Gerhard Richter obișnuia să spună că
„problema centrală în pictura mea este lumina“, iar Paul Cézanne afirma: „când
culoarea este în deplina sa bogăție, forma este în plenitudinea ei“. Aceleași
lucruri pot fi confirmate și de Liviu Vlad, cu egală convingere, în
retrospectiva „Lumină și locuri, desen și culoare“, deschisă în saloanele
Muzeului de Artă din Cluj-Napoca. Expoziția este ilustrativă pentru viziunile
sale, pe cât de personale, pe atât de originale, indiferent de zonele
surprinse.
Liviu Vlad propune nu mai puțin de 93 de lucrări, într-un
parcurs artistic din 1983 și până în prezent, fascinat de locurile surprinse,
încărcate nu doar de istorie, ci și de o adâncă spiritualitate, locuri care se
cer vizitate. Parcursul spiritual propus de pictor cuprinde Veneția (Puntea
suspinelor, Piața San Marco, San Barnaba, Ponte Rialto), Florența (Domul),
Paris (Tour de Saint Jacques), Roma (Forul, Teatrul lui Marcellus), Avignon,
Assisi, Taormina, Noto, Napoli, Coasta de Azur, Torcello, Erice și, nu în ultimul
rând, bisericile maramureșene, incintele medievale, valea Izei, Cisnădioara,
Cheile Bicazului, Cheile Turzii, Sighișoara, Călata, Densușul, Biertanul,
Cârța, Clujul ș.a. Excursiile indică tehnici din cele mai diverse, de la
cărbune („Palais des Papes“, „Santuario di Loretto“, „Coloana gotică“, „Palatul
baroc“, „Piața Carolina“, „Interior baroc“, „Iarna clujeană“ etc.) la pastel
(„Canal venețian“, „Sestiere Dorsoduro“, „San Barnaba – Venezia“), acuarelă
(„Gondole în amurg“, „Punte de lemn“, „Scuola di San Marco“, „Rio San Toma“), tehnici mixte
(„Gotic cu arbori desfrunziți“, „Piatră și vegetație uscată“, „Zid vechi“,
„Privire de pe Cetățuie“), creion („Sculpturi baroce“), tehnici bine cunoscute
și stăpânite.
Efectele coloristice sunt pe cât de interesante,
pe atât de convingătoare, putem vorbi despre melanjul tușelor cu elementele
structurilor geometrice până în cele mai mici detalii, despre linii delicate,
dar și ferme, despre expresivitatea formelor, despre efectul de monumentalitate
realizat prin mijloacele perspectivei, despre dinamica liniilor compoziționale,
totul grație unui vocabular cromatic bogat și dens. Liviu Vlad ar fi fost și un
excelent arhitect, nu este deloc o afirmație exagerată, lucrurile vorbesc de la
sine.
Creațiile recente aparțin perioadei dintre 2015 și 2016,
explozii cromatice și acorduri pline de ingenuitate regăsindu-se în lucrări
precum „Reflexe la asfințit“, „Pe malul apei“, „Podul de la Avignon“,
„Luminiș“, „Necropola etruscă“, „Urcând în cetate/Sighișoara“, „Toamna în oglinda
apei“, „Drum de pini“, „Asfințit la Veneția“ sau „Toamna maramureșeană“.
Expoziția lui Liviu Vlad mă duce cu gândul la un alt citat
celebru – „pictez ce văd“, postulat de Édouard Manet. Liviu Vlad pictează ce
vede, suprinde esențe, selecții riguroase, demers specific artiștilor dăruiți.
Prof. dr. Liviu Vlad slujește de ani buni pe altarul artei plastice clujene.
Acesta este Liviu Vlad omul și artistul – un spectacol veșnic, fascinant.
