„Peştele-n
apă/pasărea-n larg de ceruri –/locul meu unde“
Cultura niponă nu ne-a dat doar haiku-ul.
Nimic mai durabil în memoria omenească decât
fulgurantele imagini ale lumii trecătoare cu poeţi, actori, femei frumoase, ba
chiar şi cu războinici pentru cauze nici lor prea bine ştiute.
Înnobilare a prezentului este expoziţia de
gravură japoneză pe care Muzeul Naţional de Artă al României o oferă publicului
până la 20 octombrie 2013, în sălile Kretzulescu şi care poartă titlul „Imagini ale lumii trecătoare“. Este o
selecţie de 59 de gravuri semnate de pictorul Utagawa Kuniyoshi (1797–1861), unul din ultimii mari reprezentanţi
ai celebrei şcoli de artă Utagawa, care a dominat cea mai intens productivă
etapă a gravurii policrome din Japonia.
Expuse în cea mai mare parte pentru prima
oară în ţara noastră, gravurile ilustrează câteva din temele predilecte ale lui
Kuniyoshi, oferind o imagine destul de cuprinzătoare asupra operei acestui
artist căruia nici talentul, nici imaginaţia nu i-au fost date cu parcimonie de
parce.
Kuniyoshi era fiul unui boiangiu din Edo.
Ucenicia şi-a făcut-o în atelierul părintesc, mai apoi a devenit elevul
renumitului gravor Utagawa Toyokuni I (1769–1825). Se impune curând în arta
vremii lui, iar între anii 1827 şi 1830 i se publică prima serie de gravuri,
inspirată din personajele unui cunoscut roman medieval chinez – Suikoden.
Ulterior, imaginaţia artistului a explodat într-un amplu mozaic tematic din
care n-aveau cum să lipsească femeile frumoase ori actorii surprinşi în scena
de teatru Kabuki atât de îndrăgite de public.
Realizările
sale artistice cele mai importante au fost planşele şi tripticele cu scene de război
– musba-e, nenumărate fiind lucrările
pe această temă – o ilustrare de fapt a istoriei ţării (încleştările dintre
clanurile Taira şi Minamoto, fapte de arme ale unor eroi exemplari, legende,
precum faimoasa poveste a celor 47 de ronini, bazată pe un fapt real şi care a
devenit subiect literar-artistic emblematic, dar şi „Cloşca cu pui“ din
tezaurul atât de bine păstrat departe de ochii noştri râvnitori de legende şi
comori care fac din poveşti poduri de lumină peste prăpăstiile de neînţelesuri),
sub numele de Chu¯shingura (Tezaurul
vasalilor fideli).
După
anul 1842 au fost impuse de autorităţile shogunale restricţii cu privire la
comercializarea planşelor cu actori şi curtezane. Cum dintotdeauna cenzura i-a
obligat pe creatori să caute (şi să găsească) noi forme de ilustrare (hai să le
zicem metafore!) a interziselor subiecte, Kuniyoshi a recurs la „inspiraţia“
din poezia veche japoneză, din textele literare esenţiale pentru cultura niponă
(cu precădere romanul prinţului Genji).
Fiecare
gravură din cele care alcătuiesc evantaiul de „imagini ale lumii trecătoare“
din expoziţia care va rămâne deschisă la MNAR până când toamna va spune frunzei
cum trebuie să cadă, este o mică mare poveste a lumii care seamănă (şi) cu noi,
rămânând totuşi unică prin chiar secunda în care a fost surprinsă de ochiul adânc
văzător al artistului nipon Kuniyoshi, în urmă cu aproape două secole, spre a
ni se arăta acum (şi-n veac de veac) nealterată: Puterea calomniatorului continuă să înfrunte „valurile, vânturile“,
privirea lui e iscoditoare, degetul arătător parcă ne caută, straiele lui par şerpi
porniţi să ne aţină calea… Dar cât de plină de graţie acea femeie cu kimonoul
ei de umbră înflorită cu mari corole roz, cu pieptănătura care nu îngăduie
niciunui fir de păr să se hârjonească nepăsător cu vântul, câtă armonie în ţinuta
ei, în peisajul care-i seamănă. Dar şi războinicii par scoşi din cutie.
Dezordinea nu face parte din imaginile lumii (lor) trecătoare… De ce ar face
parte din lumea noastră? O vizită la muzeu poate să ne fie răspuns.
Să
nu întârziem! Până la 20 octombrie mai este foarte puţin.