Aproape nonagenar, prolificul muzicolog,
critic muzical, lexicograf şi, nu în ultimul rând, cadru didactic, Viorel Cosma a debutat recent în
memorialistică. Acest lucru nu este de mirare, dacă ne gândim că, de-a lungul
activităţilor sale multiple, a avut prilejul să cunoască de aproape o
sumedenie de personalităţi ale vieţii noastre culturale, care, într-un fel sau
altul, au avut legătură cu muzica. Editura „Speteanu“ din Bucureşti, urmărind
stimularea activităţilor de cunoaştere a valorilor româneşti pe plan naţional şi
internaţional, a dat publicităţii „100 de portrete sentimentale“, al…
100-lea volum din impresionanta creaţie publicistică a distinsului autor.
Viorel Cosma a fost mai mult decât
contemporan cu personalităţile evocate în acest volum. Dsa ne face părtaşi ai
amintirilor care îl leagă de fiecare dintre aceşti oameni – compozitori,
dirijori, instrumentişti, solişti de operă, muzică populară, muzicologi etc.
Ideea acestor portrete sentimentale s-a materializat în cazul lui Viorel Cosma
cu peste un deceniu în urmă, ele fiind evocate, mai întâi, la radio. Aşa cum mărturiseşte
autorul, el a trăit vreme de şase decenii în mijlocul unei pleiade de muzicieni
din diverse generaţii şi aparţinând diverselor genuri muzicale, reuşind să
acumuleze o multitudine de amintiri, pe lângă care s-au acumulat numeroase
fotografii, manuscrise, autografe, desene, schiţe şi caricaturi, programe de
sală cu însemnări olografe. Aceste „portrete sentimentale“ reprezintă o imagine
vie a vieţii de fiecare zi, chiar a unor intimităţi ale colegilor de breaslă,
unii deveniţi prieteni. Volumul conţine multe file de suflet.
Ca într-un „dicţionar de personalităţi“,
Viorel Cosma evocă cu un plus de emoţie dirijori de faimă, precum Sergiu
Celibidache, Constantin Bugeanu, Iosif Conta, Mihai Brediceanu, Marin
Constantin, compozitori de renume precum Ştefan Niculescu, Anatol Vieru,
Tiberiu Olah, coregraful Oleg Danovschi, regizorul Jean Rânzescu, cântăreţi de
operă, precum Arta Florescu, David Ohanesian, din lumea muzicii populare –
Maria Tănase, Ioana Radu, Grigoraş Dinicu, Ionel Budişteanu. Apoi, aflăm că
regizorul de operă şi operetă A. I. Arbore (1924–1995) cochetase în tinereţe cu
facultăţile de medicină şi filologie, ceea ce i-a prins bine în viaţă.
Pensionat însă abuziv de la Conservator, profesorul a suferit un accident vascular,
în urma publicării unui articol răutăcios la adresa sa, într-un ziar central,
ceea ce i-a atras şi un infarct fatal.
Pentru baritonul Alexandru Alger
(1898–1982), membru fondator al Operei Naţionale Bucureşti, un polip cât un bob
de mei pe coardele vocale i-a provocat un moment de criză în carieră. Dar aflăm
că prof. dr. Ion Ţeţu nu numai că i-a extirpat cu succes acel polip, dar a
prezentat şi o comunicare la un congres internaţional de ORL, ţinut la
Facultatea de Medicină, rugându-l pe cântăreţ să interpreteze o arie de operă.
La numai două săptămâni după intervenţie, acesta a cântat în „Faust“. Viorel
Cosma îşi mai aminteşte şi că baritonul Octav Enigărescu (1924–1993) i-a
povestit de zeci de ori despre operaţia pe care i-a făcut-o prof. dr. Al. Trestioreanu
pentru „un neg pe braţul stâng, devenit semnalul unui melanom Clark I, adică o
tumoră malignă“.
Prietenia autorului cu cei din lumea
teatrului liric i-a oferit prilejul să afle amănunte din evoluţia unor solişti
de faimă. Aşa, de pildă, abuzul de spectacole cu opera „Fidelio“ de Beethoven
i-a produs sopranei Ioana Nicola (în rolul Leonorei) un nodul pe coardele
vocale, ceea ce a ţinut-o departe de scenă. Iar despre Petre Ştefănescu-Goangă
(1902–1973), neîntrecutul interpret al lui Rigoletto, dar şi al unor roluri
wagneriene, Viorel Cosma îşi aminteşte că, fiind o persoană corpolentă, Goangă
a cerut o consultaţie la marele endocrinolog, acad. Constantin Parhon. Acesta
l-a pus pe un cântar care arăta maximum 150 kg, or el avea 172 kg, reproşându-i
savantului că are… „aparate prea moderne“. Autorul o evocă şi pe regretata
Rodica Sava (1949–2010), muzicolog şi critic muzical, care ţinea enorm la
promovarea tinerelor talente, dar care, „dând dovadă de un curaj pilduitor“,
s-a luptat vreme de un sfert de veac cu un cancer devastator.
Privind descendenţa unor personalităţi
muzicale din familii de medici, aflăm că muzicologul, compozitorul şi
publicistul George Sbârcea (cu pseudonimul Claude Romano, autor al
nemuritorului şlagăr internaţional „Ionel, Ionelule“) era fiul ultimului medic
personal al împăratului austro-ungar şi nepot al surorii lui Miron Cristea,
primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Dar şi compozitorul Anton Şuteu
(1947–2010), dispărut subit în urma unui infarct, era fiul medicului Iuliu Şuteu,
chirurg militar, o somitate a vieţii medicale româneşti.
Fiecare
„portret sentimental“ al lui Viorel Cosma aduce date inedite din viaţa şi creaţia
celui evocat, adevărate surprize care conferă autenticitate şi căldură. Nu ne rămâne
decât să aşteptăm cu interes următoarele două volume (care se anunţă cu 160 de
portrete), adevărate mărturii directe, care ne vorbesc despre „oameni care au
fost“, aşa cum scria Nicolae Iorga. 
