Newsflash
Cultură

Între sentimente și împlinirea profesională

de Geo VASILE - aug. 16 2016
Între sentimente și împlinirea profesională
     Romanul „Tra donne sole“ a fost scris de Cesare Pavese cu cincisprezece luni înainte de moartea sa, în 1949. Apărută în limba română prin anii șaizeci la Editura pentru Literatură, versiunea românească Femei singure, tradusă de Florin Chirițescu, a trecut prin mai multe reeditări, cele mai recente apărând în 2014 și 2015 la Editura Polirom. Protagonista, Clelia, tânăra ce plecase din Torino cu 17 ani înainte de ridicarea cortinei, spre a-și găsi ceva de lucru și eventual norocul la Roma, după mulți ani de succes în cercurile profesionale, se întoarce în orașul natal spre a-și deschide o sucursală a casei de croitorie romane pentru care lucra.
     Revenirea în ambianța copilăriei este pentru Clelia un fel de regăsire de sine. De fapt, ea plecase din Torino săracă și dornică de a ieși din fundătura în care se găsea. Visase să se întoarcă în capitala piemonteză într-o bună zi și să găsească o altfel de lume față de cea pe care o lăsase în urmă. Dar această lume va fi cu totul alta decât cea pe care și-o închipuise.
     Astfel, trăiește intens sentimentul înstrăinării nu numai vizavi de o anume societate pe care o disprețuiește și o dezaprobă, dar și confruntându-și amintirile cu locurile copilăriei. Recunoștea casele și magazinele și era tentată  să zăbovească în fața vitrinelor, dar în realitate ezita, părându-i-se aproape imposibil să fi fost ea odinioară copila acelor împrejurimi, de unde și subliminala teamă de a nu mai fi ea cea de altădată.
     O primă contrapunere exista deci între acea societate și protagonistă – Clelia cea adultă, femeia cu un caracter ascetic și inflexibil, care nu face compromisuri. Ea reușise să parvină în acel soi de medii sociale ce i se păreau odinioară impenetrabile, printr-o muncă și rigoare rarisime. Regăsește acele medii romane, la alte proporții, la Torino, populate de o tipologie ce i se relevă în toată răceala și sterilitatea. Copila Clelia ar fi invidiat femei precum Momina, de pildă, și nu numai,  pe care nu le înțelegea, dar și le închipuia libere, admirate, dominante în universul lor. Acum, văzându-le cu ochii adultei, nu și-ar fi plecat capul în fața niciuneia dintre ele.
     Clelia reușise să acceadă la acea mult dorită lume a înaltei burghezii, dar întâlnirea acestor persoane atât de diferite de ea îi va lăsa gustul amar al dezamăgirii. Clelia conștientizează la Torino că acea societate era o lume vidă, lipsită de idealuri autentice și valori umane veritabile, o societate frecventată de indivizi oricând gata să se sfâșie unii pe alții. Zi de zi își evaluează noile cunoștințe din Torino, prinse sau nu în proiectul magazinului, prin grila indiferenței și a neimplicării emotive, ceea ce conferă obiectivitate judecăților sale. 
     Descoperă astfel că, în spatele aparențelor, lumea bună torineză ascunde o sadică vacuitate a raporturilor umane și un cinism necruțător. Romanul este iluminat de convingerile pe care Clelia și le formează asupra persoanelor și mediilor frecventate, nu foarte diferite de cele ale autorului, exprimate mai ales în celebrul său jurnal – „Meseria de a trăi“. Clelia le atribuie un soi de imaturitate: crescute fiind în puf, acele persoane au văzut lumea din spatele ferestrelor. Ceea ce le face, atunci când trebuie să se descurce singure, vulnerabile. Eșecul este punctul terminus. Așadar, cu atât mai mare va fi dezamăgirea Cleliei față de acestmilieu pe care îl va frecventa la Torino, atât de râvnit, dar văzut până atunci mereu din exterior.
    Romanul, ce se citește cu ușurință datorită abundenței de dialoguri și acțiune, dublat de un climat ce amintește de primele filme ale lui Antonioni, este scenariul călătoriei pe care Clelia o întreprinde în intimitatea acestui cerc. Întâlnim o veritabilă colecție de personaje, cu precădere feminine. Protagonista, care este totodată și vocea naratoare, conturează imaginea femeii emancipate, ce pare să-și fi găsit în muncă sensul existenței și răspunsul la propriile îndoieli. Rosetta, în schimb, este o ființă fragilă, ce nu știe să opună rezistență cinismului prietenelor sale, singura care încă mai are o doză de umanitate și simț moral. Chiar din acest motiv, Pavese îi întrevede un sfârșit tragic, nu foarte diferit de propria sa moarte. Momina, în schimb, este o femeie puternică și autoritară, se răsfață în lux, falsitate și goliciune sufletească. Cu toate acestea, este capabilă să depisteze smintirea mediului în care trăiește, și chiar să fie dezgustată de viață, așa cum reiese din dialogurile ei cu Rosetta și Clelia. Mariella este masca femeii frumoase și simpatice, dar prea superficiale și chiar stupide. În fine, nu trebuie trecută cu vederea Nené, o femeie rebelă și foarte talentată (pictoriță și designer), dar care depinde de un bărbat slab și frustrat. Personajele masculine nu sunt scutite de traiectoria unui faliment generic cauzat de lipsa acelui conținut sufletesc ce se traduce prin lipsa unei reale consistențe și a caracterului. Ca și cum ar fi un fel de marionete în posesia unor femei mai puternice decât ei.
     Clelia întâlnește această societate mai ales la ore târzii într-un Torino monden, extrem de vivace, diferit de orașul pe care ea îl vede în timpul zilei, străbătându-l cu scopuri precise, cum ar fi acela de a găsi mobilier pentru decorarea atelierului de haute couture ce urma să-l inaugureze. Torino, cel pe care îl redescoperă, este diferit de cel pe care și-l amintea. E mai agitat, mai activ, mai modern. Chiar în timpul uneia dintre plimbările ei, nimerește în cartierul unde locuise, recunoscându-și chiar o prietenă de odinioară. I se pare ștearsă, resemnată, poate fiindcă nu plecase niciodată din Torino. În modesta și sărăcăcioasa ei mercerie, fosta prietenă se arată cu totul indiferentă față de evoluția Cleliei în plan profesional și uman. Pavese induce, prin scena dialogului din mercerie și a lipsei de reacție a prietenei față de ascensiunea socială a Cleliei, ideea că lucrurile se obțin abia atunci când nu mai servesc la nimic.
     Totodată, Clelia, ca și Pavese, prețuiește această lume modestă, umilă, dar autentică omenește vorbind, preferând-o galeriei dominate de Clelia și Morelli. Un alt personaj cu care Clelia empatizează, apărținător aceleiași pături sociale ce-și câștigă existența prin sudoarea frunții, este tânărul Becuccio, un om de acțiune, cumsecade și nesofisticat. Întâlnindu-l, Clelia își regăsește seninătatea. După o noapte de iubire cu acesta, Clelia cea preocupată dintotdeauna de balanța între inimă și minte, decide să rupă relația abia înfiripată, căci, crede ea, și-ar putea pierde libertatea și independența, valori puse mai presus de sentimente.
     Așadar, Clelia alege calea muncii și a succesului. Găsirea unui rost existențial presupune,  după Pavese, opțiunea între a accepta sau a renunța la anumite lucruri. Nené, de pildă, renunță la afirmarea profesională pentru un bărbat. Momina cea radicală renunță chiar la a-și găsi un sens vieții, iar Rosetta, influențată de ea, renunță la însăși viața ce i se pare pe zi ce trece tot mai vidă, ipocrită, superficială și lipsită de semnificație. Sinuciderea i se pare unica soluție în condițiile unei profunde suferințe existențiale:malessere, în italiană, un soi de rău de viață, ce o împiedică să se integreze în societatea pe care n-o acceptă și a cărei victimă inocentă va fi.
     Sinuciderea Rosettei este simultană cu succesul Cleliei, care reușește să-și inaugureze atelierul la Torino, după care se întoarce la Roma. Cele două personaje par a fi interpretele celor două euri sau părți ambivalente ale omului și romancierului Cesare Pavese: Clelia – libertatea și împlinirea, Rosetta – patima secretă și disperarea.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe