distanţă de peste 50 de metri, cât are sala transformată în scenă, au trans­pirat, s-au târât, au ţipat disperaţi, au plâns amar, au monologat (câteodată Pavel Bartoş crezându-se chiar Hamlet, sau având interogaţii hamletiene), fiecare actor participând şi străduindu-se din răsputeri să dea naştere în final unui… moft! Talentaţi, cu haz, cu poftă de joc, manevrând uneori improvizaţia la maximum, ei au reuşit, până la urmă, să smulgă câteva zâmbete unor spectatori naivi, avizi să ştie, să afle ce se poate petrece pe un platou de filmare, cu preţul unor strădanii care meritau o soartă mai bună. Spectatorii au aflat că o actriţă se zăpăceşte şi uită replica (de şase ori) pe parcursul a 30 de minute. Altă actriţă (Mama) întrerupe de mai multe ori filmarea în urma unor crize de incomprehensibilitate privitoare la rol, aducându-l pe regizorul din scenariul filmului într-o stare de isterie vecină cu colapsul. Un actor „de prestigiu“ (interpretat excelent, cu aplomb de Gelu Niţu) vrea să-şi impună modul cum trebuie realizată secvenţa de dragoste dintre el şi actriţa Claudia: în niciun caz printr-o apropiere normală, care i se pare libidinoasă din cale afară, ci numai printr-o acuplare gen salto-mortale, aducându-l pe acelaşi regizor în al noulea cer de… furie, dându-i peste cap filmarea. Există şi o scenă tensionată, plină de adevăr, când vedeta masculină (nea Vali, alias Gelu Niţu) îl acuză pe regizorul filmului că e cel mai prost regizor şi alta, evident neadevărată, când acelaşi actor jură că nu va mai juca niciodată în telenovele.
Ce veselă, strălucitoare şi plină de prosperitate e viaţa actorilor în scenariul dlui Peter Kerek, care nu ştie, sau a uitat, sau nu vrea să ţină seama ce salarii mici (de mizerie) au actorii în majoritatea teatrelor din ţară, care duc o luptă surdă cu autorităţile ca să supravieţuiască la Piatra Neamţ, Ploieşti, Constanţa, Târgovişte, obligaţi de viaţă să joace în telenovele!
Dar în timp ce priveam „emoţionantele“ şi „abisalele“ peripeţii ale echipei de filmare, de pe cele două ecrane mari care împodobesc scena (care or fi costat ceva bani) din acest spectacol, prin minte mi se derulau, ca într-un film documentar, subiecte, imagini, replici, scene şi personaje din piese româneşti de bună calitate, scrise de autori în viaţă, unele vizionate de mine, în cadrul Cenaclului dramaturgilor, altele citite (tot de mine), altele premiate la concursurile iniţiate de UNITER sau Teatrul de Comedie, dar care n-au avut încă şansa de a ajunge pe scena unui teatru, şi din cauza acestor spectacole realizate după scenarii ale unor filme americane (teatrul Metropolis are şi el o producţie de acest gen intitulată „Tom şi Jerry“, lansată de curând cu mare tam-tam) şi sunt convins că procedeul va invada mai toate scenele teatrelor din Bucureşti şi din ţară, pentru că nimic nu se transmite mai rapid decât laurii unui succes facil.
„Ah, ce minunat e să faci amor pe ploaie“ şi „Poftă bună canibali“ de Radu Iftimovici, „Dl deputat general“ şi „Vreau nebunie altfel înnebunesc“ de C. Turturică (premiată de Teatrul de Comedie), „Învăţăturile lui Zaharia Trahanache către fiul său Zăhărel“ şi „Ceva cu tăiţei“ (premiată de Teatrul de Comedie) de Marilena Dumitrescu, „Ultimul pact” de Oana Maria Cajal (premiată de UNITER), „Nostalgicii călători“ de Liviu Lucaci (premiată de UNITER), „Stalin şi Matroana“ şi „Şi dacă sfârşitul ar fi fost altfel“ de Florin Iordache, „Bani de dus, bani de-ntors“ şi „Amanta mortului“ de Puşi Dinulescu, „Şarpele boa“ şi „Nuntă cu miliardar“ de Dinu Grigorescu, „Dl Monaigne sau cura de ape minerale“ de D. R. Popescu, „Moartea vine pe tocuri înalte” de Mona Radu, „Tânăra italiancă“ de dr. Jules Botea Cohn, „Mircea Şeptilici sau ulti­mele zile din viaţa unui artist“ şi „Dosarul curve­lor“ ale sub­semnatului (lista ar putea continua) sunt doar câteva din titlurile pieselor unor autori români care aş­teaptă de ani de zile ca directorii de teatru să catadicsească să le citească sau să ia act de existenţa lor.
