Lumea filmului este
minunată, te lasă să visezi frumos.
Cinematograful
continuă să îşi fascineze publicul prin noile tehnici. Începuturile acestuia au
fost profund marcate de artişti cu spirit liber şi extrem de inventiv pentru
vremurile respective. Georges Méliès a fost unul dintre primii vrăjitori, luând
în mâinile sale magia acestei arte şi transformând poveştile într-o călătorie
spre imposibil. A împletit – într-o ţesătură impecabilă – absurdul, reveria,
inocenţa, satira, ingenuitatea, distracţia, frumuseţea, astfel încât e greu să
nu te laşi sedus de structura poveştii şi jucăriile inventate de Méliès. Filmul
lui Martin Scorsese – Hugo (3D) porneşte de la cartea „Invenţia lui Hugo Cabret“ şi spune
povestea unui orfan în vârstă de 12 ani, care trăieşte în zidurile gării din
Paris, unde se îndeletniceşte cu mentenanţa ceasurilor mecanice. Dincolo de
ceasurile imense (printre piesele sale ai priveliştea perfectă a Parisului), un
manechin mecanic pare să fie cea mai de preţ moştenire a copilului. Cu înfăţişarea
unui bărbat, manechinul este un complicat şi pretenţios mecanism care îi va
livra un mesaj important. Iar pentru a reuşi să-l repare, micuţul Hugo fură
piesele jucăriilor mecanice dintr-un magazin al gării pariziene. Filmul lui
Scorsese, care nu are cine ştie magie prin realizare, ci mai degrabă prin emoţia
stârnită de personajul principal şi de descoperirea lui Méliès, te poartă în
Parisul anilor ’20 şi scormoneşte totodată în trecutul cinematografiei. Nu
exista reţetă mai bună! Numai că filmul în sine nu se ridică la aşteptările noastre.
Magazinul de jucării îi aparţine domnului
Georges (interpretat de Ben Kingsley), personaj reticent faţă de Hugo şi
modalitatea sa de a face rost de
mecanisme. Până într-o bună zi, când îl va
prinde asupra faptei şi îi va confisca celebrul caiet de notiţe ce conţine
secretul manechinului.
Povestea
lui Hugo stârneşte emoţie prin faptul că îi menţine vie amintirea tatălui său
(interpretat de Jude Law), cel care descoperise complicata maşinărie,
protejând-o spre a nu fi confiscată ori distrusă. Convins că aceasta îi va
transmite un mesaj important din partea tatălui său, Hugo împreună cu nepoata bătrânului
Georges – Isabelle (Chloe Grace Moretz) – vor pune la cale salvarea straniei maşinării
şi aducerea zâmbetului pe chipul bătrânului. Pentru că dincolo de posomorârea
lui Georges se ascunde un trecut uluitor, încărcat de poveşti.
Metafora
ceasurilor şi, implicit, trecerea timpului este constantă în filmul lui
Scorsese. Din spatele ceasurilor imense, Hugo priveşte Parisul şi o întreagă
lume ce se perindă prin gară. Analizează chipuri, reacţii, comportamente. Iar
imaginea ceasului se va prelungi în desenul manechinului metalic şi în lumea
filmului: luna cu ochiul străpuns, creaţia lui Méliès. Filmul lui Scorsese
devine un omagiu adus începuturilor cinematografiei, oamenilor pasionaţi care
fac tot posibilul să îşi ducă visele mai departe, indiferent de piedici ori
tabuuri. Timpul este esenţial, iar trezirea memoriei se concretizează prin
intermediul unor personaje-cheie, precum Hugo şi Isabelle. Aşa cum ceasurile
sunt îngrijite şi întreţinute, la fel se întâmplă şi cu amintirile: ele trebuie
salvate pentru a funcţiona ca element colectiv. Manechinul este asemenea Omului
de Tinichea din povestea Vrăjitorului din
Oz. Piesele lipsă îi vor reda viaţa, acea inimă, care va declanşa şi stimula procesul memoriei.
Aşa cum bătrânul Georges trăieşte în lumea
lui, alături de jucăriile care îl motivează, în acelaşi fel şi Hugo merge mai
departe cu speranţa şi încrederea că va descoperi misterul manechinului
mecanic. Şi, fără a realiza importanţa acestuia, reuşeşte să îl trezească din tăcere
şi uitare, întorcându-se cu ani în urmă, descoperind de fapt Istoria. Scorsese
conturează frumoasa aventură a lui Hugo prin intermediul unei marionete, la fel
cum, odinioară, Méliès se juca în faţa aparatului de filmat cu o mulţime de
elemente scenografice, culori, lumini. Iar peste toate aceste detalii, 
Parisul
veghează frumos, elegant, preţios.
Povestea lui Hugo mizează, în fond, pe magia
cinematografului – o forţă inimaginabilă ce confirmă evadarea din realitate
atât copilului, cât şi adultului. Asa Butterfield în rolul lui Hugo transmite
candoare, linişte, respiră pasiune şi dragoste. Ben Kingsley, în rolul morocănosului
Georges, cel pe care îl vom descoperi drept unul dintre personajele marcante
ale cinematografiei, un rege căzut în anonimat, readuce parfumul trecutului,
pune accent pe modul în care o pasiune reuşea să reziste.
Dincolo de faţetele filmului, Scorsese reuşeşte
să-şi impresioneze publicul fidel prin această emoţionantă poveste: trece graniţa
sângeroasă a poveştilor cu mafia şi se adresează publicului larg, copiilor cu
precădere. Respectul faţă de trecut primează de această dată într-o formulă
frumoasă, încărcată de poezie.
