Newsflash
Cultură

Imagini fără vârfuri

de Dr. Eugenia GROSU-POPESCU - iul. 1 2013
Imagini fără vârfuri
   Doctore, cu televiziunea se întâmplă ceva. Departe de a „învinge“ radioul, ea pare că s-a „molipsit“ de radio. Nu e vorba despre „specificul radiofonic“ preluat de televiziuni, ci despre un amestec ciudat de tehnici, un fel de haos prefaţând cine ştie ce ordine viitoare.
   Cu ani în urmă, un coleg mult prea impetuos avusese nesăbuinţa de a filma şi transmite pe post ieşirile neconforme cu morala proletară a unor făptuitori mult prea „juşti“. A fost „promovat“ urgent într-o funcţie ceva mai mică şi fără filmări. Un bun prilej, a socotit dânsul, pentru a studia „specificul telegenic“ – gest oricum mai util decât disconfortul provocat „tovarăşilor“. A lucrat serios. A rezultat o schemă care sublinia prioritatea absolută a imaginii. Dar nu orice imagine era imaginea, ci numai imaginile care, însoţite de sunetul „natural“ al evenimentului, n-aveau nevoie de explicaţii, de sugestii muzicale sau de sofisticate efecte speciale, pentru a cuceri telespectatorul. (N-au, însă, nimic comun cu ele chipurile şi vorbăria „deştepţilor“ de la talk-show-uri.) Vorba omenească, explicaţiile vin undeva la urmă în schema specificului telegenic. Obligatoriu la urmă. După ce imaginea şi sunetul ei şi-au făcut – complet sau incomplet – treaba. Aici apare marea deosebire faţă de radio, unde vocea umană, rostirea, tăcerile se află în prim-plan.
   Deci, care e problema? Ei bine, pe fiecare componentă a specificului TV (imagine, sunet, muzică, efecte, voce) există „vârfuri“, momente de maximă expresivitate şi grija realizatorului trebuie să fie aceea ca ele să nu se suprapună sau să lipsească toate deodată. (N-ai ce comenta în clipa unei explozii pe care o vezi în direct, dacă imaginea spune tot şi n-are rost să dublezi vuietul Niagarei cu efecte de studio.) Dozajul „vârfurilor“ e o artă – demonstrase convingător, cândva, colegul meu.
   Dar acum? Reportajele TV cu imagini şi sunete „naturale“ sunt rare. (Cu excepţia evenimentelor negative: jafuri, omucideri, accidente de orice fel; în cazul lor, sunt iubite reluările nonstop, repetiţiile, buclele. Telegenia nu contează, expresivitatea are vârfurile în jos.) S-au înmulţit, însă, vorbirile, comentariile, explicaţiile. Pentru ce se vede şi ce nu se vede. Vocea omenească (la cămaşă cu dungi sau cu carouri, la costum sobru sau şugubăţ, izvorâtă din rochiţe cu mânecuţe şi fără mânecuţe, dintre microfoane multicolore afişând „brandurile“ televiziunilor care le patronează – cam la asta se reduce imaginea) cu distanţe mari între vorbitorii din studio, mult peste distanţa optimă de comunicare (distanţele mari sunt cerute de cameramani şi regizori, pentru ca portretele participanţilor la „talk-show“ să poată fi mai uşor „decupate“). „Vârfuri“? Care vârfuri? Pe imagine – niciun vârf. Şi nicio imagine adevărată. Sunetul natural se reduce la mormăieli, tuse, răguşeli. În zona explicaţiilor apar controverse şi ironii.
   Nici cântecul susţinut de voci umane n-a scăpat din zodia platitudinilor. În locul unor texte de mare calibru gen „Să nu uităm nicicând să iubim trandafirii“ sau „A venit, a venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva“, au apărut şi cuceresc aplauzele generaţiei tinere tânguieli şi declaraţii de un prozaism înduioşător: „Cât aş vrea să ştii ce s-a întâmplat/Câte nopţi am plâns de când ai plecat“. Sau: „După ani şi ani, sigur voi veni/Vom fi împreună din nou/Primul nostru gând/te va regăsi/plângând“. Fără „vârfuri“.
   În încheiere, să stăm însă strâmb şi să judecăm drept. O ilustră profesoară de engleză recomanda elevilor săi să folosească textele muzicii uşoare englezeşti dacă vor să înveţe limba vorbită. O limbă vorbită, fără preţiozităţi şi figuri de stil, aşa cum e normal să folosească tinerii între ei, îndrăgostiţi sau neîndrăgostiţi, ca să scape de inerente stânjeneli şi citate din opera unor somităţi. Poate că, ocolind specificul telegenic, participanţii la talk-show-uri învaţă şi ei să vorbească normal, să evite teribilismul şi infatuarea celor cu nasul pe sus din era „capitalismului sălbatic“. Nu-i nicio glumă: firescul relaţiilor cotidiene se cere învăţat. Toate cele de mai sus pot să nu fie greşeli, ci încercări.
   Cât despre imaginea celui mai mare laser, pe care-l construim la Măgurele, şi a altor asemenea noutăţi care-ţi pot tăia răsuflarea, ele rămân în aşteptare, ca să devină telegenice în perioada post-haos.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe