Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta

Căutare:

Căutare:

Acasă  »  LIFESTYLE  »  Cultură

Final fericit

Viața Medicală
Iftimie NESFÂNTU vineri, 15 ianuarie 2016
     Logica și rațiunea mai mult încurcă decât ajută. Cele scrise din perspectiva unor gânduri prestabilite nu sunt altceva decât eșecuri, „cuvinte ce din coadă au să sune“ și care dau naștere unor texte mediocre, neroditoare. Autorul pe care-l prezentăm acum cu a 33-a carte a sa, Tango nocturn, Vasile Ilucă, este din alt aluat și nu se dă după vorbe de dragul vorbelor  și nici pentru a se auzi vorbind sau pentru a-și face lui chip cioplit din cuvinte.
     Am citit pe sărite paragrafe și pagini răzlețe, câteva de la început, alte câteva de pe la mijloc și, evident, ca orice om grăbit, finalul cărții. Era ca și cum, înfometat și fără să am răgazul să mă așez la masă, aș fi dat iama prin oalele cu ciorbă clocotind pe aragaz ori prin friptura ce se rumenea în cuptor. Cu limba arsă și cu pofta stricată m-am oprit o clipă să mă întreb ce se-ntâmplă cu mine. Cât de profund m-a atins nebunia lumii așa-zis moderne, de nu mai am stare să citesc cum se cuvinte o carte... Cu toate că și eu vin dintr-un univers arhaic, mi-a fost greu să trec de platoșa cuvintelor și de încărcătura de sentimente și trăiri smulse cu rădăcini cu tot dintr-un suflet al nostru, comun. Am luat loc în fotoliu și am început lectura. Aveam lângă mine carnețelul de însemnări și alte ustensile din recuzita cititorului de altădată. Din când în când mă mai opream să-mi trag răsuflarea și să notez eventuale gânduri, observații sau cuvinte de-acasă, trezite de hora cuvintelor din roman.
     Ce-ar putea să se așeze mai bine față în față cu arhitectura riguroasă a cărții? Ce anume ar putea să arate în doar câteva cuvinte esența ei? Aparent, romanul „Tango nocturn“, a 33-a carte a lui Vasile Ilucă, prezintă o poveste de dragoste cu final fericit. Fericit, oare? Mi-am amintit brusc de o scenetă genială. Regret sincer că nu știu autorul ei, român, ca să-l pot cita. Un reporter merge la un bătrân care trecuse prin urgia războiului. I se dusese buhul că povestește cât pentru un roman. Și bătrânul începe să-i spună: „Bubuiau tunurile, trăgeam și noi, trăgeau și ei, nu se mai știa care pe unde e și cum. Și ploua, și eram toți plini de noroi, și prin tranșee era glod, amestecat cu sângele celor răniți. Și bubuiau obuzele și ploua cu noroi și sânge“. Reporterul, care-și pierduse răbdarea în fața acestui monolog, îl oprește într-un târziu: „Da’ spune-mi, moșule, cum a fost când i-ați bătut pe nemți la Mărășești și Oituz?“ Bătrânul se oprește și el, năuc, ca și cum atunci l-ar fi văzut pe omul din fața lui, și-l întreabă: „Nemți erau?“. 
     Despre fericire să fie vorba în această carte? Începusem deja să recitesc și intrasem în pielea personajelor, îmbrăcându-mi sufletul în vorbe de-acasă. Nu mai era povestea de dragoste a Marinei și a lui Mihai, nu mai era iubirea de-o viață a autorului, transpusă în cuvinte. Trecusem de vămile vieții, mergând înapoi ca racul, către adolescență și copilărie, retrăind secvențe ale propriilor iubiri. Mi se părea că văd în fiecare situație descrisă ursitoare menind personajelor un destin împreună și  gândindu-și gesturile, vorbele ca și cum acestea s-ar fi născut din dorințe profunde, ce aveau să se împlinească peste zile, luni, ani. O secvență, de pildă, era următoarea: mama fetei, venind să le aducă de la bucătărie ceva de-ale gurii, înainte să bată sfielnic la ușă, a atins un obiect care, rostogolindu-se, a făcut zgomot în tinda casei, de ajuns cât să-i prevină pe cei doi îndrăgostiți și să le ofere timp să se desprindă din îmbrățișare. Că a fost întâmplător sau nu, era fără importanță. Încăperea, mama, cele din jur, conlucrau întru împlinirea unui destin. Că avea să vină războiul, care să-i despartă vremelnic pe cei doi tineri, la fel, nu mai avea importanță. Ca după tăierea cu bisturiul a unui țesut, cele două părți despărțite vor sângera, apoi se vor lipi ca și cum n-ar fi fost vreodată acolo o rană. Dragostea celor doi a trecut de urgia războiului,  supraviețuindu-i. Pentru că dincolo de dragoste se afla satul, și acel sat era încă viu, trăia. Dragostea adevărată și, prin ea, continuitatea, erau ocrotite de sufletul satului. Nu numai oamenii supraviețuiesc și își refac apoi sentimentele, dar se refac și satele, se regenerează chiar și orașul distrus de bombardamente. Căci și orașul era tot „fiu al Satului“, guvernat de aceleași legi ancestrale.
     Un maior și soția lui, care-și pierduseră copilul în același război, vor oferi ulterior celor doi tineri, personaje principale ale cărții, nu numai onoarea de a-i cununa, ci și o casă în Iași. Aceeași lege – dragoste născută din dragoste pentru cei dragi – va asigura continuitatea și renașterea peste anii de război pustiitor. Însă dincolo de dragoste este sacrificiul. Fără să o spună explicit, autorul ne lasă a înțelege că și lumea noastră de astăzi, aflată în pragul dezastrului, se poate regenera. Iar cărțile, literatura adevărată, pot asigura și asista această regenerare.
     Să ne oprim și la copertă. Cine este  și despre ce ne povestește ea? Ca să aleagă această imagine – reproducere după o pictură chiar a lui –, autorul a stat mult pe gânduri și pre mulți a cercetat, cercetându-se astfel pe sine. Scriitorul Vasile Ilucă, de mulți neînțeles însă atât de plin de înțelesuri, s-a întâlnit prin copertă cu pictorul Vasile Ilucă. Și-abia acum, la această a 33-a carte pricep. Fiecare dintre cărțile lui ne-a adus în fața ochilor câte o pictură de-a lui. Și rareori le-am văzut cu adevărat. Cărțile – romane, albume și incursiuni în istorie – sunt un fel de ochi ai cititorului care nu se deschid decât dacă și numai dacă el, măria sa cititorul, se oprește din bezmetica lui alergare, așa cum am făcut și eu, și își deschide sieși, întru lectură, cartea.
     Lucrarea – pictură în ulei – era și ea aproape. Am fost de atâtea ori în apartamentul lui Vasile Ilucă și n-am văzut-o. El nu-și scrisese încă romanul vieții. Și fără ca el să-l scrie, eu, cititorul, n-aveam cum să-mi nasc de unul singur ochiul. Îl rugasem odată, încă de la prima noastră întâlnire la Iași, să-mi pozeze. Și-a ales un loc anume, o canapea aproape de peretele cu tablouri, tezaurul lui. L-am încadrat în așa fel încât să prind și câteva din picturi și un chenar din celelalte lucrări, care nu mai aveau loc în întregime în acel decupaj. M-am bucurat când am regăsit acea fotografie pe ultima copertă a unora din cărțile recente. Le-am citit, am făcut uneori recenzii. Nu am văzut însă nici așa acel nud, adus acum, după îndelungi ezitări, pe prima copertă a romanului „Tango nocturn“. Și-acum întreb, fără să aștept un răspuns. Unde se duce, în noapte, dulcea autorului minune? Poate că e chiar cartea care, odată scrisă și tipărită, își începe drumul prin lumea celor care vin.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 200 de lei
• Digital – 129 lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC