Şi cu toate că medicii cunosc prea bine această realitate, amintita reuniune a luat-o în discuţie pentru că nu e deloc uşor să se estimeze impactul acelor factori asupra tratamentului şi, deci, a viitorului unui pacient. Mai mult: s-a constatat că măsurarea presiunii sanguine nu dă exact aceleaşi date dacă această evaluare este făcută de medic în cabinet ori de pacient la propriul său domiciliu. În această a doua situaţie, cifrele obţinute sunt mai mici decât în primul caz. De aceea, trebuie luate ca reper al hipertensiunii cifrele mai coborâte obţinute prin automăsurare. Ghidurile ţin cont de aceasta, pentru că ele iau ca limite normale, la adultul care nu are factori de risc deosebiţi, 140/90 mm Hg pentru măsurarea de către medic şi 130–135/85 mm Hg pentru automăsurare. Bineînţeles, pentru ca evaluarea să fie corectă, pacientul trebuie să folosească un aparat bine calibrat, care este verificat cel puţin o dată pe an. Mai multe studii publicate cu ceva timp în urmă au sugerat ca datele privind presiunea sanguină obţinute prin automăsurare oferă un prognostic mai corect pentru evoluţia cardiovasculară a pacientului decât cele înregistrate de medic. La reuniunea de la Oslo, o echipă finlandeză a prezentat un studiu efectuat pe 2081 de persoane cu vârste între 45 şi 74 de ani, recrutate la întâmplare, în 2000–2001. Presiunea lor arterială a fost măsurată prin ambele tehnici. (...)