Succesul cercetătorilor şi universitarilor
se măsoară, printre altele, şi prin cuantumul publicaţiilor de succes, adică
articole apărute în reviste cu impact important şi intensiv citate. „Imboldul“
de a publica articole ştiinţifice pentru a corespunde normelor universitare şi
goana după citări a ajuns să stăpânească lumea ştiinţifică şi universitară
medicală. A fi citat este noua formă de dependenţă şi se spune că sunt cercetători
şi universitari care, în fiecare dimineaţă, înainte să îşi înceapă activitatea
zilnică, îşi verifică pe net indicele h
(Hirsch, după numele naturalistului care l-a gândit).
Revistele medicale publică, într-o
succesiune rapidă, studii şi experimente care mai de care mai… esenţiale pentru
progresul medicinii şi biologiei, aproape toate cu rezultate, concluzii şi
sugestii favorabile, numai bune de pus în practică. În acelaşi timp, redacţiile
resping destule articole relevante, deoarece se aşteaptă ca ele să nu fie
citate prea des şi ar contribui, în acest fel, la degradarea factorului de
impact al revistei.
De regulă, revistele medicale publică în
special rezultatele de succes, bune pentru creşterea prestigiului ştiinţific al
autorilor. De obicei, aceştia nu doresc să îşi facă ştiute nereuşitele şi să
investească timp sau alte resurse – punerea în formatul cerut, procedura de
trimitere, scrisori de însoţire etc. – pentru a transforma un material cu
rezultate nefavorabile într-un articol care să fie respins înainte să ajungă la
revizori.
De menţionat că mai multe reviste bine
cotate au şi rubrici de genul Lessons
learned, în care apar materiale despre dificultăţile întâlnite în derularea
studiilor ştiinţifice. Din 2005, unele reviste solicită autorilor de trialuri să
se înregistreze obligatoriu şi să publice de la început protocolul de
cercetare, ca o condiţie pentru a putea trimite spre publicare rezultate
ulterioare.
În ultimii ani s-au acumulat suficiente
date despre cercetări nereuşite, cu rezultate contradictorii, controversate sau
negative, în care s-au investit timp, bani şi efort. Rapoartele acestor studii
dispar, de obicei, în arhive şi rămân, în mare parte, necunoscute, la fel şi
ipotezele inovative şi îndrăzneţe care au stat la baza lor şi care, în teorie,
ar fi putut să fie viabile, dar până la urmă se dovedesc greşite.
Din necesitatea de a putea împărtăşi nereuşitele
şi de a învăţa din aceste idei bune de arhivat, au apărut reviste medicale
orientate către erorile şi rezultatele contradictorii ale studiilor
biomedicale. În prezent, există pe net câteva astfel de reviste, cum ar fi:
Journal of Negative Results in Biomedicine, Journal of Pharmaceutical Negative
Results şi, în curând, Journal of Errology (prescurtat JoE). Revistele care
publică „rebuturile“ cercetărilor ştiinţifice îi încurajează, în acelaşi timp,
pe autori să publice şi părţile nevăzute ale studiilor de cercetare de succes
deja publicate: ipoteze de început false, probleme consumatoare de timp şi
resurse, erori cu seturi de date şi alte experimente care nu au fost publicate în
lucrarea finală. Aceste reviste au proceduri de peer-reviewing, reguli de
trimitere a materialelor mai simplificate şi flexibile comparativ cu revistele
consacrate şi acceptă şi materiale sub formă de rapoarte sau comunicări scurte.
Revistele
despre „erori“ oferă o platformă de publicare pentru generaţiile de cercetători
care şi-au irosit timpul fără să poată demonstra o ipoteză sau produce un
articol cu rezultate pozitive, dar şi oricui doreşte să împărtăşească altora un
eşec profesional. Pe viitor, ele ar putea juca un rol important în sporirea
calităţii studiilor ştiinţifice şi în reducerea fraudelor din dorinţa de a
publica numai cercetări de succes în reviste bine cotate. Oricum, interesul arătat
de lumea ştiinţifică şi universitară este în creştere şi, probabil pentru a-şi
proteja prestigiul, unii se întreabă dacă în aceste reviste s-ar putea publica şi
materiale semnate… anonim.