Newsflash
Cultură

Grădina cuvintelor

de Dr. Raluca BULEA - oct. 9 2015
Grădina cuvintelor
     Membrii clusterului EUNIC București au organizat primul eveniment comun al sezonului, Ziua europeană a limbilor, sub genericul „Ai știință de limbă, ai parte de vorbă!“. După Sala mare a Institutului Cultural Român și terasa Institutului Cervantes, este pentru a treia oară când locul de desfășurare a fost librăria Cărturești, în primitoarea grădină Verona.
     Ajunsă la a cincea ediție în format comun, și desfășurată pentru prima dată chiar în 26 septembrie, ziua desemnată de Uniunea Europeană și Consiliul Europei pentru celebrarea diversității lingvistice a continentului (în Europa există 24 de limbi oficiale și 60 regionale sau minoritare), manifestarea a devenit deja un reper în agenda evenimentelor organizate de EUNIC de-a lungul anului.
     Sub coordonarea Institutului francez, anul acesta s-a adunat cel mai mare număr de institute participante: British Council, Centrul Ceh, Centrul Cultural Turc „Yunus Emre“, Delegația Valonia-Bruxelles, Fundația Culturală Greacă, Goethe Institut, Institutul Balassi – Institutul Maghiar din București, Institutul Cervantes, Institutul Cultural Român, Institutul Francez din București, Institutul Italian de Cultură, Institutul Camões prin Ambasada Portugaliei la București și Institutul Polonez, împreună cu Reprezentanța Comisiei Europene în România.
     Copiii, de la preșcolari la liceeni, veniți în număr foarte mare cu familiile sau în grupuri organizate, au avut ocazia să își exerseze cunoștințele la diferite limbi străine, să învețe cuvinte și idei noi și, nu în ultimul rând, să cunoască alți oameni. Până la urmă, acesta este rostul vorbelor: să ne facă să ne înțelegem, să ne apropiem și să ne cunoaștem unii pe alții.
     Cei mai perseverenți, care treceau pe la standuri, răspundeau la chestionarele pregătite de organizatori și adunau în „pașaportul“ lor lingvistic toate „vizele“ disponibile, primeau premii constând în cărți, dicționare, ghiduri de conversație sau de călătorie, instrumente care să le înlesnească și mai mult apropierea de culturi și civilizații diferite. Nici adulții nu au rezistat tentației acestei excursii virtuale, fiind la rândul lor răsplătiți.
     Și pentru că suntem la început de an școlar, iar majoritatea institutelor prezente au și programe de cursuri de limbă, acesta a fost un prilej optim de a-și promova ofertele educaționale, mai ales că au existat în interiorul librăriei și lecții demonstrative pentru mari și mici, din toate cele douăsprezece limbi ale țărilor prezente la eveniment. A fost o bună ocazie pentru cei încă indeciși, dar dornici de a învăța ceva nou, să se hotărască asupra zonei lingvistice care li s-a părut mai tentantă.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe