Trecător prin Iaşi în aceste zile de toamnă,
am avut bucuria să constat că oraşul îşi păstrează titlul onorific de „Capitală
a literaturii române“, chiar dacă nu şi-a adjudecat preşedinţia Uniunii
Scriitorilor din România. Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere
(FILIT) a însemnat un succes remarcabil, fiind sprijinit consistent atât de
Consiliul Judeţean, prin Ion Cristian Adomniţei, de primăria oraşului, de o
serie de sponsori şi, desigur, de marele număr de iubitori de literatură.
Creatorii s-au întâlnit cu elevii în licee, cu marele public în sălile de
teatru şi în alte locuri, care, toate, s-au dovedit neîncăpătoare.
La 26 octombrie, sala Teatrului Naţional –
fondat în 1894 de primarul Vasile Pogor, continuat de Ioan Diamandi şi
inaugurat în 1896 de un alt primar, la fel de iubitor de cultură, Nicolae Gane
– a fost arhiplină, până la locurile cele mai de sus. Teatrul, recent renovat,
bine îngrijit, faţă în faţă cu Mitropolia, ilustrează ataşamentul tradiţional
al edililor ieşeni pentru ceea ce înseamnă cultură. Bucureştiul, cu tot gigantismul
său, rămâne în urmă şi încă departe, chiar dacă „Vangheliada“ a avut totuşi o
amploare deosebită. De acţiuni comparabile cu cele ale Iaşiului, asumate de
actualul primar al Capitalei, nu-mi amintesc.
Festivalul ieşean s-a remarcat prin rafinament.
Aducem laudă numărului mare de voluntari FILIT, tineri prezenţi în număr mare
la toate manifestările şi contribuind la o organizare impecabilă. C. T.
Popescu, atunci când se plângea de criza lecturii de carte (deşi în bună măsură
avea dreptate), s-a văzut dezminţit de argumentele lui FranÎois Weyergans, care
menţiona că în Franţa se vând anual, în format accesibil, 24 de milioane de cărţi.
Librăriile din Iaşi par să-i dea dreptate scriitorului francez. Mi-am căutat şi
cărţile mele, una dintre ele se mai găsea, dar difuzarea cărţii este o mare
problemă în România. Nu ne putem lăuda cu vânzări comparabile, iar bibliotecile
noastre achiziţionează puţin, din lipsă de fonduri. Iniţiativa unui guvern
anterior, care dorea să distribuie bonuri valorice pentru cumpărare de carte,
nu s-a materializat.
Cea mai pregnantă amintire cu care am plecat
din Iaşi a fost a unui tineret avid de lectură. Dar nu numai cu această
impresie. Iaşiul a rezistat destul de bine febrei demolării clădirilor de
patrimoniu şi ridicării construcţiilor de prost gust. În faţa Teatrului Naţional,
statuia lui Vasile Alecsandri, privind spre Mitropolie, are o emoţionantă
inscripţie pe soclu: „Poporul Român, poetului său iubit“.
