La sfârşit de săptămână, melomanii s-au îndreptat
către sala Radio, apoi către Ateneu, unde se derulau evenimente de neratat.
Marcarea unei jumătăţi de veac de când mezzosoprana Viorica Cortez a cucerit Marele Premiu al concursului de la
Toulouse a determinat reîntâlnirea sa cu publicul „de acasă“, în Gala „Viorica
Cortez şi prietenii“. Evenimentul a fost organizat de Radio România şi Asociaţia
pentru Muzică, Artă şi Cultură, prezentator şi coordonator artistic fiind
realizatorul tv Marius Constantinescu.
Viorica Cortez a uimit prin faptul că a cântat,
la o vârstă venerabilă, partituri cu semnificaţii speciale pentru ea – Ave
Maria de Caccini (orchestrată de Păutza), în memoria fiicei sale, Cătălina,
prea curând plecată în altă lume, apoi o arie din Samson şi Dalila de
Saint-Saëns. Sunt partituri care au reliefat rafinamentul liniei, intenţiile
expresive, acutele în pianissimo sau gravele generoase, glasul său „trădând“
bogăţia timbrală, dar mai ales încărcătura şi egalitatea registrelor.
Invitaţi i-au fost renumita Leontina Văduva,
cu care a oferit un agreabil duet din opera La regata veneziana de Rossini.
Soprana a ales apoi opusuri, de la aria din Evgheni Oneghin de Ceaikovski, la
unul dintre cântecele enesciene pe versuri de Clement Marot sau la o miniatură
de T. Brediceanu, inspirată din folclor. În concert au evoluat, de asemenea,
doi dintre soliştii care s-au perfecţionat sub îndrumarea Vioricăi Cortez –
tenorul Călin Brătescu şi baritonul Florin Estefan.
O idee atractivă a fost includerea în
program a unor pagini inspirate din opere celebre, violonistul Remus Azoiţei
reuşind doar Meditaţie din Thaïs de Massenet, nu şi fantezia Carmen de
Sarasate, masacrată cu… dezinvoltură. Orchestra Naţională Radio şi dirijorul
Tiberiu Soare au încercat să-l urmărească şi să depăşească aproximaţiile de tot
felul ce au generat şi decalaje, în timp ce ansamblul a prezentat şi Poloneza
din Evgheni Oneghin şi Bacanala din opera lui Saint-Saëns.
Finalul a adus un duet… dublat din Văduva
veselă de Lehar. Viorica Cortez a cântat cu plăcere şi cu farmecul său
irezistibil alături de Leontina Văduva, Călin Brătescu şi Florin Estefan,
publicul trecând peste faptul că glasurile lor nu se prea potriveau, că unii se
auzeau şi alţii nu prea, că orchestra i-a acoperit nu o dată, Importantă a fost
reîntâlnirea cu o mare artistă, îndrăgită de melomani, dar şi de cei cu care a împărţit
succesul pe marile scene. O parte din aceştia, precum Leo Nucci, Giorgio Zancanaro,
Gianfranco Cechelle, Virginia Zeani, Marina Krilovici, Placido Domingo,
regizorul Petrică Ionescu, dirijorul Jesus-Lopez Cobos, dar şi directorul
teatrului veneţian „La Fenice“, precum şi mai tineri solişti români care, la rândul
lor, sunt, de ani buni, lansaţi în cariera „mare“ – Elena Moşuc, Ruxandra
Donose, George Petean sau Angela Gheorghiu –, au elogiat-o, rememorând întâlniri
emblematice, prin filmări redate pe un ecran amplasat pe podium.
A doua zi, la Ateneu, continuând
colaborarea cu Institutul cultural „Goethe“, Orchestra Română de Tineret a
recidivat în susţinerea coloanei sonore pentru un film mut, proiect început
anul trecut, de această dată fiind vorba de Cutia Pandorei. A fost realizat în
1929 de regizorul Georg-Wilhelm Pabst, fiind unul din ultimele filme mute,
considerat însă printre cele de referinţă. Şi cum partitura orginală s-apierdut, Institutul a apelat la tânărul compozitor Dominik Schuster pentru a
realiza o nouă lucrare menită să însoţească derularea acţiunii de-a lungul a
aproape două ore. Această versiune a fost prezentată acum în premieră mondială,
autorul aflându-se în sală, urmărind cu emoţie interpretarea conferită de ORT
sub bagheta dirijorului german Stefan Geiger.
Atractivă pentru public a fost şi imaginea
„pădurii“ de lumini discrete, prinse la fiecare pupitru, ca nişte licurici în întunericul
aproape total, mărind parcă aerul de mister. A fost o nouă experienţă pentru
instrumentiştii orchestrei de tineret, un nou „pariu“ câştigat prin impecabila
interpretare a unei partituri solicitante nu doar ca amploare. Se prea poate ca
reuşita evenimentului să o determine pe Beate Köhler, directoarea Institutului
„Goethe“, să comande o nouă lucrare de gen pentru un alt film mut „de colecţie“,
pe care să ni-l propună în stagiunea viitoare.