Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta

Căutare:

Căutare:

Acasă  »  LIFESTYLE  »  Cultură

Fals tratat de psihopatologie a poporului român

Viața Medicală
Iftimie NESFÂNTU miercuri, 19 iulie 2017
     Întâlnirea mea cu romanul Robinetul de Ioan Mugurel Sasu a fost una curioasă. Tema îmi este familiară și citind cartea, m-au încercat și mă încearcă încă trăiri contradictorii și întrebări – una mai grea decât cealaltă. Este ca un vis, pe alocuri coșmar, în care te recunoști și apoi te eliberezi. Am scris totul dintr-o suflare și abia apoi am văzut „pădurea de dincolo de copaci”. Pornisem de la ideea de a scrie o cronică despre un roman și, aproape fără să bag de seamă, fiind prins în atmosfera cărții, oglindindu-mă sau dialogând cu personaje, acțiuni, trăiri și locuri, am ajuns la ceva mai mult. Abia după ce am pus punct cronicii am văzut similitudinile între demersul propriu, jurnalistic în esență, și demersul unui psihoterapeut.
     Undeva, într-un oraș de câmpie, în plină epocă a „edificării societății socialiste multilateral dezvoltate” și a limbajului de lemn – deși mulți dintre noi nici nu știam că există un limbaj de lemn –, unul dintre tovarășii din conducerea locală se trezește bântuit de o idee: Orașul, nefiind situat în pantă, ar avea nevoie de o rețea subterană de țevi de colectare și scurgere, care să asigure eliminarea rapidă a surplusului de apă dacă la o adică se-ntâmplă vreo rupere de nori. Așa o idee, odată apărută în mintea omului, s-a cerut a fi trecută între propuneri la vreo ședință de partid. Iar propunerile, mereu binevenite, deveneau sarcini, și sarcinile, odată menționate în procesele-verbale, erau neapărat puse în practică. Și realizarea lor era verificată de tovarășii „de mai sus” – care așa își arătau activitatea și își justificau salariile primite. Astfel, ideea rețelei subterane de țevi de colectare a ajuns a fi concretizată, și-abia de aici încolo începe povestea romanului.
     S-ar spune că odată ce rețeaua de țevi, deși inutilă, a fost realizată, într-un timp scurt mulți ar fi avut – teoretic cel puțin – ceva de făcut. Însă unui om mai tânăr, care nu a trăit în epoca de aur, îi este greu să realizeze cât chin era să dai unor oameni ceva de făcut.
     Punctul de plecare – genială găselniță –, a fost instalarea unui robinet (de unde și titlul romanului), vital pentru ca întreaga țevăraie să fie funcțională și să asigure îndeplinirea tuturor obiectivelor prevăzute în proiect. Acesta ar fi fost util și în cazul unor inundații (puțin probabile în zonă) și în cazul unor lungi perioade cu un nivel scăzut al precipitațiilor, când apa colectată putea fi folosită la irigații, de exemplu.
     Robinetul în cauză este „cuiul lui Pepelea”, care susține toată construcția instituțională ce avea să urmeze. Astfel, robinetul avea nevoie de o construcție care să-l protejeze. Construcția, odată făcută, avea nevoie de un paznic, iar robinetul, paznicul și construcția aveau nevoie de un șef. Șeful avea la rândul său nevoie de o secretară și toți trei – paznicul, șeful și secretara –, aveau nevoie de salarii și de un spațiu de locuit. De asemenea – argumentează autorul – era nevoie de un spațiu pentru ședințe și analize, de instructaje, de tovarăși de la partid care să urmărescă îndeplinirea sarcinilor trasate. Pe urmă, tronsoanele de țevi aveau și ele nevoie de supraveghetori și echipe de intervenție, iar toți acești oameni aveau nevoie de conducere. Și cum partidul avea grijă și de condițiile de viață ale oamenilor muncii, s-a ajuns la ideea unor cămine de nefamiliști și a unor locuințe pentru cei căsătoriți. Aceste construcții aveau la rândul lor nevoie de administratori și de eventuale camere de protocol pentru tovarășii activiști care se deplasau pe teren cu sarcini anume. Mai era nevoie de câteva tovarășe de nădejde, prezente și proaspete la orice oră, care să-i însoțească pe aceștia și să aibă grijă să nu le lipsească nimic.
     Pe temelia inutilelor țevi de sub oraș, care să poată evacua apele unor posibile ploi, și pornind de la acel robinet primordial, s-a ridicat o adevărată suprastructură arborescentă. Este momentul în care prozatorul, mereu în umbră și mereu prezent, cu întreaga lui experiență de viață, își dezvăluie adevăratele abilități în arta narativă. Povestea curge, iar structura arborescentă crește, deși nu produce alte roade în afară de procese verbale, inițiative și propuneri. Acestea sunt traduse în practică de o armată de imbecili, obișnuiți să asculte și să execute sarcinile trasate „de sus”. Practic, ei își urmăresc doar interesele, multe la nivel bazal, animalic. Ni se prezintă o școală a muncii fără rost pentru activiștii de la partid, care, la drept vorbind nu prea știau ce înseamnă muncă, dar știau ce anume să facă „pe teren” ca să le fie bine. Și cei de jos, din conducerea locală, aveau grijă să le fie bine dacă tovarășii plecau mulțumiți și viața lor curgea în liniște până la viitoarele controale.
     Eu, unul, nu cred să fi citit pe undeva o parabolă mai consistentă pentru ce anume a fost și a însemnat comunismul, obiceiuri strămutate acum cu cățel și purcel în culisele lumii politice, după chipul și asemănarea lumii politice din cealaltă epocă. Doar că, în toată această bizarerie, printre activiști și alte categorii instituționale șlefuite cu peria de sârmă, mai rămăseseră și oameni marginalizați de granguri sau automarginalizați de propria lor prostie.
     Și-aici intervine iarăși măiestria prozatorului, care întinde mrejele unor povești de dragoste. Un alt „robinet” și un alt arbore, ce crește în plină prostie comunistă și în grohotișul limbajului de lemn cum cresc firele de iarbă și florile prin crăpăturile din asfalt. Oameni adevărați descoperind dragostea, unii prea târziu descoperindu-se. Focuri endogene, migrând imprevizibil printre fosile comuniste, eșuate în proiecte avortate, ce dau romanului un dramatism aparte, prinzându-te încă de la prima pagină. Câteva proze scurte – capitole distincte spre final, surse laterale de lumină –, așază întregul volum în alte perspective, adaugă alte dimensiuni acelorași drame.
     Am intrat ușor în această poveste, dar am ajuns pe parcurs să nu mai văd esența din cauza excrementelor comuniste depozitate în mine însumi. Apoi, întrezărindu-mă în povești de dragoste – răni nevindecate încă –, nu mai găsesc ieșirea. Și mi se face dintr-o dată dor de o atingere, un zâmbet, sau de fiorii primului sărut, de foșnetul unei rochii ce alunecă de pe trup de femeie. Mă-ntorc către fereastra încă deschisă și caut până mi se împăienjenesc privirile „în lungul drumului pe care nu mai vine nimeni”. Alt robinet, dezafectat acum, inevitabilul unor cicluri care odată și-odată se închid și ele. Curioase legături: închiderea sau „ruginirea” unuia dintre ele are drept consecință închiderea următorului robinet. Închid fereastra, închid lumina și bâjbâind pe întuneric, dau la o parte cearșafurile jilave, punându-mi capul pe perna de-acasă. Adorm cu greu și mă trezesc printre falii de somn, visând la un alt Andrei Tarkovski sau Andrzej Wajda, care să toarne un film după acest roman.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 200 de lei
• Digital – 129 lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC