Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta

Căutare:

Căutare:

Acasă  »  LIFESTYLE  »  Cultură

Lizica Codreanu în lumina lui Brâncuși

Viața Medicală
Paula ROMANESCU luni, 7 martie 2016
     Prin anii ’90 ai veacului din urmă, Muzeul Național de Artă al României începea să dea semne că ar vrea să aducă „acasă“ niște artiști din neamul nostru ignorați de prea de multă vreme, oameni care-și luaseră lumea-n cap din felurite pricini și care prin talentul lor s-au impus în lumea artelor fără frontiere.
     Un astfel de artist a fost sculptorița Irina Codreanu, elevă a lui Brâncuși în Parisul acela sofisticat de după Primul Război Mondial, mereu prezentă în atelierul din Impasse Ronsin unde fierbea ceaunul de mămăligă pe plita de fontă. Meșterul își cioplea coloane dintr-un insațiabil dor de infinit ori își șlefuia îndelung Măiastrele sale spre a face spațiile să cânte sub ochii de cer ai Domnișoarei Pogany. Tot pe acolo Amedeo Modigliani încerca să schimbe penelul pe daltă, fascinat de geniul românului din Gorj. Irina Codreanu învăța piatra să devină himeră, metalul să se unduiască în trup de fecioară, lemnul să cânte. Erik Satie cânta la vioară, Marcel Mihalovici ținea hangul, iar Lizica Codreanu – neastâmpărat spiriduș, dansa printre lucrări ale Magului, unele abia începute, altele complet finisate, cu care se mândresc astăzi mari muzee de pe toate continentele.
     Despre surorile Codreanu am auzit vorbindu-se pentru prima oară în locuința din strada Sf. Constantin – un adevărat muzeu de artă – a pictorului-sculptor-poet-colecționar de artă Dragoș Morărescu, nepotul lor. Acesta tocmai aduna material (scrisori, fotografii, mărturii ale unor mari artiști – muzicieni, coregrafi, cronicari, plasticieni) pentru o monografie – „Lizica Codreanu și avangarda pariziană“, lucrare ce avea să fie publicată în 2002.
     La Paris, cercetătoarea Doina Lemny de la Muzeul de Artă Modernă „Georges Pompidou“, cea care s-a ocupat de inventarierea moștenirii Brâncuși, avea să descopere printre fotografiile realizate de marele artist și pe cele care o surprindeau pe Lizica Codreanu – o dansatoare neîncadrabilă în canoanele dansului clasic – înveșmântată în costume de scenă geometrizate, reprezentând personaje din Commedia dell’Arte, costume purtând toate semnătura lui Brâncuși.
     Această adevărată Colombină/Pierrot era, potrivit spuselor Soniei Delaunay, o „eliberatoare a imaginației care se elibera pe ea însăși prin dans“. Plecase din România la vârsta de 17 ani după ce urmase la București ceva studii de pictură și coregrafie. Sora ei, Irina, era deja în capitala Franței, făcând serioase studii de sculptură sub atenta îndrumare a Magului de la Hobița.
     Când s-a trezit cu Lizica la ea, împuindu-i capul cu proiectele ei de revoluționare a dansului, primul gând al Irinei a fost s-o prezinte Idei Rubinstein, cea căreia Maurice Ravel i-a compus celebrul „Bolero“ doar urmărindu-i mișcările prin care încerca ea să-i sugereze compozitorului o muzică în măsură să „țină pasul“ cu ritmul ei nestăvilit.
