Newsflash
Cultură

Excepționalul, la feminin

de Dr. Raluca BULEA - ian. 8 2021
Excepționalul, la feminin

Poveștile unor femei extraordinare care s-au remarcat în domenii greu accesibile au fost evidenţiate de institutele culturale în anul abia încheiat.

DSCN0110

Proiectele au în centrul atenţiei pe câteva dintre doamnele Cehiei, Poloniei și României. Acestea s-au remarcat prin tenacitate, curaj, entuziasm, dăruire și perseverenţă, reușind să facă istorie și să realizeze performanţe extraordinare acolo unde li se spusese, în mod repetat, că nu le este locul.

        Până la 15 ianuarie 2021, la sediul Centrului Ceh din București suntem invitaţi să descoperim, în expoziţia „Eroinele - Femei extraordinare din Cehia și România”, 50 de povești de viaţă ce ne pot servi ca inspiraţie și model.

        La un secol de la promulgarea în Cehia a dreptului la vot pentru femei, a apărut în mod firesc iniţiativa de a le aduce un omagiu luptătoarelor, celor care au refuzat să ţină seama de opreliști și au depus eforturi pentru a-și vedea visurile devenind realitate.

        Portretele protagonistelor cehe au fost realizate de studenţii Facultăţii de Design și Arte Ladislav Sutnar, sub îndrumarea Renátei Fučíková.

 Destine remarcabile

        Partea românească a expoziţiei reprezintă o continuare a proiectului „Nesupusele”, pus la cale de De Basm-Asociaţia Scriitorilor pentru Copii şi Adolescenţi din România în 2018, la Centenarul Marii Uniri. Au fost editate două volume ce cuprind, ca o paralelă pentru cei 100 de ani de existenţă a României Mari, 100 de destine feminine remarcabile, cu poveștile lor, și completate cu imagini realizate de tinere ilustratoare cunoscute în ţară. Un sfert dintre acestea se regăsesc acum în sala de expoziţie a Centrului Ceh, într-un dialog simbolic cu suratele de pe alte meleaguri. Ele ne fac conștienţi de dificultăţile comune pe care, independent unele de altele, le-au avut de înfruntat, dar și de importantele reușite în domenii dintre cele mai variate. Prinţese și împărătese, politiciene de carieră, scriitoare, artiste, muziciene, femei medic, femei aviator, sportive, activiste în diverse domenii își întrepătrund destinele în faţa ochilor noștri, invitându-ne la reflecţie și dându-ne în același timp, prin exemplul lor, o lecţie de viaţă care ne este necesară, acum mai mult decât oricând.

Filme inspiraţionale

        Acest proiect este, în fapt, similar celui iniţiat de Institutul Polonez din București, care a organizat o expoziţie exterioară itinerantă despre „Poloneze și românce care au schimbat lumea." Parcursul acesteia prin ţara noastră a început pe gardul Muzeului Naţional de Istorie al României în octombrie 2018 și a avut cel mai recent popas la Râmnicu Vâlcea, în toamna lui 2020. De curând, echipa Institutului Polonez, sub coordonarea Agnieszkăi Skieterska, cea care a fost director până vara trecută, a preluat 10 din cele 34 de portrete, transformându-le în scurte filme de animaţie cu ajutorul studioului polonez de ilustraţie și design Dinksy din Cieszyn. Povestirile video au fost lansate pe rând, pe paginile de socializare ale instituţiei, oferindu-ne astfel ocazia de a aprofunda câteva dintre istoriile feminine care merită să fie ferite de praful uitării. Româncele din această interesantă selecţie sunt: Cecilia Cuţescu-Storck, Elisabeta Rizea, Viorica Agarici, Smaranda Brăescu și Lucia Sturdza-Bulandra. În fiecare dintre ele putem găsi un model sau un îndemn care să ne fie inspiraţie acum, la început de an.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe