Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!

Căutare:

Căutare:

Acasă  »  CULTURĂ  »  Cultură

Eseuri adnotabile

Viața Medicală
Dr. M. Gh. CĂLIN joi, 4 octombrie 2012
   Noua apariţie editorială semnată de prof. univ. Vasile Dem. Zamfirescu se prezintă ca o culegere de eseuri sub un titlu curios: NEVROZĂ BALCANICĂ (Editura Trei, 2012). Scopul declarat al scriitorului este acela de a atrage atenţia publicului cu nivel intelectual ridicat asupra posibilităţilor de a-şi îmbunătăţi calitatea vieţii prin autocunoaştere în profunzime. Tema unitară şi maniera abordării lasă impresia cititorului că are în faţă mai degrabă un text întreg publicat în foileton decât o culegere de eseuri independente. Fapt este că textele din lucrare au apărut de-a lungul câtorva ani în paginile unei reviste eclectice, înainte de adunarea lor în actualul volum, şi au creat o reală emulaţie.
   În principiu, eseurile respective se adresează „oamenilor serioşi“, care se sprijină pe o cultură clasică şi, în special, pe lecturi solide şi respectabile. Pentru această categorie de persoane, psiho­logia încă ar putea fi un subiect fantezist ori o ştiinţă capricioasă, cu aju­torul căreia poţi să ajungi la orice con­cluzie doreşti. Chiar autorul se recunoaşte a fi un „cititor clasicizant de beletristică“, dar această calitate nu îl poate opri să tulbure toropeala intelectuală a părţii din public ce percepe psihologia – şi, mai ales, psihanaliza – ca pe o „scamatorie“.
   În alt plan, rezistenţa fermă în Occident a unor personalităţi ca Bertolt Brecht sau, la noi, neîncrederea şi rezerva lui Constantin Noica în faţa marii descoperiri a doctorului Freud, precum şi lecturile cu întâmplări reale sau plăsmuite din gulagurile psihiatrice, constituie un handicap provocator.
   Autorul porneşte de la un caz care, în urma psihanalizei, a fost diagnosticat ca „nevroză balcanică“. Urmărind această situaţie particulară, cititorul este condus prin labirintul inconştientului individual şi colectiv, cărora le sunt fixate repere şi formule accesibile. Este definită „în clar“ nevroza în raport cu psihoza, cauzele apariţiei acesteia, posibilităţile de a soluţiona stările nevrotice şi rolul psihanalizei ca unică terapie valabilă.
   În privinţa nevrozei balcanice, este vorba de un aspect al subconştientului colectiv şi, în acest caz, referinţele sunt plasate în aria nevrozelor geografice. Condiţiile de formare, dezvoltare şi evoluţie, interferenţele culturale şi etnice, evenimentele climaterice, telurice, personalităţile mesianice sau momentele istorice trăite de un popor plămădesc un ethos mai mult sau mai puţin nuanţat faţă de un alt grup etnic, care se formează şi se dezvoltă în cu totul alt mediu.
   Inconştientul colectiv al românilor are trăsături particulare faţă de cel al popoarelor din zona balcanică din cauză că acest popor a fost expus unor influenţe speciale, în comparaţie cu vecinii săi.
   Tentaţia autorului de a produce analiza incon­ştien­tului românesc îl transpune pe cititor nu doar în situaţia de a recunoaşte trăsături colective de care este ataşat prin apartenenţa etnică, dar creează mai ales premisele înţelegerii procesului psihanalitic al unei naţii. Scopul aces­tei analize este de a pune în lumină trăsăturile evidente ale acesteia, ca apoi, cunoscându-le, ele să poată fi înţelese, modelate şi redimensionate în situaţiile şi împrejurările unor încercări atât colective, cât şi individuale.
   Sinceritatea şi totala deschidere fiind norme obligatorii în psihanaliză, ni se impune constatarea că românii au avut doi părinţi deloc buni: geografia şi istoria. Contextul geopolitic al zonei a făcut ca naşterea, formarea şi dezvoltarea acestui popor să se întâmple într-un spaţiu dificil şi complicat, instabil, ostil, de multe ori regresiv şi, în general, vitreg. Într-un astfel de mediu, urzeala pe care s-a ţesut inconştientul acestui popor s-a compus cu defecte ori s-a dezvoltat spre tendinţe neconvenabile. Aprecierile asupra trăsăturilor de caracter ale românilor, aparţinând unor scriitori şi oameni de cultură ca Dimitrie Cantemir, C. Rădulescu-Motru, D. Drăghicescu ori I. L. Caragiale, sunt de cele mai multe ori puţin măgulitoare dar sincere, iar formulările altora precum Cioran – de-a dreptul scandaloase, chiar dacă adevărate. Reţinem printre cele mai blânde aprecieri că „românii sunt o rasă occidentală cu obiceiuri orientale“, cu un „trecut agitat şi nefericit, care nu a dezvoltat decât însuşirile sufleteşti nefavorabile, slabe“ ori, cu alte cuvinte, un „popor blocat în dezvoltare“ (D. Drăghicescu). Alţi observatori ai românilor îi prezintă pe aceştia ca fiind paşnici până spre laşitate, nepăsători, fatalişti, delăsători, lipsiţi de încrederea în sine, precum şi timizi ori josnici din cauza tiraniei continue pe care au fost nevoiţi să o suporte (de Slaberry).
   Referirile din cuprinsul lucrării asupra acestei teme sunt multe şi diversificate, dar dintre acestea nu poate fi omis cel despre „sentimentul de vinovăţie“. Acest resentiment al românilor faţă de ei înşişi apare când ei se autocondamnă pentru nerealizări de tot felul şi merge până acolo încât să nu mai dorească să se identifice cu neamul lor. Eşecurile personale sunt extrapolate în universul colectiv ca o modalitate de descărcare a conflictului interior. De multe ori, se ajunge la varianta emigrării pentru ca acest conflict să îşi atingă punctul cel mai dramatic şi tulburător.
   Concomitent, indivizi aparţinând altor identităţi etnice nu de puţine ori ajung în spaţiul românesc, unde îşi dezvoltă abilităţi remarcabile şi posibilităţi de realizare individuală concrete.
   Importanţa desluşirii conţinutului, formelor şi faţetelor inconştientului colectiv constă, în mare parte, în calitatea acestuia de a fi o sursă de osmoză şi un factor de nuanţare important pentru inconştientul individual, cel care face obiectul tratamentului psihanalitic în fiecare zi. Investigarea inconştientului individual fără a distinge influenţa asupra acestuia a unor întrepătrunderi şi relaţionări produse de subconştientul colectiv va avea o utilitate incompletă şi rezultate nesemnificative ale demersului psihanalitic.
   Pe de altă parte, analistul subliniază existenţa unor canale de comunicare între conştient şi inconştientul colectiv şi arată cum această legătură se face prin intermediul simbolurilor („Arhetipul Sinelui şi simbolurile sale“): „Este indispensabil să li se povestească copiilor basme, iar adulţilor să li se transmită cunoştinţe religioase; doar în felul acesta mesajul inconştientului poate fi integrat de conştient. În caz contrar, energia inconştientului se investeşte în conţinuturi conştiente neînsemnate, accentuându-le intensitatea până la niveluri patologice. Astfel se nasc, după Jung, fobiile, obsesiile, idiosincraziile, reprezentările ipohondrice, perversităţile intelectuale“.
   În finalul textului, autorul subliniază încă o dată valoarea gândirii simbolice ca factor de corespondenţă cu inconştientul şi încheie – poate prea repede – acest eseu, nu înainte de a menţiona iarăşi poziţia centrală a reprezentărilor religioase în această materie. Depăşind aceste clarificări, cartea se dezvoltă pe secţiuni diversificate, de interes mai cuprinzător şi spectaculos.
   Autorul schiţează – punând tuşe din loc în loc – pe toată întinderea lucrării portretul marelui inventator al psi­ha­nalizei, Sigmund Freud, din operele căruia citează frec­vent; revine, de câteva ori, ca să destabilizeze preju­decata după care Freud a fost un pansexualist, precum şi asupra faptului că Jung şi Adler nu au fost dizidenţi veritabili ai freudismului, ci l-au completat şi lărgit cu noi valori psihanalitice. Spre finalul lucrării, cititorul este infor­mat despre noile dezvoltări ale psihanalizei în România, precum şi despre criza acestei discipline în Occident şi motivele care o împing, în continuare, spre declin.
   Cea mai mare parte a textelor este dedicată unor exerciţii de psihanaliză al căror obiect sunt personalităţi intrate în conştiinţa publică. Abordând o serie de lucrări beletristice, psihanalistul aduce contribuţii interesante pentru înţelegerea unor creaţii literare cunoscute sau ale autorilor. Astfel, după analiza unui volum cunoscut, scri­itorul Mircea Cărtărescu iese cu reale înclinaţii misogine, iar confratele nostru, poetul Emil Brumaru, după cerce­tarea unor poeme, este calificat ca un veritabil „Sade de la Moldova“. Mai beneficiază de portrete psihanalitice N. Manolescu, Emil Cioran, Ion Creangă, Anton Holban, Adrian Marino, Ana Blandiana, Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu, Lucian Blaga, Octavian Paler ş.a., iar concluziile sunt revelatorii. Pentru această latură a cărţii ni se par a fi reprezentative eseurile „Testarea realităţii“, „Resenti­men­tul lui Pascal Bruckner“ şi „Eros şi Thanatos la vârsta a patra“, precum şi cele dedicate problematicii femi­nismului.
   Pentru cititor, lucrarea prof. univ. Vasile Dem. Zamfirescu aduce calităţile unei cărţi de beletristică dimpreună cu ocazia lămuririi unui domeniu cunoscut în mod aproximativ ori ignorat. Cercetând unele creaţii literare comentate, la vremea lor, de către George Călinescu, psihanalistul deduce că marele critic nu dispunea de cunoştinţe de psihanaliză şi că, dacă le-ar fi avut, putea să găsească în aceste opere valorile şi simbolurile conţinute şi recunoscute mai târziu. Pe bună dreptate, înţelegem că în zilele noastre un om de cultură nu poate percepe deplin lumea fără a fi informat, pe lângă altele, şi în domeniul psihanalizei.
   Alegând forma eseului pentru a-şi expune demersul, autorul face astfel încât lectorul să nu fie asaltat de informaţii greu de asimilat sau de o terminologie prolixă. Într-un loc, el cere iertare pentru limbajul care poate fi considerat preţios, iar de câteva ori invită cititorul să-şi for­meze un punct de vedere propriu asupra unor sus­ţineri, evident, dacă poate avea răbdarea să parcurgă textul.
   Cartea scrisă metodic, motivele expuse cu persua­siune, precum şi eseurile cu subiect citadin (cel cu românul la volan) sau relaxant („actul ratat“ la politicienii români) menţin cititorul atent şi apropiat. O impresie agreabilă produce, de asemenea, „printul“ aerisit al volumului, cu rezervarea între teme a unor spaţii albe, ca un fel de invitaţie pentru adnotări imediate. Aceste spaţii, după ce lectura se va fi încheiat, vor fi, probabil, acoperite cu însemnările şi revelaţiile cititorului despre această carte pătrunzătoare şi alertă pe care îţi vine să o iei oriunde cu tine.
 

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 180 de lei
• Digital – 115 lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC