Continuând seria proiectelor itinerante,
turneul derulat sub genericul „Flautul de aur“, început la 25 aprilie, la Braşov,
a poposit la Piteşti şi Reşiţa, apoi a ajuns şi la Bucureşti, sala Radio găzduind
recitalul susţinut de flautistul Ion
Bogdan Ştefănescu alături de pianistul Horia
Mihail, prezenţă constantă în toate celelalte evenimente similare, fie că
era vorba despre violonişti sau despre soprane sau...
Cântând pe un flaut... chiar de aur, oferit
de firma japoneză Muramatsu, Ion Bogdan Ştefănescu a abordat, pentru început,
sonate de Bach şi Mozart, parcurse cu acurateţe stilistică, dar cu un uşor „fâşâit“
cel puţin ciudat la un interpret de calibru, aspect care a dispărut însă odată
cu interpretarea Sonatinei de Dvor?ák, în care am regăsit sunetul luminos şi
mai ales frazarea elegantă, jocul coloristic bogat, alternând secvenţele
liric-melancolice cu exuberanţa sclipitoare, într-o coordonare flexibilă cu
suportul pianistic. Iar partea a doua a serii a fost un adevărat „foc de
artificii“, cucerind în sonatele de Poulenc şi Taktakishvili, deosebit de
expresive şi sugestive ca atmosferă şi sensuri, pentru ca, în Sonata latino de
Mower, cei doi instrumentişti să se dezlănţuie într-o avalanşă de bună dispoziţie
şi performanţă tehnică, paginile cu tentă de jazz determinând şi atacuri
placate ale pianistului (poate cam dure), dar şi... intervenţia lui Bogdan Ştefănescu
pe claviatură, cântând (sau... improvizând) la patru mâini cu Horia Mihail,
spre încântarea publicului destul de numeros, care a reacţionat pe măsură –
rezervat la primele opusuri, entuziast către final, ovaţiile şi aplauzele
zgomotoase fiind răsplătite prompt cu trei bisuri de efect, incluzând şi o
prelucrare de folclor – o „pată de culoare“ agreabilă. Un program dens, dificil
şi foarte ofertant atât pentru interpreţi, cât şi pentru publicul care a
reascultat astfel un flautist deosebit de apreciat, a descoperit cum sună un
flaut „de aur“ (printre cele mai bune din lume), convingându-se totodată că
pianistul Horia Mihail se simte mult mai în largul său în muzica de cameră.
Inedită şi foarte atractivă a fost şi
expoziţia de flaute din foaier, organizată de Wiener Flotenwerkstatt, tentaţia
de a le încerca devenind irezistibilă în special pentru tinerii care poate
visează acum că vor avea prilejul să cânte, cândva, pe un asemenea instrument,
pe o scenă adevărată.
Pe de altă parte, Ion Bogdan Ştefănescu
scrie şi versuri, aşa încât primele recitaluri din cadrul turneului au
constituit un bun prilej pentru a-şi lansa volumul Cuvântul de trecere, ilustrat de grafica lui Mircia Dumitrescu.
Vorbind despre lansări, trebuie spus că în
acelaşi spaţiu al sălii Radio, apreciatul Răzvan Suma a oferit publicului, pe
CD, integrala suitelor pentru violoncel solo de Bach, interpretate anterior şi
pe acel podium, dar şi într-un alt turneu prin ţară – „formulă“ care, în ultima
vreme, se bucură de un real succes. Un demers deosebit de interesant şi mai
ales de mare frumuseţe, care merita din plin să se regăsească pe un disc pe
care melomanii să-l asculte în liniştea căminului. Şi pentru că se tot menţionează
ba o vioară Stradivarius, ba un flaut de aur, se cuvine subliniat şi faptul că
artistul cântă pe un violoncel realizat la Paris în 1849, aparţinând, decenii
la rând, celebrului Pierre Fournier, iar din 2009, prin generozitatea Fundaţiei
„Musicha“ din San Sebastian (Spania), poate fi auzit în concertele şi
recitalurile pe care Răzvan Suma le susţine „acasă“ sau în străinătate. Şi
chiar merită ca talentul şi sensibilitatea lui să fie puse în valoare pe un
asemenea instrument performant.