Newsflash
Cultură

Lectura de după-amiază

de Dr. Ioana MORARU - iun. 18 2015
Lectura de după-amiază
    De ce e bine să mai şi citeşti? Pentru că descoperi lecţii de viaţă valoroase. Salvezi vieţi sau sprijini pereţi? (Ghidul studentului medicinist) este cea mai nouă carte semnată de dr. Cristian Ştefan Gutue. Am citit-o pe nerăsuflate şi am rămas ceva timp să meditez asupra realităţii pe care o prezintă. Primul an este greu. Lipsa de antrenament pentru a învăţa studenţeşte este prima constatare de care te loveşti după un semestru de medicină. Cantitatea uriaşă de informaţie pe care o ai de asimilat în prima sesiune poate fi cu adevărat descurajatoare. Bine însă că cei mai experimentaţi îşi găsesc timp pentru a împărtăşi din experienţa lor celor neiniţiaţi în ce înseamnă a fi student la medicină. Mi-aş fi dorit să apară această carte când mă luptam cu muntele de cursuri în primul an, experienţa ar fi fost mai puţin anevoioasă. După cum spune şi Ştefan, după un efort mare cum este bacul sau licenţa avem tendinţa să ne dezumflăm complet. Relaxarea e binevenită, necesară, dar în primii ani există tendinţa de a o practica în exces. Astfel, prima sesiune ne prinde panicaţi şi mai puţini pregătiţi decât am dori, pe unii – cu totul rupţi de lume. Nu-i nimic, timpul nu e pierdut. Examenul picat poate fi luat! Dacă ne trezim la realitate. Eşecul ne învaţă multe, dacă suntem receptivi şi nu ne descurajăm cufundându-ne într-o mare de lacrimi şi într-un ocean de panică.
    Ştefan surprinde cu acurateţe viaţa studentului la medicină. Acel student capabil de a face un efort uriaş în sesiune pentru a-şi menţine notele, dar care pierde interesul şi pasiunea pentru pregătirea sa. Citind ne reamintim că fiecare minut, fiecare curs, fie că ne place sau nu, reprezintă o investiţie în viitor. Notele nu sunt esenţa, însă ce ne rămâne în cap după un examen este esenţial şi de ajutor în anii ce vor urma. Plină de tips and tricks pentru o sesiune cât mai prolifică, cartea reprezintă un reality check binevenit şi e de mare ajutor mai ales studentului din primii ani, dar şi celor din anul 6 sau chiar rezidenţilor. Managementul timpului este cheia succesului, spune Ştefan Gutue, părere pe care o împărtăşesc întru totul. Cum secolul 21 se conturează a fi era minţilor hiper-sistematizate şi a descoperirilor ştiinţifice la minut, mă bucur să citesc şi modalităţi de a face faţă acestei avalanşe informaţionale.
    Cartea nu are un ton condescendent, nu judecă, nu dă lecţii. Este o confesiune sinceră a autorului: unde a greşit, ce ar schimba dacă ar fi pus să reia studenţia de la capăt. Puterea de automotivaţie este extrem de importantă, pentru că, din păcate, mentoratul nu îşi mai are locul în zilele noastre şi fiecare caută să se agaţe de orice îi dă o fărâmă de speranţă, fie că vine de la un asistent de grupă dedicat, dintr-o carte ori de la un coleg mai mare. Chiar dacă uneori pare că învăţăm şase ani şi nu ne mai atingem ţelul, fiecare zi ne aduce mai aproape şi ne pregăteşte pentru ce urmează: a fi medic. La început de drum sau către finalul studenţiei, experienţa pe care ţi-o oferă Salvezi vieţi sau sprijini pereţi este la fel de motivantă. Odată ce închizi coperţile cărţii parcă mintea îţi e mai clară.
    Studenţia în medicină e ca pista de decolare din aeroport într-o noapte ceţoasă. Până la decolare mai ai de făcut câteva zeci de curbe, pe întuneric, cu ochii mijiţi şi pulsul 100. După ce citeşti cartea, parcă se luminează pista. Chiar dacă mai e ceaţă, poţi întrezări drumul şi inima îţi vine la loc. Oriunde te-ai afla pe această pistă, luminile sunt binevenite, iar riscul de a ieşi în decor e mai mic. De tine depinde totul.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe