Newsflash
Cultură

Grija pentru viitorul planetei

de Dr. Raluca BULEA - iul. 27 2018
Grija pentru viitorul planetei
Preocuparea constantă de a face față provocărilor și ritmului uneori mult prea rapid pe care ni le impune astăzi societatea ne determină să pierdem din vedere o parte din consecințele stilului de viață contemporan. Vrând să ne facă mai conștienți de tot ce rezultă în urma acțiunilor noastre zilnice, Ambasada Franței în România și Institutul francez din București au organizat pe 20 iulie, alături de o serie de parteneri inimoși, petrecerea dezvoltării durabile, desfășurată sub sloganul „Să trecem la verde!”.
Această primă ediție a unui eveniment inedit a avut ca punct de pornire o frază din „Micul prinț” al lui Antoine de Saint Exupery – „Nu moștenim Pământul de la părinții noștri, ci îl împrumutăm de la copiii noștri” –, având ca scop sensibilizarea celor maturi, dar și a copiilor, în legătură cu protejarea mediului înconjurător, cu efectele pe care le au unele din gesturile aproape inconștiente pe care le facem frecvent și cu modul în care, fără eforturi deosebite, putem influența și îmbunătăți situația.
Pentru că vremea a fost capricioasă, petrecerea de vară, în aer liber, a fost transferată parțial în interiorul Institutului francez. Pe de o parte, participanții au avut posibilitatea să răsfoiască o serie de apariții editoriale, în română și franceză, cu subiecte legate de ecologie și protecția mediului. Într-un alt colț al Atriumului, Asociația Ecotic îi introducea pe micii vizitatori în lumea electronicelor uzate și în modul cum se colectează corect acestea și cum pot să fie reciclate. În apropiere, câțiva membri ai „Let’s do it, Romania!” au prezentat, cu ajutorul câtorva filmulețe, ce înseamnă implicarea pentru o lume curată, verde, și diferența dintre „a face” și doar „a vorbi despre” ceva. Făcând înconjurul sălii, am avut ocazia de a parcurge expoziția „Poluare: plastic în oceane”, sosită de la Paris, concepută de Cité des sciences et de l’industrie, care prezintă situația deșeurilor de plastic din mări și oceane, efectele lor asupra ecosistemelor acvatice, dar și asupra faunei terestre care se hrănește din mare, precum și modalități de a reduce această poluare al cărei impact este, în realitate, imposibil de cuantificat cu precizie.
Știut fiind că pentru copii învățarea se produce cel mai bine prin joc, în interiorul mediatecii îi așteptau tot felul de ateliere și ocazii de a descoperi ce înseamnă dezvoltarea durabilă, reciclarea, conservarea naturii, consumul de energie și feluri în care îl putem scădea. Și cum prea multă știință poate să ne obosească, tinerii de la Fundația Parada au oferit în curte câteva momente de relaxare și divertisment pentru toți cei prezenți, cu jongleriile și acrobațiile lor, amintind de lumea circului. Alături de scena improvizată, Asociația Image Factory, implicată în proiecte sociale, provoca imaginația copiilor pentru a da noi întrebuințări ambalajelor reciclate, exemplificând cu câteva jucării și piese decorative realizate din doze de aluminiu. Seara ar fi trebuit să se încheie, în nocturnă, cu proiecția în aer liber a unui documentar despre permacultură, dar vremea ploioasă a stricat planurile organizatorilor. Sau poate că le-a oferit un bun pretext pentru a pune la cale, peste ceva timp, o continuare a petrecerii.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe