Newsflash
Cultură

"Gioconda" sau starea de graţie

de Anca FLOREA - apr. 12 2012
   Chiar dacă – din păcate – a fost doar o singură reprezentaţie, Gioconda de Ponchielli oferită în concert la Opera din Timişoara merită din plin comentată, (şi) pentru a sublinia celor care nu au fost atraşi de eveniment, că au pierdut o seară de referinţă, pentru că în rolul titular a evoluat celebra mezzosoprană americană Marianne Cornetti, revenind pe acea scenă alături de o distribuţie extrem de omogenă şi de un ansamblu – ca de obicei – impecabil. Sub bagheta aceluiaşi experimentat şi împătimit David Crescenzi, cu acelaşi tenor Călin Brătescu (pe care solista oaspete l-a dorit din nou ca partener, după colaborarea în Adriana Lecouvreur), melomani „adevăraţi“, care ştiu să aprecieze artiştii de cotă şi să se bucure (re)descoperind (şi) lucrări mai puţin cântate la noi, veniţi special şi de la Bucureşti, ba chiar şi din Germania, au ascultat, asemeni timişorenilor, acea operă, beneficiind de glasuri frumoase şi ample, de interpreţi care ştiu ce înseamnă implicarea în conturarea personajelor, conferirea accentelor, trăirilor, sublinierilor încărcate de sensuri, într-un cuvânt, expresivitatea, realizând momente de o intensitate dramatică şi emoţională cum rar ni se oferă „pe viu“. Desigur, în centrul atenţiei s-a aflat Marianne Cornetti, a cărei voce năvalnică, dublată de un temperament ardent, exploziv dar perfect controlat (ceea ce… nu este un paradox), având un ambitus foarte extins, a cucerit şi a impresionat într-un permanent crescendo emoţional, culminând în ultimul act, nu doar prin teribila arie, ci şi prin tragismul finalului; după acest debut fastuos, în spectacolele cu opera de Ponchielli pe care le are programate în lume va rezolva şi atacarea acutelor în maniera ideală şi adecvarea „gravelor“ la cerinţele scriiturii infernale dar superbe. Cu seriozitatea binecunoscută şi permanenta dorinţă de a fi mereu la înălţime, tenorul Călin Brătescu s-a întrecut pe sine, susţinând impecabil personajul Enzo, cu vocea care a căpătat un plus de anvergură, cu siguranţă tehnică şi mai ales cu o reliefare pregnantă a stărilor şi frământărilor eroului îndrăgostit, disperat, furibund sau dezolat, păstrând însă nota de demnitate şi mândrie a nobilului care luptă pentru a-şi face dreptate, pentru a fi alături de Laura. Iar tânăra la fel de îndrăgostită, dar lirică, luminoasă şi sensibilă, a găsit, în mezzosoprana Liliana Matei-Ciucă o interpretă pe măsură, cu un timbru cald, frazare elegantă, cu acut strălucitor şi o egalitate de registre pe care o aşteptam demult, prezenţa sa scenică reliefând feminitatea şi, de asemenea, trăirea sinceră prin care rolul devine credibil şi convingător. La rândul său, depăşindu-şi emoţia inerentă, tânărul bariton coreean Kim In-Hui, după câteva replici poate mai neutre, a etalat din plin un glas generos, amplu şi calitativ, cu acute pline de forţă, incisiv şi capabil să confere imaginea lui Barnaba, a cărui latură întunecată a fost subliniată permanent, stârnind meritate aplauze. Interesant şi inedit, s-au întâlnit, în acea seară, trei mezzosoprane foarte diferite sub aspectul culorii de glas, Hye Youn Park având o voce adâncă, profundă şi o linie a cântului adecvată pentru Cieca, deşi poate prea discretă. O altă voce gravă, dar pe care o cunoaştem de multă vreme, cea a basului Sorin Drăniceanu, s-a evidenţiat şi în Alvise, rol deosebit de ofertant, în care frumuseţea timbrală şi „greutatea“ conferită discursului muzical l-au impus fără rezerve. Chiar şi în roluri de plan secund s-a păstrat nealterată calitatea sonoră a fiecărei replici, Gelu Dobrea,Marius Zaharia, Iulian Ioan Iosip şi Mihai Prelipcian împlinind o distribuţie de clasă internaţională. Deosebit de solicitat, corul (pregătit ca de obicei cu minuţie de Laura Mare) a sunat plin, cu o paletă coloristică variată, iar orchestra, întotdeauna apre­ciată la superlativ, a realizat pagini impresionante, cu planuri contrastante, când tensionate, când lirice, când cu un farmec deosebit (în celebrul Dans al orelor), urmărind permanent intenţiile dirijorale exprimate cu claritate şi precizie, cu o gestică fără excese dar de o efi­ci­enţă şi plasticitate cu totul specială, David Crescenzi co­ordonând astfel cu rigoare întreg „aparatul“ vocal-orches­tral, intuind intenţiile expresive ale soliştilor, urmându-i cu supleţe şi flexibilitate, evitând decalajele şi menajând totuşi vocile, care nu au fost acoperite nici în momentele de desfăşurare spectaculoasă.
   La un asemenea nivel, cu asemenea interpreţi (în cel mai adecvat sens al cuvântului), s-a creat o imagine de ansamblu şi o vibraţie aparte ce a cuprins şi scena şi sala, glasurile adesea superbe, dicţia şi rostirea în limba italiană, stăpânirea şi înţelegerea partiturii care, din fericire, nu se rezumă la o citire corectă, dar mai presus de toate expresivitatea şi consistenţa personajelor, a relaţiilor din acestea determinându-i şi pe cei mai pretenţioşi spectatori să nu mai caute „petele în soare“ şi să se lase în voia marii muzici într-o versiune interpre­ta­tivă care ar face cinste oricărei mari scene lirice. Şi aceas­­ta în condiţiile în care majoritatea erau… debutanţi!
   Realmente entuziasmată de întreaga echipă, de atmosfera şi de „energia pozitivă“ care a domnit şi în zilele de repetiţii, de implicarea şi bucuria cu care toţi cei din teatru au participat, şi de această dată, la acea realizare de neuitat, ilustra mezzosoprană îşi doreşte să revină cât de curând la Timişoara, semn că laudele (pentru unii surprinzătoare) pe care le-am adus referitor la acea producţie, nu sunt nu nimic supradimensionate.
   Dar, până la o nouă întâlnire cu strălucitoarea Marianne Cornetti, Opera timişoreană pregăteşte seria de spectacole din cadrul Festivalului „Timişoara muzicală“, care va debuta, la 27 aprilie, cu tradiţionala Aida, marcând astfel exact 65 de ani de la prima ridicare de cortină la teatrul liric unde, de multă vreme, evenimentul a devenit… obişnuit, în firea lucrurilor.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe