Argumentele pentru care ghidul de diagnostic şi tratament INCONTINENŢA URINARĂ (Ed. Medicală, 2011, Bucureşti) trebuia să apară ca o necesitate, dată fiind această problematică de interes atât pentru individul căruia îi afectează calitatea vieţii, cât şi pentru medic – în vederea unei atitudini diagnostice şi terapeutice adecvate, sunt menţionate cu maximă claritate de autori – dnii prof. asoc. dr. Nicolae Calomfirescu, conf. dr. Valentin Ambert şi dr. Andrei Manu-Marin – în Introducerea la această carte: 1. Pierderea de urină (incontinenţa urinară – IU) este un subiect jenant pentru bolnav, dificil de mărturisit, indiferent de poziţia socială, vârsta şi sexul acestuia; 2. Uneori diagnosticul este simplu, alteori – nu, dar întotdeauna se poate acţiona pentru ca penibila suferinţă a pacientului să fie cel puţin atenuată; 3. „În România, standardul tratamentului incontinenţei urinare a făcut progrese în ultimii cinci ani“: • pentru IU de efort – slingurile suburetrale • IU cu imperiozitate – medicamente eficace • IU prin preaplin – catetere de unică folosinţă pentru sondaj (compensate de casa de asigurări). 4. Lipsesc însă organizaţiile de pacienţi care să genereze site-uri de informare şi să facă lobby pentru obţinerea de fonduri necesare dispozitivelor menţionate. Cartea, apărută cu sprijinul Fundaţiei „Prof. dr. Dimitrie Gerota“, cuprinde un Dicţionar de terminologie, bazat pe definiţiile Comitetului de standardizare al Societăţii Internaţionale de Continenţă, cu referire la simptome şi sindroame, precum şi următoarele capitole: • Epidemiologie (în ţările vestice – 5% din populaţie suferă de o formă de IU. Într-un studiu efectuat de autori la sexul feminin, procentul a fost de 10,8: „Toate femeile cu incontinenţă urinară, chiar şi cele care pierd ocazional, au declarat că se simt groaznic“, dar numai un sfert au consultat un medic • Instrumente de diagnostic (anamneza, calendarul micţional, sumarul de urină, urocultura pot fi utilizate chiar şi de către medicul de familie) • Vezica hiperactivă – VH (definită ca imperiozitate micţională cu sau fără incontinenţă prin imperiozitate, asociată adesea cu urinare frecventă şi nocturie) • Terapia farmacologică în VH (anticolinergicele sunt medicaţia de primă alegere, ghidul detaliind fiecare produs farmaceutic, cu indicaţiile, avantajele şi dezavantajele sale) • Sindromul vezicii dureroase/cistita interstiţială (sindrom caracterizat prin durere, urinare deasă, nocturie) • IU de efort • Terapia conservatoare a IU (cu fazele de: 1. diagnosticare fizioterapeutică; 2. intervenţie, iniţial cât mai puţin agresivă) • IU la pacientul neurologic (înglobează tulburările de stocare şi evacuare urinară care apar după lezarea parţială sau completă a integrităţii centrilor şi căilor nervoase la nivel superior sau periferic) • IU în cabinetul medicului de familie • Chestionare folosite în diagnosticul şi urmărirea pacienţilor cu tulburări urinare, fiecare dintre aceste capitole având un mic rezumat şi o anexă cu sugestii pentru medicul de familie. De unde şi evidenţierea rolului acestui specialist, cel care vine primul în contact cu pacientul ce suferă de acest penibil handicap, adesea multă vreme ascuns anturajului, nedeclarat medicului, cel al incontinenţei urinare.