La final am aplau­dat şi eu, împreună cu publicul generos, care a înţeles să răsplătească munca entuziastă a actorilor, demnă de o cauză mai bună. Nu e vina lor, şi-au făcut doar datoria faţă de meseria pe care şi-au ales-o şi căreia i-au închinat toată viaţa. Vina pentru că asemenea mofturi au pătruns pe scenă e a directorilor acestor instituţii, cu teama lor de a nu avea dificultăţi cu potentaţii zilei dacă o piesă românească ar conţine aluzii la actualele guvernări… Cu ani în urmă, „Curve de lux“ de R. Iftimovici, o piesă vitriolantă despre realităţile postrevoluţionare, a fost scoasă din repertoriu de la teatrul din Tg. Mureş, de celebrul interpret a lui Ciprian Porumbescu, ajuns în ipostază de director, iar la Bucureşti, toţi directorii de teatru au fugit de piesă ca dracul de tămâie, obligând în cele din urmă autorul să realizeze spectacolul cu fonduri personale (cu o echipă entuziastă, în cap cu Iurie Darie, în care mă aflam şi eu).
Aproape de un an aşteaptă C. Turturică (autorul piesei „Comedie Roşie“) răspuns de la echipa managerială a Teatrului Naţional referitor la o piesă a sa. O jumătate de an am aşteptat eu răspuns despre piesa mea „Dosarul Curvelor sau Paula şi Teodor“ (un episod sentimental din viaţa lui Teodor Mazilu), răspuns care mi-a fost refuzat în scris, cu pretextul că Teatrul Naţional e ocupat cu refacerea şi reconstrucţia (Violeta Popa). Ca şi cum secretarii literari ai teatrului ar pune cărămizi şi mortar cu mistria! La fel, directorul artistic al Teatrului „C. Tănase“ (Vasile Murariu), speriat ca un iepuraş de unele aluzii la realitate din piesa mea „Alo, alo, salvarea“, mi-a spus că n-au actori să joace piesa. Se poate crede că un teatru n-are actori? Sau dânsul reduce teatrul la apariţiile cuplului V. Murariu – Nae Lăzărescu? „Altă piesă n-aveţi?“ m-a întrebat, aruncând priviri speriate în jur, ca pe vremea împuşcatului, când, desigur, nu era director. Am încercat să vorbesc cu directorul Teatrului Metropolis, căruia i-am dat o piesă fără să o însoţesc cu nimic, de peste o jumătate de an, el comportându-se ca „El fugitivo“. I-am dat directoarei teatrului care a realizat excelentul moft „Linişte, sărut, acţiune“ o piesă despre chiar o colegă a ei, Paula Chiuaru (publicată în revista „Drama“ de eminentul istoric de teatru Mircea Ghiţulescu), dar după un an şi jumătate mi-a mărturisit cu lacrimi în ochi că n-a citit-o, pentru că… nu poate citi piese de teatru! Oare ce se poate spune despre o directoare de teatru care nu poate citi piese de teatru? Mi-a trebuit o lună de zile să conving secretariatul Teatrului Bulandra să pună pe site-ul teatrului numărul de telefon la care poate fi găsit directorul sau secretara, nu portarul.
Dau exemple despre ce mi s-a întâmplat mie, pentru că am informaţii că şi ceilalţi deramaturgi români au păţit la fel… E adevărat, în unele teatre se joacă şi câteva piese româneşti, foarte slabe, în care nu pătrunde nimic din realitatea socială (nu le mai numesc pentru că nu vreau să-mi mai fac alţi duşmani faţă de câţi am la activ).
De ce nu se mai joacă piese româneşti? Nu se mai scriu piese bune, care să reflecte realitatea? Se scriu, dar sunt ţinute în sertare sau aruncate la coş. Locul lor este luat de asemenea producţii uşurele, cât de cât amuzante, dar care nu supără pe nimeni, iar directorii de teatru pot dormi liniştiţi, încasându-şi salariile de manageri. Unde au dispărut directorii de altădată, care se luptau cu faimoasa cenzură ceauşistă, gestionând spectacole ca „Gluga pe ochi“, „Revizorul“ (la „Bulandra”), „Nu ucideţi caii verzi“ (Teatrul Naţional Cluj), „Concurs de frumuseţe“ (Teatrul de Comedie)?

 

*oblivion = uitare.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe