Una din aceste scrieri, DRUMUL ALB, îşi relevă încă de la început originalitatea care – cum remarcă şi prefaţatorul volumului, medicul-scriitor prof. dr. Ion Hurjui – constă în aceea că „ficţiunea este doar un pretext, pentru a diseca sufletul omenesc, cu toate tainele lui, pasiunea, însingurarea, frica în faţa necunoscutului ameninţător, orgoliul“. Iar aceste frământări sufleteşti prind un contur tot mai puternic accentuat în cadrul unui conflict – uneori latent, alteori violent – dintre două tabere: pe de o parte o colectivitate tainică de fizicieni de mare valoare, dar care urmăresc recrearea, „în laborator“, a acelui formidabil element constitutiv al Universului care este spaţiul-timp, iar pe de altă parte – un mic grup de medici conştienţi de amploarea pericolului ce-l poate constitui strădania acelor savanţi orbiţi de ambiţii nesăbuite. Demersul fizicienilor a început mai demult, sub egida unei femei – acum foarte bătrâne, dar extrem de bogate, de autoritare, de orgolioase, gata să sacrifice orice şi pe oricine, inclusiv pe cei apropiaţi, pentru a duce la apogeu acest proiect. Ea a pus la dispoziţia fizicienilor domeniul „Drumul Alb“, pe care, de altfel, se află şi o mânăstire cu acelaşi nume. Iar albul poartă aici o semnificaţie aparte – nu e o simplă culoare şi nici nu reprezintă simbolul pe care îl are în Medicină; este un fel de pecete grea, apăsătoare, ce marchează totul – de la acest straniu ţinut, în a cărei denumire îl regăsim, până la straiele şi pălăriile imaculate ale multor protagonişti. Ba chiar şi numele unora dintre ei este Blanche, dr. Albu, iar spiritul malefic al acestor încercări de a înlocui însăşi Divinitatea – bătrâna aceea bogată se numeşte Aurora White-Weiss… Pe fondul acelor experimente fantastice care frizează nebunia, câţiva tineri medici – Clara, Maxim (un descendent al familiei White-Weiss) ş.a. descoperă că în acea zonă se face simţită o epidemie „tăcută“, dar tot mai gravă de febră hemoragică într-o formă deosebit de gravă – căreia i s-a dat indicativul X. Clara şi Maxim – legaţi tot mai puternic de un cald sentiment de iubire – depun eforturi mari pentru a lichida epidemia de FHX, pe care cei vinovaţi de apariţia molimei ar dori să o învăluie în perdeaua de fum a… „discreţiei“. Şi, în final, reuşesc să frâneze pornirile celor ce se cred adevăraţi demiurgi, capabili să creeze fragmente de spaţiu-timp, care, pe cât ar fi de periculoase, pe atât n-ar avea nici sens şi nici ţel.

     Odată cu cealaltă carte, HORLOGERIE SUISSE, deşi tot proză fantastică, dna dr. Elvira Sânziana Ciufecu ne readuce în lumea mai „pământeană“, mai reală, a afacerilor. În care timpul se derulează necruţător, ridicându-i pe cuceritori, zdrobindu-i pe cei ce pierd, ba, din când în când, alternând succesele şi dezastrele unora dintre protagonişti. Acţiunea se petrece în jurul companiei magnatului Done, care consideră că poate supune totul voinţei şi intereselor sale, că însăşi „maşinăria cosmică“ – acest perfect „ceasornic“ în care se îmbină şi funcţionează, fără greş, tot felul de angrenaje, rotiţe, pârghii – este menită să-l slujească. Dar personajul care ajunge să diriguiască însuşi destinul lui Done este tânăra Viviana – o femeie frumoasă, inteligentă, care a reuşit să acceadă în afaceri datorită unei vocaţii cu totul deosebite. Când s-a angajat la firma magnatului, acesta i-a propus direct, ca o condiţie, să-i devină amantă. Ceea ce ea, fără multe ezitări, a acceptat. Din această dublă poziţie – de colaboratoare tot mai implicată în afaceri şi de metresă – ea reuşeşte însă, în final, să dărâme tot edificiul lui Done. Dar nu din invidie sau din răzbunare, ci, pur şi simplu, din plăcerea jocului la bursă, însuşindu-şi, cu curaj, prin alambicate strategii financiare, averea patronului său. Care, cu tot orgoliul nemăsurat ce-l caracterizează, cu toată părerea excelentă ce o avea despre sine, rămâne fără avere şi singur. Căci însăşi Iris, soţia sa – ce pornise în viaţă ca o pictoriţă cu talent promiţător, dar devenise, la umbra lui, o fiinţă supusă, lipsită de personalitate – îl părăseşte pentru un oarecare actor. Liantul acestei lumi stranii şi perverse este Fuocco, o femeie fatală, excentrică, fără o profesie sau ocupaţie anume, dar care devenise un fel de catalizator, din umbră, al acţiunii ce se sfârşeşte cu triumful în afaceri al Vivianei şi decăderea lui Done.

     După lectura acestor două proze SF, nu pot decât să mă raliez opiniei dlui prof. dr. C. D. Zeletin (preşedintele Societăţii Medicilor Scriitori şi Publicişti din România), care, pe drept cuvânt, apreciază că „scriitoarea Elvira-Sânziana Ciufecu este înzestrată cu fantezie, artă narativă şi limpezime de stil, triadă de natură să asigure înălţarea unor edificii epice solid construite şi verosimil articulate, pline de savoare şi de neprevăzut“.

     Iar în încheiere, un „detaliu“ ce merită relevat – cele două cărţi au pe copertele lor câte o pictură, ambele realizate, cu un penel sigur şi imaginativ, tot de autoare, care dovedeşte astfel multilateralitatea talentelor sale artistice.