Răsfoind volumul impunător al noii
antologii al săptămânalului Viaţa medicală
şi nefiind nici medic şi nici vreun specialist în ceva apropiat medicinii – ci
mai degrabă un iubitor al filosofiei –, îmi dau cu uşurinţa evidenţei seama că
nu pot să scriu o „recenzie“ propriu-zisă „despre“ ea. Îmi este însă tot atât
de „evident“ şi faptul că volumul, revista, apoi chiar şi ediţiile ei
electronice… au mesaje multiple, pe care le poţi intercepta şi fără să fii ceva
de genul „iniţiatului“.
Din câte pot realiza din muncile
superficiale ale Bibliotecii Naţionale ale României în ceea ce priveşte
Bibliografia Naţională a Publicaţiilor periodice de la noi, există puţine reviste
care se încăpăţânează să publice – şi încă în mod regulat – antologii. Mai mult, se pare că o
asemenea încrâncenare ar fi astăzi la noi chiar anacronică: revistele sunt
concepute şi editate mai degrabă în aşa fel încât numerele lor să nici nu aibă o
viaţa ce ştiu eu ce lungă… Ele chiar înţeleg prin „actualitate“ ceva ce în
scurt timp nu mai există şi devine rapid de genul „trecutului“… Care, deci, nu
mai este „prezent“.
În mod firesc, primele contacte cu Viaţa medicală le-am avut prin
exemplarele tipărite, apoi prin site-ul revistei. Mult mai târziu am aflat
despre existenţa antologiilor sale, iar acest lucru… nu m-a mirat deloc. Fiindcă
ştiu şi din propria experienţă de editor de revistă – dar şi de antologii – că
antologiile nu stau nicicum la „capătul“ unei reviste, mai precis al unei
perioade a apariţiei sale, ci tocmai la începutul
ei! Adică numai acea revistă este capabilă – sau merită – să „scoată“
antologii, care are oarecum de la început – interiorizat deci în concepţiile
sale redacţionale zilnice – o anumită exigenţă care face apoi de fapt posibile şi
antologiile… Antologii care sunt deci nu doar „recolte“, ci se află deja încifrate
chiar în mesajele iniţiale şi curente ale unei publicaţii.
Cu certitudine, aceasta este şi cazul
revistei Viaţa medicală. De multă
vreme mă gândesc – citind textele numerelor sale – cât de autentic înţelege
această publicaţie termenul, de altfel extrem de pretenţios şi chiar apăsător,
dar care se află tocmai în titlul ei: Viaţa.
Asociat cu unul altul la fel cântăritor: medical(ă).
E limpede că aici avem a face cu „Viaţa“ ca viaţă propriu-zisă pentru o publicaţie
periodică de acest gen. Adică, pe de o parte, ca Viaţa (medicală) trăită, desfăşurată
şi urmărită cu autenticitatea unui „document“, dar, pe de altă parte, Viaţa de
care aparţin sănătăţile dar şi bolile noastre. Iar tocmai asta înseamnă, la
modul autentic şi esenţial, „actualitatea“: ceva ce se află în act, adică in actu. Un termen uriaş cu care latinii
au tradus un cuvânt grecesc nu mai puţin fundamental, şi astăzi aflat în uz
(impropriu): energeia…
Acesta este deci şi cazul antologiei de faţă,
care nu întâmplător a primit acum titlul unei întrebări apăsătoare: QUO VADIS, MEDICINAE? (Caietele „Vieţii
medicale“ 2011, volum coordonat de dr.
Mihail Mihailide, Editura „Viaţa Medicală Românească“, Bucureşti, 2012, 747
p.). Chiar, unde – în ce direcţie – merge medicina în ţara asta? Atât ca
„sistem“ – Care sistem? se întreabă cineva (şi cred că pe bună dreptate) într-unul
dintre interviurile publicate în volum – dar poate şi sub forma unor structuri şi
culturi organizaţionale, instituţionale neclare şi chiar problematice. Motive
pentru care atâţia medici de calitate şi mai ales tineri talentaţi, care nu-şi
doresc decât să profeseze în termenii decenţei şi ai respectului elementar,
emigrează sau insistă să lucreze în condiţii profesionale, materiale şi morale
mai mult decât discutabile.
Chiar sub aceste „însemne“ de întrebare,
primul capitol al antologiei este dedicat unui şir de evenimente festive de
tradiţie mai recentă: cea de-a treia Gală „Viaţa medicală“, organizată la sfârşitul
lunii mai. Desigur, Gala este concepută în spiritul generos al revistei, adică
drept un prilej „sărbătoresc“ de a reafirma, cum este scris tot de către
directorul general al revistei „…că medicina
nu este numai o profesie, dar şi o filosofie – iatrosofia. Iar iatrosoful,
medicul adică, nu este un simplu prescriptor de medicamente – care adesea
lipsesc sau sunt prea scumpe – ori operatorul impasibil al unei aparaturi
sofisticate, ci gânditor care, indiferent de derapajele temporare ale
sistemului, şi-a asumat deliberat obligaţia să însoţească bolnavul pe golgota
suferinţei acestuia, înlesnindu-i vindecarea, şi mai ales să apere sănătatea
semenilor, prea adesea subestimată şi prea târziu valorizată“.
Nu pot să intru aici în amănuntele extrem
de strânse şi chiar esenţiale ale conexiunilor dintre medicină şi filosofie,
dar nu întâmplător am scris mai sus că există o legătură strânsă – şi firească
– între concepţia de zi de zi a revistei Viaţa
medicală şi evenimentele galelor organizate de ea. Căci acestea sunt
chemate să prezinte medicina şi medicul tocmai în complexitatea şi în
multicolorul lor intelectual, ştiinţific, cultural şi uman… efectiv, dar şi
„tradiţional“. Sunt prezentaţi medici care scriu literatură de diverse genuri,
fac artă fotografică, pictează, cântă la instrumente muzicale etc. Împreună şi
chiar în legătură profundă cu munca lor profesională şi/sau ştiinţifică
cotidiană.
Iar cu siguranţă este una dintre cele mai
valoroase caracteristici ai revistei Viaţa
medicală faptul că, număr de număr, ea abordează atât problemele
medicinii, cât şi problemele medicale în contextul mai larg al sensurilor lor
existenţiale, sociale, morale şi civice şi nu doar ca îngustări de specialitate,
chiar dacă acestea tind în mod firesc spre aprofundări ştiinţifice şi
terapeutice. Altfel spus: din perspectiva sensurilor sale, care nici pe departe
nu se reduc la aspecte de competenţă, de „meserie“, de deontologie, de bioetică
etc. ci ating omul – fie el bolnav ori medic – în totalitatea complexităţii
sale bio-psiho-sociale.
De aceea, şi antologiile revistei urmăresc în
fond tocmai rubricile ei. In medias res
este o selecţie de editoriale, adevărate radiografii-document ale problemelor
mai mult sau mai puţin curente ale „sistemului“ sanitar şi ale problemelor mai
generale ale stării profesiei medicale. Împreună cu Actualitatea, cu Opiniile,
cu aspectele noutăţilor legislative şi cu problemele studenţilor la medicină
sau ale rezidenţilor.
Un capitol separat şi consistent este
dedicat Ştiinţei şi artei medicului, în care sunt expuse rezultatele şi noutăţile
medicinii de vârf, fie ele autohtone ori internaţionale, analizate în legătură
cu diferite afecţiuni, procedee de diagnostic, de tratament şi cazuri
clinice. Asociate, desigur, cu prezentarea diferitelor reuniuni medicale,
congrese şi conferinţe aparţinând diferitelor specialităţi, mai precis
diferitelor interdisciplinarităţi medicale focusate.
Capitolul al patrulea este alocat interviurilor
şi reportajelor, cu personalităţi având realizări şi experienţe deosebite în
domeniile lor şi despre evenimente care merită remarcate. El este urmat de un
capitol dedicat cărţii medicale, adică recenziilor celor mai importante,
cuprinzătoare şi creatoare volume. Iar ultimele capitole intitulate Medic –
Medicină – Cultură, Nobel pentru Medicină, Jurnal de jurnale şi Varia… au
tocmai menirea de a ilustra complexitatea umană a profesiilor medicale şi
contactul lor firesc, esenţial şi permanent cu tot ce înseamnă educaţie, cultură
şi spirit.
În încheiere, dar nu neapărat ca o
concluzie a acestei extrem de schematice prezentări a unei antologii atât de
variate şi voluminoase, nu pot decât să reaccentuez acele calităţi evidente ale
concepţiei revistei Viaţa medicală,
care insistă – printr-un colectiv editorial şi de colaboratori extrem de valoroşi
şi/dar – în contextul aparent al îngustării supraspecializărilor, deci insistă
nu numai în „păstrarea“ muzeală a unor tradiţii autentice ale multilateralităţii
şi contextualităţii ştiinţifico-umane ale ştiinţei, artei şi a personalităţilor
medicale, dar chiar reuşeşte – săptămână de săptămână – ilustrarea şi impunerea
cu adevărat actuală a acestui aspect
cu totul esenţial. De aceea, această publicaţie este în fond şi tocmai un
autentic şi actual document. Care deci gândeşte experienţa medicinii „ca lume“,
constituind-se astfel şi într-o adevărată experienţă a gândirii.
