Newsflash
Cultură

Între Viena și București

de Anca FLOREA - ian. 27 2017
Între Viena și București
     Chiar dacă iarna a pus stăpânire pe întreaga Europă, ninsoarea și viscolul generând probleme serioase, concertele și spectacolele și-au urmat cursul normal, iar spectatorii au reușit să ajungă în săli pentru a nu rata ofertele muzicale foarte generoase.
     Spre exemplu, la Staatsoper Viena s-a pus în scenă „Fata din Far West” de Puccini, într-o distribuție fastuoasă, cu Emily Magee (pe care și noi am aplaudat-o, în cadrul Festivalului „Enescu”, în „Lohengrin” de Wagner, o producție a Operei Naționale), Aleksandrs Antonenko, Andrzej Dobber sau Alexandru Moisiuc, sub bagheta lui Marco Armiliato, într-o serie care a debutat la 11 ianuarie și a inclus alte trei reprezentații, până la 21 ianuarie. La 29 ianuarie, copiii vor fi invitați la premiera spectacolului „Patchwork” de Tristan Schulze, care marchează totodată debutul regizoral (vienez) al sopranei Sylvia Greenberg. Plecată din România în anii ʼ60, aceasta s-a afirmat printr-o carieră remarcabilă, fiind descoperită de publicul „de acasă” abia în 2004, când a urcat pentru prima oară pe podiumul Ateneului.
     Între timp, se fac deja pregătiri intense pentru o nouă ediție a tradiționalului Bal al Operei. După cum s-a precizat în conferința de presă, evenimentul de la mijlocul lunii februarie va include și expunerea tiarei realizate de legendarul designer Karl Lagerfeld special pentru acea seară, împodobită cu multe cristale Swarowski. Renumita firmă se implică, de un deceniu, în decorarea și împodobirea rochiilor și accesoriilor tinerelor care deschid în fiecare an defilarea de la începutul balului. Lagerfeld a declarat că tiara reprezintă viziunea sa asupra „încoronării Dunării”, inspirată de valsul „Frumoasa Dunăre albastră”.
     Pentru bucureșteni, Ziua culturii naționale, celebrată, deloc întâmplător, la 15 ianuarie, când este omagiat poetul Mihai Eminescu, a adus, la sala Radio, un concert aparte, prin care s-a onorat centenarul nașterii ilustrului pianist Dinu Lipatti. Cu Cristian Oroșanu la pupitru, Orchestra Națională a abordat partituri compuse de Lipatti (Concertino în stil clasic și suita „Șătrarii”), dar și un opus de Liszt, colaborând cu pianiștii Sergiu Tuhuțiu și Daniel Goiți, în timp ce soprana Teodora Gheorghiu a ales trei lieduri de Lipatti pe versuri de Verlaine. Programul evenimentului organizat de ICR și Radio România a fost completat de versurile eminesciene rostite de actorul Ion Caramitru. Din fericire, și vremea a ținut cu interpreții și cu cei care, în acea duminică însorită, au dorit să asiste la concert.
     Cei care au preferat să rămână cât mai mult acasă în aceste zile, în așteptarea primăverii, au avut prilejul să urmărească la televizor numeroase repere muzicale pe toate gusturile. Printre acestea s-au regăsit o superbă versiune a operei „Capuleti și Montecchi” de Bellini, dar și  „Samson și Dalila” de Saint-Saens, într-o viziune controversată, cu voci uneori mediocre, deși la pupitru s-a aflat Valery Gergiev.
     Faimoasa casă de discuri Deutsche Grammophon a împlinit de curând 118 ani, un bun prilej pentru a-i răsplăti pe melomani cu câteva daruri muzicale, printre care și integrala Mozart, cu 240 de ore de muzică, în interpretări de referință, sau colecția de CD-uri „Mutterissimo”, cuprinzând înregistrări realizate de violonista Anne-Sophie Mutter. Iar pianistul Murray Perahia a gravat pe CD Suitele franceze. Desigur, și preluarea producției „Manon Lescaut” de Puccini, de la Salzburg, cu fascinanta Anna Netrebko și soțul său, Yusif Eyvazov, în rolurile principale, sub bagheta lui Riccardo Muti, este de nerefuzat. Pentru pasionații de noutăți discografice, este o surpriză deosebit de plăcută, aceștia având astfel posibilitatea să își întâlnească, în liniștea căminului, interpreții preferați. Mai ales acum, când frigul, zăpada și vântul ne provoacă să stăm mai mult în casă.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe