Doi tineri, el şi ea, colegi de şcoală,
probabil, sau de profesie. Ea – coafură îngrijită, fustă lungă, chip distins –
părea sosită, de câteva zile, de altundeva din Europa; el – înălţime mijlocie,
barbă scurtă, un sac inscripţionat în limbi străine pe umăr – părea, la fel,
proaspăt venit din America. Îi remarcasem când am coborât din troleibuz. Apoi,
cu doi paşi în urma mea, au intrat în Cişmigiu, discutând lejer. Erau foarte
aproape şi auzeam tot, fără să vreau. Vorbeau româneşte. Perfect.
– Cum am venit, am căutat un post de radio
pe gustul meu, spunea fata. Am trecut de la unul la altul şi am găsit, în sfârşit,
un post pentru mine. Îi zice Radio România Cultural.
– Superb! Şi mie-mi place! s-a bucurat el.
– Mâine voi asculta toată ziua postul
acesta, a hotărât ea.
„Toată ziua?“ I-am aruncat pe furiş o
privire ca să văd dacă vorbeşte serios sau glumeşte. Nu glumea. Părea chiar o
declaraţie foarte firească. El o asculta fără să se mire. Nu aveau, cred, mai
mult de 25 de ani şi erau intelectuali. Au rămas pe o bancă şi nu i-am mai
auzit. Îmi părea rău. Aş fi vrut să ştiu ce o făcea pe ea să asculte o zi întreagă
un post de radio, fie el şi RRC. Dar nu era un moment propice să intru în discuţie.
Pentru că păreau preocupaţi de ceva anume, ca şi când aveau ceva foarte serios
de hotărât împreună. Am recurs la internet şi am căutat programul de a doua zi
de la RRC, ca să văd ce anume va asculta ea „toată ziua“. Poate voi dezlega
misterul, îmi ziceam.
Se trezea pe muzică – „Discuri de cinci
stele“ cu Cristian Marica. Apoi veneau: Mirela Nicolae cu „Învăţământul azi“,
„Călător pe mapamond“ cu Raluca Rădulescu, „Întâlniri memorabile“ cu Daniela
Rei. După prânz, Ştefan Ghidoveanu prezenta „Exploratorii lumii de mâine“.
Urmau cursurile de limba engleză şi de limba germană, cu Silvia Blendea şi,
respectiv, cu Luminiţa Graur, un „Radioglob“ cu Ecaterina Stan, „Dialoguri
magice“ cu Iolanda Drâmbei, „Scriitori la microfon“ cu Georgeta Drăghici,
„Creat în România“ cu Bogdan Vişan, „Izvoare de filozofie“ cu Costin Aslam, dar
şi „Muzica între prezent şi viitor“ cu Monica Gurău-Mihalache şi „Arte
frumoase“ cu Aurelia Mocanu. Mai către seară, erau programate „Dosarele PSI“ cu
Dorin Bîtfoi şi „Călătorie în jurul lumii“ cu Magdalena Tara. Când vine
noaptea, se transmit „Idei în nocturnă“ cu Aurelian Popa Stavri, „Poezie românească:
Ion Heliade Rădulescu“ cu Emil Buruiană, şi „Din lirica spirituală a Evului
Mediu“, realizator Dan Verona. O paletă bogată, de emisiuni şi de oameni. Cum
are RRC şi în cursul săptămânii. Fiecare emisiune îşi are, ca realizator,
specialistul ei. Şi invitaţi de marcă, voci care instruiesc, însufleţesc şi
ghidează.
Ca fan înrăit al acestui post de radio, nu
pot, totuşi, să nu observ că, în ciuda unor emisiuni ca un elixir al înviorărilor,
care poartă în titlu cuvinte „la zi“ ca „Espresso“ sau „Dimineaţa crossover“,
marea majoritate a emisiunilor – inclusiv acestea două – valorifică bunele
tradiţii ale radioului public românesc din toate timpurile. Nu sunt, adică,
purtate de „trendurile“ actuale din comunicarea audio-video. Sau, cum s-ar
spune, prioritate au vocile consistente, autorizate, înţelepte şi nu „strada“,
adică părerile îndoielnice, grăbite, superficiale, amuzante, dar clădite pe vid
mintal sau pe obscen, care tronează la multe alte posturi de radio şi
televiziune.
Misterul
fetei din Cişmigiu nu s-a dezlegat, dar o idee mi s-a înfipt mai bine în minte:
dacă la fructificarea frumoaselor tradiţii radiofonice ar adăuga şi intervenţia
activă în rezolvarea practică a unor probleme pe care adesea le semnalează
(demers ce presupune, desigur, curaj, consecvenţa urmăririi jurnalistice în
timp a situaţiei reale, demers sinucigaş în trecutul ticsit numai de „realizări
excepţionale“), acest post cred că ar corespunde în întregime criteriilor
pentru Premiul Pulitzer, echivalentul pentru gazetari al Nobelului din ştiinţă şi
al Oscarului din cinematografie. 
