Acum câteva zile am fost invitat la Teatrul Naţional din București, la premiera unui nou film românesc produs de Televiziunea Română: Nunţi, botezuri, înmormântări, în regia lui Alexandru Lustig și scenografia lui Adrian Lustig. Scriu despre el pentru că, în primul rând, la baza lui pare să stea, în linii mari, o piesă de teatru. Iar în al doilea rând, pentru că realizatorii au curajul să prezinte anumite realităţi din România de astăzi, ceea ce nu găsești în nicio piesă românească actuală.

Filmul este o comedie pentru marele public, cu un titlu inadecvat. I s-ar potrivi mai bine „Jocul de-a pisica cu... decibelii” sau „Doi vulpoi”. Pelicula este, totodată, primul lungmetraj al regizorului care încearcă să nu facă rabat de la calitate și bun-gust, în ciuda unor lungimi și a unei figuraţii abundente, de toate calibrele.

Distribuţie de excepţie

Pelicula are o distribuţie impresionantă. Șerban Pavlu și Gheorghe Ifrim devin din ce în ce mai interesanţi odată cu vârsta, iar Anca Sigartău, Ilona Brezoianu și Dan Rădulescu se străduiesc să fie cât mai veridici. În final, într-un rol de trei mici apariţii, corpolenta Doina Ghiţescu încălzește sala, după ce bocește profesional un mort și după ce recită cu patos câteva versuri incendiare (azi) aparţinând lui Mihai Eminescu.

Șerban Pavlu este interpretul personajului principal, Cosmin, un bărbat care vrea să vândă un teren cu un milion de euro, montând diverse șicane pentru a-l obliga pe vecinul său, care deţine un salon de evenimente pe pământul de alături, să i-l cumpere. Acesta, la rândul său, inventează și el multe trucuri pentru a-și alunga adversarul de pe parcela respectivă. Jocul, destul de dur, se termină în coadă de pește, în final adversarii „pupându-se în piaţa Independeţei”, vorba lui Caragiale.

Finanţat de o mulţime de companii, filmul este, până la urmă, o realizare, care spune, cu „hopuri” în subtext, „ceva” adevărat despre România de azi, în care trăim și suferim toţi.