     După câteva repetiții cu trupa Idei Rubinstein, mica pasăre măiastră deghizată în Pierrot a refuzat „colivia“ aurită dar prea strâmtă pentru aripile ei nevăzute. Aflase și ea despre acel „La umbra marilor copaci nu crește nimic“ al nu mai puțin mândrului sculptor gorjean care refuzase propunerea lui Rodin de a-l adăuga „armatei“ lui de ucenici. Lizica vrea să-și creeze singură dansul, Erik Satie compune pentru ea muzică, Jean Cocteau îi schițează portretul prins din mișcări și atitudini, Tristan Tzara îi „traduce“ mișcările în vers. Delaunay compune pentru ea „Gymnopediile“ pe care la rândul ei le „interpretează“ prin diverse teatre și cafenele pariziene după ce le va fi repetat de câte ori a considerat că era nevoie în chiar atelierul Meșterului care-i desena costumele și care nu pregeta să se prindă în dansul ei cu mișcări de urs (Delaunay dixit!) ieșit din catedrala de sub munte de la Polovragi, spre amuzamentul lui Erik Satie care mărturisea fermecat: „Ce-mi mai rămâne de făcut decât să cer naționalitate română!“.
     Frecventând cu grație și dezinvoltură cercurile avangardei pariziene, Lizica Codreanu devine o adevărată revelație în lumea dansului. Cochetează și cu cinematografia, interpretând rolul lui Pierrot din filmul „Le P’tit Parigot“ realizat de Le Somptier.
     La împlinirea unui sfert de secol din viața care avea să-i fie bogată în ani (1901–1993), Lizica Codreanu dispare din lumea pariziană de dragul unui jurnalist – Jean Fontenoy – cu care pleacă în China. Devine mamă și cunoaște micul infern al unei căsnicii în care „Făt-Frumosul“ ei „poza“ foarte convingător în expert în alcooluri, degustător fervent de ierburi și prafuri de iad, făcătoare de paradisuri artificiale, consumator de femeiuști ușurele, bref, o licheluță.
     Cei câțiva ani petrecuți în China îi prilejuiesc însă Lizucăi noastre minuțioase și aprofundate studii ale dansului din acea parte de lume: India, China, Japonia. Revine la Paris fără Jean Fontenoy, rămas în paradisul-iad care-i devenise existența. Ca să-și poată întreține copilul, înființează prima școală de Hata Yoga, în cadrul căreia creează programe de mișcare – dans – repaos, adaptate fiecărui cursant în parte în funcție de mobilitatea sau lipsa de mobilitate a acestuia. Combină aici dans clasic, gimnastică suedeză, acupunctură, gestică egipteană, dansuri țigănești. Veneau la școala ei cu frecvență regulată Coco Chanel, Jean Cocteau, Eliazar Lotar, Olivia de Havilland, Tristan Tzara, ducele și ducesa de Winsdor etc.
     Drept e că Brâncuși nu prea avea timp să facă pe mumia egipteană, în schimb Lizica ajungea frecvent în atelierul lui când i se făcea dor de un borș de urzici cu mămăligă, de o ședință foto, urmând cu sfințenie ca model indicațiile Maestrului fotograf, îmbrăcată în costumația aleasă/creată de el, realizată în atelierele de modă ale genialei croitorese Coco Chanel. Una din aceste realizări fotografice brâncușiene, reprezentând-o pe Lizica Codreanu în costum de Pierrot, a fost cotată de curând la casa de licitații Sotheby’s cu cea mai mare sumă din toate timpurile oferită vreodată pentru o fotografie.
     Lizica Codreanu, dansatoarea avangardistă, care a trecut ca un meteor (i se spunea și Fulgerul!) prin lumea pariziană interbelică, a plecat din lumea la 92 de ani, iar pământul Orașului-Lumină a primit-o, recunoscându-i spiritul cu lumină însemnat.
     Nu pot uita cu câtă bucurie vorbea despre ea nepotul său de la București, Dragoș Morărescu. Mi se părea că o văd aievea (doar privindu-i fotografiile) și că undeva, în văzduhul în care se vor fi mutat „les voix chères qui se sont tues“, răsună hohotul de râs al lui Brâncuși printre acordurile de vioară ale lui Marcel Mihalovici, Erik Satie, străfulgerate de mișcările originalei dansatoare–spiriduș–Șeherazadă–gheișă–Colombină–Pierrot, care a fascinat protipendada intelectuală și artistică a Franței.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 200 de lei
• Digital – 129 lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC