Medicul
scriitor, publicistul, iatroistoricul dr.
Felix Marian, redactorul şef al periodicului „Maramureşul medical“, reapare
pe scena publicisticii medicale cu un nou volum: Acei oameni în alb (Ed.
Eurotip, Baia Mare, 2013). Este al patrulea volum al său, după „Doctorul fără
arginţi“ (1997), „La început a fost Hipocrate“ (2000) şi „Medici şi farmacişti
din Maramureş“ (2006). Preocupările sale se îndreaptă cu predilecţie spre
istoria medicinii, în mod special a celei maramureşene, domeniu în care a înscris
contribuţii importante, prin mai multe articole şi comunicări ştiinţifice la
manifestări de profil. Lucrarea se înscrie în genul dicţionar şi include, într-o
sinteză monografică, peste o sută de biografii ale unor medici (91) şi farmacişti
(15), începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
Acest ţinut
istoric al ţării a dat României şi chiar lumii – afirmă cu mândrie autorul –
numeroşi medici şi farmacişti de renume, care s-au afirmat în centrele
universitare ale ţării şi peste hotare. Printre medicii ale căror biografii
sunt antologate în prezentul volum se află şi şase profesori universitari
cunoscuţi pentru activitatea didactică şi ştiinţifică.
Acest gen de lucrări este cu atât mai
necesar astăzi, cu cât prestigiul medicului are nevoie de a fi repus pe locul
care i se cuvine, conform rolului său în societate.