Cu o ritmicitate demnă de însemnătatea
temei, cu desăvârşită şi rară pioşenie, Dan
Bodea se apleacă asupra mântuirii sufletului omului contemporan, aflat într-o
sfâşietoare derivă sub presiunea gravelor existenţe şi vifore în care i se
derulează trecătorul drum al vieţii pământeşti. În Portalul iubirii, recentul volum de versuri apărut în
editura „Galaxia Gutenberg“, autorul, cu gândul la neuitata amintirii sale,
Cornelia (valoros cercetător ştiinţific la Institutul de Folclor al Academiei
Române, partenera sa de viaţă plecată mult prea devreme), şi la suveranul
pontif Ioan Paul al II-lea (pe care a avut şansa de a-l cunoaşte), afirmă în
discursul său poetic că mântuirea umanităţii şi revenirea din derivă nu poate
fi găsită decât într-o întoarcere către Biserica Catolică şi Apostolică.
Astfel, el cheamă omul zilelor noastre, prin poezie, în templele sufleteşti de
profunzime, în unghiurile şi ungherele de sfinţire ale acestora, acolo unde,
dintru începutul Genezei, a fost Cuvântul. Acesta este punctul nodal al orânduirii
în şi din care s-au născut cuvintele Maicii Rome, care au început a fi uitate şi
către care trebuie să ne întoarcem privirea şi adâncurile sufletului, dacă
vrem şi putem să ne salvăm existenţa.
Este extrem de dificil să parcurgem acest
drum al întoarcerii, ne spune Dan Bodea, dar el este singurul. În parcursul său,
trebuie ca memoria să reînvie apariţia Îngerului Vestitor Gavriil, care aduce
speranţa în sufletul tulburat de îndoieli al Mariei… Momentul trebuie să fie
conexat şi apologizat cu Naşterea lui Iisus, Mântuitorul şi Vestitorul drumului
prin sacrificiul vieţii Sale în deşteptarea unei lumi barbare a idolatriei
templice. Ar fi greşit însă dacă s-ar crede că Mântuitorul, Maica Sa Preacurată
şi toate celelalte fiinţe ale Cărţii Cărţilor au fost demolatori sau
substituitori.
În cuvinte de o gingăşie şi sensibilitate de
valoare unică, de umilinţă înălţătoare a spiritului uman, Dan Bodea reuşeşte să
convingă că eroii timpurilor din urmă cu două milenii ale istoriei omenirii au
fost, în fapt, geniali vestitori cu o capacitate de devoţiune şi înaltă
moralitate a faptelor care ar putea fi idealuri şi pentru frământatul semen al
timpurilor noastre. În pilda prea curatei lor existenţe se află drumul luminii şi
mântuirii sufleteşti pentru o nouă cale, care n-ar trebui nici refuzată, nici
ocolită.
În finalul modestelor noastre reflecţii,
exemplificăm dar şi invităm la o lectură înălţătoare. Volumul „Portalul
iubirii“, cu siguranţă, va aduce în egală măsură linişte sufletească şi bogăţie
spirituală: „Deus meus et omnia/Dumnezeul meu şi Totul meu,/Dumnezeul meu/Numai
tu mă grijeşti,/Numai tu mă ocroteşti,/Numai tu mă fereşti de spaimele întunericului,/Numai
tu mă depărtezi de jocul fantomelor,/Numai tu mă îndrumi în plinătatea
luminii,/Numai tu mă întăreşte cu mana tăriei,/Numai tu dai tinereţii mele
drept de cântare,/Numai tu mă povăţuieşti spre Crucea-Treime,/Numai tu eşti
fericirea dispusă pe culmi./Numai tu eşti zărirea-n nezărire,/Numai tu eşti
iubirea rostită pe Crucea-Treime…“ (Deus
meus).
