Imediat după
evenimentele din decembrie 1989, „Viaţa medicală“ a fost expulzată din Casa Scânteii şi trimisă a se tipări la „Informaţia“,
fost sediu al Întreprinderii Poligrafice nr. 2. Nu mai avea intrare la rotativa
nou titluitei „Casa Presei Libere“ de mulţimea ziarelor şi revistelor răsărite
precum ciupercile după ploaie în tiraje uriaşe – sute de mii de exemplare – în
care, reconvertiţi la democraţie, gazetarii de ieri îşi scuturau în pagini
frustrările, îmbrăcând de circumstanţă blană de mioară. „Tipografia Informaţia“
era firma care, după naţionalizare, se afişase la intrarea în fostul palat de
odinioară al lui Stelian Popescu, „Universul“, din strada Brezoianu, acolo unde
se culegea ziarul fondat de Luigi Cazzavillan. Era, poate, cel mai răspândit
cotidian din interbelic, care dăduse şi numele clădirii desenate de arh. Paul
Smărăndescu. În acelaşi bloc au funcţionat de-a lungul timpului redacţiile mai
multor publicaţii: „Informaţia Bucureştiului“, „Săptămâna culturală a
Capitalei“ (hebdomadar al lui Eugen Barbu), „Steagul roşu“ (de Ilfov) ş.a.
Tipografia era învechită, cu utilaje demodate, rămase dinainte de război. Aici,
noaptea, până la ore târzii, trăgeam la „negru“ cele opt pagini ale săptămânalului
nostru, în aburii de plumb şi efluviile de alcool degajate din sticle cu
etichete străine, încurajări pentru linotipişti, dar mai ales stimulente pentru
şefii lor, pentru a ne găsi şi nouă culoar să putem apărea. Tabloidele de
succes în epocă, precum: „Infractorul“, „Infractoarea“, ba chiar şi „Prostituţia“,
trase la această tipografie, aveau prioritate şi – „scoase la produs“ – aduceau
mulţi, mulţi bani unor patroni intrepizi.
Într-o zi, s-a anunţat vizita în redacţie a
unor colegi de breaslă de la o revistă belgiană. Diverse asociaţii – ONG-uri am
spune astăzi – invitau sau erau patronate de fundaţii de „ajutorare“. Se întâmpla,
mai ales, înainte de mineriade, când România, proaspăt ieşită din ceauşism,
avea o altă imagine decât cea actuală. Revista belgiană se numea „Le Généraliste“, redactorii erau tineri şi doreau să vadă,
la faţa locului, cum se lucra în redacţia celui mai răspândit ziar medical al
momentului. Au părut de-a dreptul plăcut impresionaţi de tematica medicală
abordată, de calitatea intrinsecă a articolelor, de sonoritatea unor semnături,
de preocuparea pentru menţinerea şi dezvoltarea unor rubrici de interes pentru
viaţa profesională dar şi socială a medicilor, îndeosebi a celor de medicină
generală, de varietatea rubricilor culturale. Toate acestea în contrast cu
resursele tehnice; eram (şi am rămas) o mână de oameni; nu aveam computere,
articolele se dactilografiau pe maşini de scris mecanice; hârtia de ziar era
galbenă şi sfărâmicioasă, ilustraţia – în alb-negru… Cu adevărat şocaţi au fost
însă când au cerut permisiunea să viziteze tipografia unde, săptămână de săptămână,
trăgeam „Viaţa medicală“! După ce şi-au
revenit din şoc – se credeau într-o imprimerie „medievală“, potrivită într-un
muzeu al tehnologiei – şi s-au pregătit de plecare, am convenit la un schimb
reciproc de publicaţii. De douăzeci de ani, primim cu regularitate „Le
Généraliste“ – care, între timp, şi-a
restructurat redacţia, are un alt editor şi un aspect grafic îmbunătăţit. După
cum cititorii au observat, în paginile noastre apar cu regularitate semnalări
ale articolelor din acest săptămânal. Le mulţumim colegilor de la revista
generaliştilor belgieni pentru constanţa demersului lor, semn al prieteniei
reciproce! (…)
