Newsflash
Cultură

Exerciţii de a(l)titudine

de Remus ANGHEL - dec. 30 2013
Exerciţii de a(l)titudine
   Recent, Editura Granada Bucureşti a publicat lucrarea Cu recunoştinţă, sub semnătura lui Florin Georgescu, profesor de filosofie timp de câteva decenii la facultatea bucureşteană de medicină. Lucrarea se doreşte o reflectare a raporturilor autorului cu cadrele medicale, pricinuite de afecţiunile suferite de-a lungul anilor. Şi au fost multe. Deşi autorul consemnează de la început că „Paginile pe care doresc să le încredinţez tiparului nu se înscriu în ceea ce se cheamă literatură memorialistică“, trecerea în revistă a numeroaselor experienţe morbide aduce în prim-plan figuri medicale de necontestată notorietate, începând cu C. C. Iliescu, Dan Gavriliu, Pompiliu Popescu, Costin Carp, Horaţiu Moldovan, Mircea Beuran, Corneliu Burlibaşa, Constantin Popa şi continuând cu mulţi alţii. Nume care atârnă greu în memoria afectivă a unui om care, prin contribuţia acestor eroi a păşit acum liniştit în tărâmul senectuţii.
   Respectând dorinţa autorului, nu vom consemna amănunte, deseori de mare preţ, întrucât paginile cărţii atrag în special atenţia prin exerciţiul filosofic aplicat medicinii, permiţând evaluări şi elogii de la cel mai înalt nivel intelectual. Mai întâi, preţuirea pe care Florin Georgescu a reuşit să o furnizeze disciplinei predate. O disciplină care operează cu abstracţii, cu concepte de cel mai înalt nivel care nu se pretează înţelesului facil. Chiar spre invidia pozitivă a unor alte cadre didactice din domeniul medicinii – un exemplu: „Nu este normal ca studenţii medicinişti să urmărească în amfiteatru cursul de filosofie cu mai mult interes şi cu mai multă plăcere decât cursul de anatomie“. Motivaţia studenţilor: „În primul an de facultate, profesorii (...) pun notă pentru memorie, iar la filosofie Georgescu pune note pentru personalitate“. Sau „Cum să nu vă ţin minte cursul de filosofie când ne-aţi învăţat să gândim logic?“.
   De la nivelul de abordare propus de autor, medicina îşi dezvăluie laturi funcţionale, resurse nebănuite la o abordare comună. Câteva probe susţin întru totul afirmaţia: „Medicina este, înainte de toate, expresia solidarităţii umane“ sau „Medicina nu este pur şi simplu o profesie, ci o profesiune de credinţă“. Medicina este ştiinţifică – afirmă autorul – dar nu este ştiinţă. Dacă ar fi ştiinţă, efectul actului medical ar trebui să se încheie cu diagnosticul. Or, pacientul se adresează medicului nu pentru a afla de la acesta mai întâi care este starea lui de sănătate, ci pentru a-i schimba starea. Dau răspunsul autorului la altă întrebare: medicina este artă? Creatorul este artă, pune în funcţiune nişte ficţiuni care sunt configurate în aşa fel încât captează fiinţa subiectului. Creatorul păcăleşte. În medicină totul se petrece în planul realului. Suferinţa bolnavului poate fi comparată cu suferinţa personajelor din opera de artă, cu o deosebire: ultima nu există. Nu, medicina nu este artă. Este chiar viaţă. Lupta vieţii în cunoştinţă de cauză. Arta, cultura s-au împletit însă totdeauna cu medicina. În aprecierea autorului cărţii, un medic cult este mai bun decât acela care se rezuma strict la specialitatea sa. Este mai bun, pentru că prin el acţionează sufletul celor care prin creaţia lor s-au ridicat deasupra semenilor.
   Judecată în aceeaşi notă, relaţia medic-pacient nu se înscrie în sfera cotidianului şi cu atât mai puţin a bolnavului, pentru că acest tip de relaţie se apropie de ceea ce unii filosofi denumesc „situaţie limită“ şi orice fapt aparent banal capătă semnificaţii profund umane. În chip firesc, mai departe, deciziile medicale se disting de celelalte în chip radical. Ele se situează la originea ramurilor vieţii, suprimând, pe cât e posibil, cursul spre neant de cel al existenţei. Cei mai mulţi existăm pentru că medicii au decis să existăm. Oare nu ar trebui să avem sentimentul vinovăţiei pentru că nu ştim să mulţumim îndeajuns?
   Diagnosticul identifică „ceea ce este“, care este starea pacientului, iar tratamentul pus în lucru ca expresie a normelor instituie „ceea ce trebuie să fie“, starea de sănătate recâştigată. Cum spunea Hegel, prin viclenia raţiunii, medicul „păcăleşte“ determinismul vieţii şi determină reînflorirea. El alungă răul şi pune în locul lui binele. Nu întâmplător, cu logică deplină, Hipocrate afirma: „Medicul este asemenea zeilor“.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe