Când zilele sunt scurte, reci și
întunecate, când suntem adesea înconjurați de nori și ceață, iar soarele devine
scump la vedere, ne gândim cu jind la lumina și culorile verii, uitând cu
ușurință toate neplăcerile provocate de arșiță. În ambianța mohorâtă, în tonuri
de gri, a unei ierni lipsite (încă) de zăpadă, întâlnirea cu un univers plin de
veselie, caracterizat de o exuberanță cromatică puțin obișnuită pe meleagurile
noastre, vine ca un suflu de energie care ne-a încălzit și luminat spiritul. O
asemenea experiență am trăit-o la Institutul italian de cultură din București,
la expoziția de artă plastică a lui Daniele Cerù, intitulată „Jocuri în aer:
formele și teatrul”, care a fost deschisă până la 10 ianuarie 2017. Expoziția
s-a constituit într-o succintă trecere în revistă a tehnicilor pe care artistul
autodidact și le-a însușit de-a lungul timpului, până în punctul în care le
folosește cu ușurință și măiestrie.
Încă de la intrare am fost întâmpinați de
tânăra fată – personajul călăuzitor al pictorului – cea care ne-a ghidat prin
universul imaginației lui Cerù, precum Ariadna din vechime, regăsindu-se în
orice lucrare. Uneori, ea era protagonista, alteori adastă discret în fundal,
doar ca să știm că este acolo pentru a ne oferi sprijinul său, dacă ne era
necesar. Am ajuns apoi în spațiul principal al expoziției, unde curatoarea
Gigliola Fontanesi a rânduit desfășurarea paralelă a două serii de lucrări,
„Jocurile în aer” desfășurându-se în paralel cu „Teatrul”. Această dispunere a
permis vizitatorului să aprecieze evoluția în timp a artistului, felul în care
modul său de lucru a suferit subtile schimbări, cum culorile sale au devenit
mai pronunțate, mai îndrăznețe. A surprins, totodată, trecerea unora dintre
personajele simbolice prezente în tablouri de la o serie la alta, în cazul
nostru de pe un perete pe altul.
Dincolo de tematică, cele două serii au
avut ca numitor comun tehnica în care au fost realizate, Daniele Cerù începând
cu pictura în ulei pe pânză, pentru ca ulterior, fără a o abandona, să dezvolte
o tehnică personală mixtă, de frescă pe suport de lemn, care împletește
inspirat folosirea culorii cu incizarea suportului, caracteristică gravurii. În
acest fel s-a făcut trecerea către ceea ce este acum domeniul său de
experimentare, tridimensional, prin modelarea argilei, colorarea sa și arderea
ulterioară în cuptor. Această tehnică îi prilejuiește surprize artistului
însuși, care nu știe care vor fi nuanțele definitive ale personajelor sale.
Odată depășit impactul inițial provocat de
culoare, am descoperit universul creativ al artistului, plin de alegorii în
care regăsim elemente identificabile în peisajele Toscanei natale, decoruri de
basm – ulterior devenite de teatru –, felurite personaje, întrepătrundere de
regnuri, precum și omniprezența tinerei ce ne ducea cu gândul la natura care
este mamă a tot ceea ce există. Am văzut o lume a viselor copilăriei, când orice
era posibil, iar mai departe tot ceea ce nu este vis se metamorfozează în basm
încărcat de simboluri. Creațiile mai recente ne-au dezvăluit altă preferință a
autorului, aceea de a-și împărți subiectul lucrării în dipticuri și tripticuri,
ajungând uneori la câteva zeci de piese care trebuie la sfârșit reconstruite,
asemeni unui puzzle, pentru a putea contempla și înțelege întregul. Expoziția
putea fi vizitată, începând din a doua jumătate a lunii ianuarie, și la
Cluj-Napoca, prin mijlocirea Centrului cultural italian.
