Newsflash
Cultură

ÎNCEPE FESTIVALUL „ENESCU“

de Anca FLOREA - aug. 28 2009
ÎNCEPE FESTIVALUL „ENESCU“

Dacă într-un articol anterior m-am referit, în general, la tentaţiile propuse de ediţia 2009 a Festivalului „George Enescu“, de această dată, apropiindu-se momentul deschiderii celor 28 de zile în care vom asculta muzică bună din cele mai diverse genuri şi epoci, oferită de nume mari ale artei interpretative internaţionale, mă voi opri asupra programului din primele zile, ca o propunere adresată melomanilor ce nu au optat însă pentru recitalurile, concertele şi spectacolele la care vor dori să se ducă în perioada respectivă. (...)

   Prefaţat de o conferinţă de presă la care şi-au anunţat participarea ministrul culturii, Teodor Paleologu, şi directorul Festivalului, Ioan Holender, deopotrivă director al Staatsoper Viena, gongul inaugural va suna (la propriu) la 30august, la Opera Naţională Bucureşti, unde Teatrul „Capitole“ din Toulouse va prezenta recenta montare a operei enesciene Oedip, în regia lui Nicolas Joel, cu Franck Ferrari în rolul titular, evoluând în compania soliştilor teatrului- gazdă, bine cunoscuţi în rolurile respective, sub bagheta dirijorului Oleg Caetani.
   Începând de luni, 31 august, pe scena Ateneului vor evolua, sub genericul „Creaţia muzicală românească contemporană“, ansambluri şi solişti apreciaţi precum: trio „Contraste“, apoi pianistul Sorin Petrescu şi flautistul Ionuţ Bogdan Ştefănescu, apoi marţi, 1 septembrie, Bianca şi Remus Manoleanu, cvartetul „Florilegium“, formaţiile „Traiect“, „Devotio Moderna“, „Pro Contemporania“ sau „Hyperion“, pentru ca miercuri, Filarmonica din Iaşi să cânte sub bagheta unei femei-dirijor, Christina Drexel (Austria), în timp ce la ONB va avea loc cea de-a doua reprezentaţie cu Oedip, dar cu Ştefan Ignat în rolul principal. Pe podiumul Ateneului va fi aplaudată şi Filarmonica din Cluj, cu Sascha Goetzel la pupitru, solişti fiind saxofonistul francez Daniel Kientzy, de mulţi ani îndrăgostit de creaţia românească, şi violonistul Sherban Lupu, care va sosi din SUA, pentru ca seria camerală românească să se reia în concertele susţinute de ansamblurile „Profil“ şi „Archaeus“, un moment aparte fiind apoi primul „concert de la miezul nopţii“ care, în interpretarea Corului Academic Radio şi a coralei bărbăteşti ortodoxe „Te Deum laudamus“, sub conducerea lui Dan Mihai Goia, va oferi lucrarea Vecernii de Rahmaninov, în compania mezzosopranei Gabriela Popescu şi a tenorului Călin Brătescu. O altă serie de recitaluri – „Enescu şi contemporanii săi“ – se va deschide în matineul de sâmbătă, 5 septembrie, la sala „Auditorium“, prin recitalul violoncelistei Marie Hallynck şi a pianistului Cedric Tiberghien, nume de marcă ale tinerei generaţii de artişti, pentru ca după-amiază, primul ciclu să continue prin concertul corurilor „Preludiu“ – condus de Voicu Enăchescu – şi „I. C. Danielescu“, dirijat de Valentin Gruescu. Iubitorii operei vor fi invitaţi, seara, să urmărească spectacolul cu Othello de Verdi în versiunea Operei clujene, regia fiind semnată de Mihai Măniuţiu, în rolurile principale apărând Franco Farina, Alberto Gazale şi Carmen Gurban, iar la pupitru, Miguel Gomez-Martinez. Fiecare sfârşit de săptămână va propune mult aşteptatele concerte nocturne, astfel încât, din nou la Ateneu, vom asculta Orchestra de cameră a Filarmonicii bucureştene într-un program Vivaldi, solist şi dirijor fiind Boris Brovtsyn, iar în seara următoare va concerta celebrul ansamblu „Il giardino armonico“ sub conducerea lui Giovanni Antonini, optând, firesc, pentru muzica italiană de epocă. Seria „Enescu şi contemporanii săi“ va mai oferi, la „Auditorium“, duminică dimineaţa, recitalul pianistului Frederick Ullen, recunoscut pentru maniera în care abordează creaţia secolului XX, iar la ora 17 vom cunoaşte laureaţii Concursului internaţional „George Enescu“ în Gala care va include, în primă audiţie, şi lucrarea premiată, în 2007, la secţiunea compoziţie, semnată de Hu Xiao-Ou. Va fi cu atât mai interesant să-i ascultăm pe câştigătorii premiilor la vioară şi pian, cu cât anul acesta s-au înscris un număr extrem de mare de candidaţi, ceea ce… e un semn bun.
   Chiar din prima săptămână, vom avea, deci, un program încărcat, cu două sau trei repere zilnice, într-un maraton muzical care… abia începe.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe