Aşezate exact sub titlul („capul“) revistei HIPOCRATE, cuvintele acestea sună ca un crez, ca un angajament, ca un program de acţiune, chiar. Pentru ca pe coperta interioară (un fel de „pagină de gardă“) să capete o nuanţă ce-i lărgeşte orizontul: „Sprijinirea medicilor tineri este obligaţia noastră sacră“. Una din căile eficiente pentru îndeplinirea celor două sacre obligaţii rezidă în readucerea în planul actualităţii a valorilor trecutului şi nu doar ca un gest de meritată recunoştinţă, ci, mai ales, ca surse de cunoştinţe profesionale şi exemple de dăruire, de abnegaţie, de omenie şi cultură ce merită a fi urmate de noile generaţii. Şi dacă acest lucru poate fi valabil în orice domeniu de activitate, pentru medicină este o condiţie obligatorie. Fapt ilustrat cât se poate de bine de nr. 39 al revistei amintite, care are pe copertă chipurile a trei „stâlpi“ ai Urologiei româneşti – profesorii Mihail Neagoe (83 de ani), Cezar Vlad (93 de ani) şi Dragoş Momiceanu (88 de ani) – deasupra unui titlu grăitor: „Seniorii de la Panduri“. (...) "> EXEMPLUL SENIORILOR - Viața Medicală
Newsflash
Cultură

EXEMPLUL SENIORILOR

de Dan LĂZĂRESCU - apr. 2 2010
EXEMPLUL SENIORILOR

„Luminarea medicilor este obligaţia noastră sacră“.
   Aşezate exact sub titlul („capul“) revistei HIPOCRATE, cuvintele acestea sună ca un crez, ca un angajament, ca un program de acţiune, chiar. Pentru ca pe coperta interioară (un fel de „pagină de gardă“) să capete o nuanţă ce-i lărgeşte orizontul: „Sprijinirea medicilor tineri este obligaţia noastră sacră“. Una din căile eficiente pentru îndeplinirea celor două sacre obligaţii rezidă în readucerea în planul actualităţii a valorilor trecutului şi nu doar ca un gest de meritată recunoştinţă, ci, mai ales, ca surse de cunoştinţe profesionale şi exemple de dăruire, de abnegaţie, de omenie şi cultură ce merită a fi urmate de noile generaţii. Şi dacă acest lucru poate fi valabil în orice domeniu de activitate, pentru medicină este o condiţie obligatorie. Fapt ilustrat cât se poate de bine de nr. 39 al revistei amintite, care are pe copertă chipurile a trei „stâlpi“ ai Urologiei româneşti – profesorii Mihail Neagoe (83 de ani), Cezar Vlad (93 de ani) şi Dragoş Momiceanu (88 de ani) – deasupra unui titlu grăitor: „Seniorii de la Panduri“. (...)
 

Articolul integral îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe