Newsflash
Cultură

Fotografiile memoriei

de Dr. Raluca BULEA - oct. 2 2020
Fotografiile memoriei

Valoarea fotografiei ca mijloc de recuperare a memoriei, dar și ca instrument pentru reinterpretarea și reevaluarea istoriei recente este foarte bine reliefată în câteva expoziţii care coincid pe agenda culturală bucureșteană.

În urmă cu patru ani, asociaţia „Bucureștiul meu drag” lansa proiectul numit ambiţios „Centrul de memorie vizuală” printr-o expoziţie de fotografie găzduită de Muzeul Municipiului București. De atunci a devenit un obicei ca în fiecare septembrie să revedem imagini vechi din Capitală, ori să comparăm „atunci și acum” decadele trecute cu imaginile prezentului, în expoziţii unite prin titlul „Trecut-au anii”. De această dată putem compara și analiza până la 15 octombrie 2020, pe gardul Palatului Suţu, fotografiile realizate de japonezul Norihiro Haruta în 1990, ajuns aici în căutarea Revoluţiei din Europa de Est și a unei ţări pe care nu o cunoștea defel.

Trecut-au anii

Sunt instantanee pe care membrii asociaţiei le-au refăcut astăzi, după o minuţioasă muncă de identificare precisă a locurilor din oraș precum și a unghiurilor din care au fost realizate iniţial. Ceea ce avem în faţă are deopotrivă valoare documentară și sentimentală pentru cei care au și propriile amintiri din 1990, estompate și înfrumuseţate poate de scurgerea anilor. Pentru tinerii născuţi ulterior, poate fi o totală surpriză să descopere centrul orașului dar și zone mai îndepărtare, în atmosfera incertă, dar totuși entuziastă din acel an al schimbărilor.

Ecou peste timp

        De la chipul schimbător al orașului trecem la feţele oamenilor, pe care trecerea timpului lasă semne adânci, indiferent dacă e vorba de personaje celebre sau simpli anonimi. Deschisă până la 27 septembrie în sala Acvariu a Muzeului Naţional al Ţăranului Român (MŢR), ca parte a seriei de manifestări „Zilele MŢR”, expoziţia itinerantă „Oameni. Putere. România. Revoluţie.”, a reunit 30 de portrete fotografice semnate de Cornel Brad, ca un ecou peste timp al Revoluţiei din decembrie 1989 și al agitatului an 1990. Politicieni cunoscuţi, actori, scriitori, revoluţionari și luptători anticomuniști, și mulţi alţii, sunt surprinși în prim-planuri îndrăzneţe, grăitoare, asumate de ambele părţi ale acestui dialog nerostit, lăsând o mărturie a personalităţii fiecărui protagonist, care este creionată succint și în textele explicative ce însoţesc grupajele de imagini.

fotografie Bucuresti

        Evenimentul este de altfel parte a unui proiect mai amplu al fotografului, materializat în mai multe expoziţii în ultimii ani, dar și într-un volum, ajuns acum la a doua ediţie, ce cuprinde peste 150 de portrete ale oamenilor care reprezintă repere ale celor trei decenii scurse de la căderea comunismului, la care se adaugă și cuvintele autorului.

Canapeaua cărămizie

        Pentru a încheia într-o notă artistică, facem un ultim popas la expoziţia fotografului Josef Trattner, „Danube Sofa Journey”, deschisă tot până la 27 septembrie la librăria Cărturești Carusel.

canapeaua

        Organizat de Forumul Cultural Austriac pentru a marca aniversarea a 10 ani de când Comisia Europeană a lansat Strategia pentru regiunea Dunării, evenimentul a adus în faţa publicului bucureștean o serie de fotografii și înregistrări video ale proiectului prin care artistul a dorit să surprindă diversitatea culturală a spaţiului geografic pe care fluviul îl străbate. S-a folosit, ca pretext jucăuș, de plimbarea unei canapele cărămizii care este permanent parte din cadrul imortalizat. Crâmpeie de viaţă, activitate umană sau peisaj sălbatic, toate sunt povești pe care Dunărea le aude și le poartă cu apele sale, făcându-ne astfel conștienţi că cel mai adesea sunt mai multe cele care ne unesc decât cele care ne separă.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe