Muzica scrisă de Felicia Donceanu
este o prezență constantă și cuceritoare în concerte și
recitaluri. Surprinde, cu fiecare nouă partitură, prin
originalitate, prin diversitatea subiectelor abordate, prin
melodismul și combinațiile ritmice interesante, fie că sunt
lucrări cu o încărcătură dramatică de o intensitate adesea
paroxistică, fie, la polul opus, debordând de voioșie, de umor și
exuberanță. Un aspect ce caracterizează creația sa vocală este
trimiterea la poeme și texte de factură extrem de variată, de la
Ienăchiță Văcărescu, Tristan Tzara, Eminescu sau Arghezi, până
la cele pe care ea însăși le-a imaginat pentru o anume piesă,
toate păstrând însă amprenta sa atât de personală.
Cu un tonus de
invidiat, păstrându-și nealterată bucuria jocului, Felicia
Donceanu a dorit să ofere publicului o seară în care acesta să
își regăsească zâmbetul, buna dispoziție și să redescopere,
împreună cu interpreții, plăcerea de a se juca la orice vârstă.
Și astfel, „portretul componistic” ce i-a fost dedicat la
Ateneu, în seara de 26 februarie, a alăturat partituri scrise de-a
lungul anilor, unele în genul teatrului instrumental. După o
secvență nostalgică, evocatoare, decupată din ampla lucrare
compusă în amintirea sopranei Yolanda Mărculescu, abordată de
această dată în varianta vioară-pian de către Lucian Dănilă și
Diana Spânu-Dănilă, aceasta a colaborat cu violoncelistele Maria
Amarinei Oțeleanu și Ștefania Budd, dar și cu soprana Simona
Jidveanu, în „Cutia cu surprize”, menită să „trateze” pe
cei încruntați de stres, singurătate sau de graba cotidiană prin
povețe și personaje scoase dintr-o cutie, remedii pentru fiecare zi
din săptămână. A urmat „Fantasia”, o altă joacă a unor
instrumentiști – Oana Spânu-Vișenescu (vioară), Diana
Spânu-Dănilă (pian), Emil Vișenescu (clarinet) – membrii ai
Trio „Mozaic”, aceștia părând că încearcă să se acordeze,
să se pună de acord asupra celor cântate, repetând agasați
aceeași structură melodică, mirându-se și amuzându-se. „Careul
de ași” a readus nostalgia ritmată în viziunea aceluiași trio,
alături de violonistul Lucian Dănilă, pentru ca apoi formația
„All’s Choir” – condusă de Adrian Ionescu – să propună
„Retro tango” și „Culori, flori, fructe”, o pagină
inspirată de jocurile copilăriei. Aceștia au apelat la o polifonie
interesantă, ca o îngânare a unor frânturi aparent disparate. Iar
tonurile de tango, destul de confuz redate inițial, au fost reluate
la final, când miniatura corală a avut mai multă claritate și
consistență.
Partitura prezentată în premieră
absolută – „Ierburi de leac” –, care a dat de altfel și
titlul întregului concert-spectacol, a propus un alt „tratament”,
cu sunete și ierburi, inspirat de sponsorul manifestării, un lanț
de farmacii celebru. A fost un vodevil în care instrumentiștii au
colaborat cu actorii Anca Sigartău, Mihai Bisericanu și Mihai-Gruia
Sandu. Muzica a trecut de la cântecele copiilor la cele din vremea
lui Anton Pann, apoi la maniera parodică, alternând proza cu
replicile cântate, în text regăsindu-se, evident, și sloganul
sponsorului. Numeroșii spectatori au reacționat prompt: și pentru
că s-au amuzat, dar și pentru că, în mare parte, erau chiar
invitații acelei farmacii unde „ierburile” își găsesc locul
„vindecător”.
Mereu efervescentă, compozitoarea a
dialogat cu muzicologul Grigore Constantinescu și chiar s-a adresat
publicului, explicând care a fost sursa de inspirație pentru
lucrările respective, îndemnându-i pe cei prezenți să reînvețe
să se bucure, să redescopere gluma și buna dispoziție.
Interpreții au redat cu conștiinciozitate cele cuprinse pe
portativ, au dat replicile cu dicție, fără a avea însă un umor
structural, astfel încât, sincer, mi-aș fi dorit un plus de
strălucire, de vervă și mai multă expresivitate, în special în
paginile vocale. Dar cel mai important a fost faptul că publicul –
probabil mai puțin obișnuit cu sala de concert, cu muzica de secol
XX sau chiar XXI –, a urmărit cu atenție întreaga desfășurare,
dorind să înțeleagă textul și să se acomodeze cu exprimarea
muzicală. Aceasta a fost accesibilă prin combinațiile sonore și
coloristice, prin linia melodico-ritmică foarte clară și deloc
sofisticată, ce caracterizează creațiile semnate de Felicia
Donceanu, ea însăși un model de urmat pentru oricine vrea să
rămână tânăr indiferent de vârstă.
