Newsflash
Cultură

Există şi soluţii „de trecere“?

de Dr. Eugenia GROSU-POPESCU - iul. 5 2013
Există şi soluţii „de trecere“?
   A fost o vreme în care, pentru felurite probleme, reale sau imaginare, se cereau insistent „idei“. Toată lumea, competentă sau incompetentă, se simţea încurajată să ofere soluţii. Un brainstorming de proporţii. Obiceiul a rămas. Nu toate ideile s-au bucurat de atenţie, dar despre unele dintre cele aplicate s-a întâmplat să se vorbească la radio. Fără prea multe laude aduse celor de la Radio România Actualităţi, unde chiar şi transmisiile din străinătate mai suferă de ezitări şi sâsâieli, iar gooooolurile sonore gen Ilie Dobre încă se mai înscriu în cărţi ale recordurilor la ţipete. Dacă oamenii cu munci de răspundere bine intenţionaţi din ţara asta ar asculta, totuşi, radioul public în orele lor libere, ar putea aduna, fără prea mult efort, preţioase idei pentru problemele care-i preocupă.
   La Timişoara, de pildă, ca şi în multe alte oraşe mari, se dorea dezvoltarea transportului în comun, renunţarea la călătoriile singuratice ale câte unui conducător auto, în maşina personală. Posesorii de autoturisme nu puteau fi convinşi, însă, cu uşurinţă să renunţe la confort de dragul descongestionării traficului. Aceasta era problema. Rezolvarea n-a fost nici simplă şi nici brutală. Ea a constat într-un complex de amenajări: pe Bega au apărut vaporaşe pentru transportul în comun; pe mal, staţiile tradiţionale, precum şi o ademenitoare şi tinerească ofertă de biciclete îi aşteptau pe călători. Aventura ieşea din rutină, devenea mişcare, vioiciune, o frumoasă şi utilă întrecere a călătorilor cu ei înşişi. Cum era de aşteptat, numărul autoturismelor personale în drum spre piaţă sau spre serviciu a scăzut spectaculos. La Timişoara, transportul în comun prosperă.
   Un alt exemplu, dintr-un alt oraş, mult mai mic, dar cu aceeaşi problemă a transportului în comun. Soluţia adoptată a fost cu totul alta. Pentru că oamenii evitau autobuzele statului, iar cei care recurgeau uneori la ele nu scoteau bilet. Soluţia găsită? Un plan inteligent de amenajări şi servicii, subvenţii ale forurilor locale, pentru un transport în comun gratuit. Succesul, aflăm, este şi aici impresionant.
   Ne apropiem de medicină. Personalul medical al unui spital a instituit „taxa pe confort“, pentru pacienţii care doresc un pat într-o rezervă, alte facilităţi intraspitaliceşti, neesenţiale pentru administrarea cu succes a tratamentului. Măsura pare – dar nu este – simplu de luat. Între pacienţi nu mai există acum „protejaţi“, ci numai plătitori de taxă.
   Un subiect ignorat: echipa. În ciuda eforturilor masive de a dezlipi de buzunarul halatului alb umilitoarea (până la urmă) şpagă, în ciuda tuturor bunelor intenţii de a aduce veniturile oficiale ale lucrătorilor din sănătate la nivelul meritat, echitatea pare imposibil de obţinut în absenţa unor soluţii „de trecere“. După exemplul transportului în comun gratuit, ca variantă „de trecere“ s-ar putea da, oare, „liber la şpagă“? Da, dar să se renunţe la această denumire, să se instituie „donaţiile“. Acestea să nu fie obligatorii, să se acorde, după voia şi posibilităţile materiale ale pacientului, întregii echipe medicale, nu doar câte unui membru izolat al ei. S-ar diferenţia, desigur, echipele după calitate, ceea ce va ajuta, în cele din urmă, stabilirii echitabile a retribuţiilor. În cea de a doua problemă, creşterea prestigiului personalului medical, s-a dovedit că tot echipelor le revine rolul principal. Doctorul Opriş, excepţional manager de spital la Baia Mare, exprima respectul echipei sale faţă de pacienţi şi prin „amănuntul“ înfiinţării, la parter, a unor standuri speciale pentru cei internaţi (nu doar cu produse farmaceutice, cu mărfuri alimentare, cu cărţi, ziare etc., ci şi cu pijamale, tricouri, halate, papuci – supărătorul vagabondaj prin saloane al vânzătorilor ambulanţi fiind astfel anulat din start); dintre standuri nu lipseau florăria, curăţătoria, croitoria, frizeria, coaforul – ultimele asigurând zilnic şi ţinuta perfectă a personalului medical în faţa pacienţilor. Am dat un singur exemplu. Dar grija faţă de semeni era vizibilă la tot pasul. Suferinzi din toată ţara, inclusiv din Bucureşti, veneau la Baia Mare să se trateze (să fie, adică, trataţi cu maximum de competenţă şi de respect). Ciudat, dar mai puţin se interesau colegii din ţară de „secretul“ consideraţiei de care se bucurau băimărenii.

 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe