Mohammed
Moulessehoul (n. 1955), mai cunoscut ca prozator sub pseudonimul feminin Yasmina Khadra (adoptat din cauza
cenzurii), este un fost ofiţer al armatei algeriene, care a cunoscut – ca martor
direct – sângerosul război civil din ţara sa natală. A debutat în 1997, cu
romanul „Morituri“, căruia i-a urmat la scurt timp „De două ori alb“. Devine
cunoscut mai întâi în Franţa, unde s-a autoexilat, apoi în toată lumea. Câteva
din romanele sale, „L’imposture des
mots“, „L’écrivain“, „Les hirondelles de Kaboul et Cousine K“, publicate la
mari edituri pariziene, s-au bucurat de un succes neaşteptat. Ne-am oprit la
romanul său din 2005 (Éditions Julliard), Atentatul, tradus fără cusur de Ileana Cantuniari pentru Editura Trei. Un
thriller politic scindat în 16 capitole, ce se citeşte cu sufletul la gură, ţinând
cont şi de extrema actualitate a temei (a se vedea revoluţia de iasomie ce a
degenerat într-un atroce război civil în Libia, Siria, Mali etc.). Khadra
decriptează mecanismele ce pot conduce o persoană în aparenţă ataşantă, blândă şi
generoasă – ne referim la soţia protagonistului-narator – să-şi mascheze
ermetic dublura incredibilă, orbită de cauza fanatismului islamist.
Romanul are ca punct de plecare un fast-food
aglomerat din Tel Aviv. Clientela din ziua aceea s-a nimerit a fi formată
majoritar din copii de şcoală ce sărbătoreau un eveniment de-al lor. O femeie
detonează centura de explozibil pe care o ascundea la brâu sub o rochie pentru
gravide. Bilanţul acestui atac sângeros: cam 20 de morţi şi zeci de răniţi. Aceştia
din urmă sunt transportaţi la cel mai apropiat şi reputat spital din Israel,
unde operează ore-n şir chirurgul Amin, un israelian de origine arabă,
încercând să salveze cât mai multe vieţi. Acea zi i se pare extenuantă, fără
sfârşit.
Dar ceea ce era mai rău urmează după ce se
va întoarce la îmbietoarea, confortabila sa vilă: este chemat de urgenţă la
spital. Poliţia israeliană îl informează în privinţa autorului (autoarei) atentatului.
Acea kamikaze nu a fost alta decât Sihem, soţia lui. Pentru doctorul Amin,
acest comunicat echivalează cu o brutală coborâre în iad. Arabul, israelian
model, redevine din acel moment suspectul fiu al beduinului de care se detaşase
prin întreaga lui evoluţie ca tânăr student la medicină şi apoi ca eminent
chirurg.
Şi
totuşi, nimic n-o predestina pe Sihem să devină un soldat sinucigaş al
Intifadei. Aparent impecabil integrat în sânul societăţii israeliene în ciuda
contextului politic exploziv, bucurându-se de o invidiabilă siguranţă materială,
cuplul Amin-Sihem părea unul realizat. În ciuda rădăcinilor sale arabe, Amin
era perfect asimilat de colegi şi extrem de apreciat. Reuşita în plan social şi
profesional a lui Amin se pare că are darul de a-i obnubila percepţia realităţii,
atât în privinţa felului de a fi fost tot timpul „monitorizat“ de autorităţile
israeliene, cât şi al detaşării de propriul popor de origine, de nemântuita
suferinţă a triburilor din care se trăgea. Şi, ceea ce e mai tragic, Amin nu şi-a
dat nicio clipă seama că soţia lui iubitoare se lăsase înregimentată în
rezistenţa palestiniană. Fragila integrare a chirurgului-protagonist al
romanului în societatea israeliană, scump dobândită, se face ţăndări în ziua în
care Sihem comite acel act sinucigaş şi ucigaş deopotrivă. Amin, devenit subit
soţul unei teroriste, este rejectat de cea mai mare parte a prietenilor (cu
excepţia unei colege, israeliana Kim, camarad desăvârşit la bine şi la rău, ce
se oferă să-i fie alături, inclusiv sufleteşte, unul dintre cele mai reuşite
roluri secundare aduse pe scena romanului de scriitorul algerian).
Nevenindu-i să creadă, Amin refuză la
început să accepte că soţia sa a putut comite un act atât de odios. Dar este
nevoit în cele din urmă să se resemneze în faţa dureroasei evidenţe. Sihem este
una şi aceeaşi persoană cu cea care a provocat masacrul. Sacrificiul soţiei i
se pare lui Amin un ultragiu absurd adus unui ideal pacifist pe care el îl
credea împărtăşit şi de partenera sa de viaţă. Distrus, decide să-i caute pe
cei care au fost în stare să spele creierul soţiei sale. Va da astfel cu ochii
de o lume de o violenţă extremă, cea a unor imami mobilizând triburi întregi
pentru jihad şi miliţieni gata antrenaţi pentru a-şi da viaţa pe altarul cauzei
palestiniene.
Căutarea adevărului îl va conduce în miezul
conflictului israeliano-arab, în oraşele unde se trage şi se varsă sânge
nevinovat – tip Betleem sau Jenin. El (re)descoperă dimensiunea dramatică a
disperării propriului popor, o nefericire pe care o pierduse din vedere, în
numele ascensiunii sale profesionale şi a fericirii alături de frumoasa Sihem.
Nu va putea însă cunoaşte niciodată adevărul, căci va fi victima unui tir de
rachete israeliene ce avea drept ţintă maşina unui imam-predicator. Maşina sare
în aer cu imam cu tot. Amin, aflat în preajma acestuia, este şi el rănit
mortal. Îşi făcuse loc prin mulţimea ce participase la predica incendiară a
acestuia, cu intenţia de a-l interpela despre îndoctrinarea şi moartea lui
Sihem. Cu alte cuvinte, din clipa în care plecase din Tel Aviv, Amin plecase de
fapt în căutarea propriei morţi. Nimic şi nimeni nu-l mai putuse opri, nici măcar
lucida şi tandra Kim. Odată cu explozia din fast-food, explodase şi cuplul
Amin-Sihem.
Două destine aruncate în aer în numele urii şi
răzbunării unor oameni ce, culmea, au origine comună, ne spune autorul: orice
evreu din Palestina este puţin arab şi niciun arab din Israel nu poate pretinde
că nu este puţin şi evreu. Şi totuşi, între aceste popoare continuă să se caşte
o prăpastie în privinţa coabitării la care sunt condamnate nu numai de profeţii
veterotestamentari, ci şi de regulile elementare ale vieţii.
Atentatul este o carte tristă şi emoţionantă.
Scriitura alertă, bogată în portrete memorabile deşi abia schiţate din câteva
tuşe, se derulează pe fundalul complexităţii situaţiei din Orientul Mijlociu.
Khadra ştie să evite discursivitatea şi partizanatul şi totodată să exploreze
universul şi mentalul protagonistului: după naufragiul vieţii şi iubirii sale,
Amin nu-şi va mai găsi liniştea, nu va mai fi nicicând cel de dinainte. Vrea să
înţeleagă (cu preţul propriei vieţi, din păcate) cum a putut fi recrutată
„normala“, eleganta şi sociabila Sihem în acea pepinieră de fanatici. Investigaţiile
lui Amin îl duc la descoperirea a ceea ce el evitase prin opţiunea unui alt mod
de a trăi şi care îl pusese la adăpost de sărăcie, integrism religios, demenţa
ucigaşă a oamenilor, prostia crasă atât a insurgenţilor, cât şi a militarilor.
El refuză să intre în acest joc de-a masacrul, dar începe să înţeleagă. Atentatul este un roman, dar mai ales o
mărturie de o dureroasă, implacabilă actualitate.
