Noaptea Muzeelor (NM), organizată de obicei în anotimpul florilor de tei, a fost amânată anul acesta, la nivel european, pentru 14 noiembrie. Când s-a luat această decizie, în primăvară, exista neîndoielnic speranţa că până la vremea aceasta lucrurile vor sta mai bine, permiţând unui eveniment să se desfășoare după modelul obișnuit. Din păcate, finalul pandemiei nu poate fi nici măcar întrezărit, iar în cazul particular al ţării noastre, situaţia este mult mai gravă decât în urmă cu șase luni.

        Cu toate astea, Reţeaua Naţională a Muzeelor din România (RNMR) a decis ca, în absenţa unei interdicţii explicite din partea autorităţilor, să nu anuleze evenimentul, mizând însă foarte mult pe activitatea online. Aceasta s-a concretizat atât prin proiectele comune, cum este „Dacă nu ar fi, nu s-ar povesti”, cu istorii mai puţin sau deloc cunoscute ale muzeelor din ţară, fiind transmise atât episoadele sezonului I, din 2018, cât și printr-o serie de înregistrări noi, făcute special pentru această a XIV-a ediţie a NM. De asemenea, majoritatea muzeelor și-au organizat propriul program de promovare pe reţelele de socializare, astfel încât să compenseze, măcar parţial, faptul că nu au fost prezente la întâlnirea propriu-zisă cu publicul.

O seară modestă

        Harta NM 2020 a fost, așa cum era de așteptat, mult mai modestă faţă de ceea ce eram obișnuiţi, doar un sfert dintre organizaţiile participante în anii anteriori alegând să primească fizic vizitatori și în condiţiile actuale. Evident, nici noaptea nu a fost chiar noapte, ci mai mult după amiază și seară.

        Am început traseul cu un spaţiu excentric, Galeria Senat a Combinatului Fondului Plastic, unde Asociaţia ESCU a organizat, în perioada 3-18 noiembrie, cea de-a treia ediţie a proiectului „Made in RO: muzeu pop-up de publicitate și branduri românești”, menit să recupereze un secol de publicitate și de mărci naţionale intrate în conștiinţa publică.

        După un scurt popas în cartierul Dorobanţi, la Muzeul Parfumului, aflat acum, comparativ cu vizita precedentă, într-un spaţiu mult mai potrivit, mai generos și elegant, pe măsura rafinamentului și distincţiei exponatelor și personajelor ilustre care le-au utilizat, am sosit, imediat după deschidere, la Muzeul Universităţii Politehnica. Aici am fost întâmpinaţi de o reîmprospătare a discursului expoziţional, care a scos în prim-plan colecţia de instrumente didactice realizate de celebra firmă Ducrete din Paris, în anul 1886, pentru Școala Naţională de Poduri și Șosele din București, pe de o parte, și Cabinetul de lucru al rectorului Nicolae Vasilescu Karpen, cel mai longeviv rector din istoria Politehnicii Bucureștene (1920-1940), pe de altă parte.

Cuvinte și sunete

        Schimbând cartierul, am ţinut să vizitez Casa memorială Anton Pann, aflată pe strada omonimă la nr. 20. Parte a Muzeului Naţional al Literaturii Române (MNLR), care a fost cel mai activ la NM anul acesta, Casa lui Anton Pann a fost restaurată și pusă în circuitul de vizitare în urmă cu doi ani, fiind o reală surpriză prin modul extrem de modern, dinamic și interactiv în care explorează preocupările diverse ale celui care a fost poet, muzician și folclorist deopotrivă. Fragmente din scrierile sale alternează cu reproduceri ale paginilor pe care le-a tipărit, cuvintele fiind completate cu sunete ale instrumentelor muzicale din epocă, pe care vizitatorul are chiar ocazia de a le asculta înregistrate, în căști. Spaţiul casei fiind mic, nu puteau intra acum decât patru persoane simultan, alţi doritori așteptând afară, la distanţă și cu răbdare, să le vină rândul.

        Designul vestimentar românesc a fost pus în valoare și deschis pentru public la Impact Hub, în vreme ce Rezidenţa Scena9 a marcat „100 de Ani de Animaţie Românească”, într-o expoziţie retrospectivă ce va fi deschisă până pe 22 noiembrie. La sediul central al MNLR am putut, dincolo de parcurgerea expoziţiei de bază, să participăm la „Duet – perfor­mance”, câteva momente artistice oferite de actori și scriitori aflaţi în dialog. În momentul vizitei mele, publicul mascat și răsfirat se afla sub vraja lecturii meșteșugite a Olgăi Delia Mateescu. A fost în mod clar spaţiul în care am avut cel mai puternic iluzia de normalitate, senzaţia că nu ne-am pierdut complet de propriul sine și de ceea ce era valoros, și am simţit din nou speranţa că ne vom putea din nou bucura de toate în tihnă.

        Ultimele două vizite au fost la Muzeul de Artă Recentă și la expoziţiile temporare ale Muzeului Ţăranului Român. Peste tot am remarcat corectitudinea respectării măsurilor de siguranţă, atât la public cât și la organizatori, precum și faptul că, deși nu s-au mai format lungile cozi din alţi ani, toate spaţiile aveau destul de mulţi vizitatori, atât cât se poate în condiţiile actuale.