Newsflash
Cultură

În lumea poveștilor

de Dr. M. M. - aug. 14 2015
În lumea poveștilor
Un demers original, în contextul preocupărilor actuale ale breslei noastre – din ce în ce mai limitate la profesie, nemulțumiri salariale și relații conflictuale cu instituția asigurărilor de sănătate – este cel datorat medicului, scriitorului și educatorului sanitar dr. Valeriu Bistriceanu. Bucurându-se de un deosebit har de povestitor cu adresă specială – vârstele fragede –, dr. Bistriceanu adună și publică într-un frumos volumaș Din lumea poveștilor – Povestioare pentru suflete nevinovate, (Ed. Vega Buzău, 2015). Îl tipărește și ilustrează pe contul său și îl oferă copiilor (pentru cei încă necititori) și părinților.
Autorul își propune nu numai să-i încânte pe cei candizi cu isprăvile lui Iepuran, Iepurilă și Iepurică, dar și să strecoare cu ingeniozitate „noțiuni de educație pentru sănătate“. În plus, fapt pentru care admirația noastră sporește, ediția apare bilingv: fiecare istorioară este tradusă într-o frumoasă limbă franceză de Marilena Lica Masala, jurnalistă și scriitoare, sub auspiciile Centrului Cultural Francofon și Galei culturii române în spațiul francofon.
Medicul buzoian a înmânat personal zecilor de copii, emoționați de invitarea la evenimentul derulat recent în sala de conferințe a hotelului Pietroasa, câte una din aceste minunate cărți.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe