A încerca să faci o recenzie unei cărţi
scrise de profesorul Constantin
Dumitrache este ca şi cum ai încerca să scrii o poezie despre Eminescu:
trebuie, întâi de toate, să ştii că Eminescu a scris volume întregi dedicate
iubirii, naturii, problemelor sociale, toate într-o legătură firească.
Şi apariţia acestui volum de ENDOCRINOLOGIE CLINICĂ – MIC TRATAT –
eveniment didactic, profesional şi editorial – este continuarea firească a unui
serial publicistic ritmic, aşa cum îl caracterizează însuşi autorul, o
concretizare a unor decenii de practică la patul bolnavului, de contact
nemijlocit cu pacientul endocrin, de îmbinare a intuiţiei cu experienţa,
fructificate în semiologia, diagnosticul şi tratamentul bolilor endocrine,
endocrinologie clinică, imagistică şi algoritme diagnostice. Şi sperăm ca lista
să continue.
Epuizarea rapidă a ediţiei
anterioare, ca şi interesul manifestat de specialiştii din domeniu, evoluţia
cunoştinţelor în endocrinologie, necesitatea unor clarificări şi dezvoltări ale
anumitor elemente au fost argumentele hotărâtoare ce au stat la apariţia
acestei noi ediţii. Deşi este păstrat scheletul ediţiei anterioare, autorul
revine punctual cu completări şi clarificări acolo unde noile cunoştinţe
acumulate despre un anume subiect impuneau acest lucru, părând să impună ideea
că soarta oricărei lucrări ştiinţifice este să fie depăşită.
Sunt subliniate aspectele semiologice şi
clinice, însoţite de motivaţia fiziopatologică, modalităţile optime de
diagnostic paraclinic, hormonal şi imagistic şi mijloacele terapeutice,
instrumente necesare, aşa cum şi autorul sublinia, în crearea unui mod de
gândire logic şi pragmatic, atât de util clinicianului confruntat cu pacientul
endocrin.
Lucrarea reprezintă o mică
enciclopedie, un ghid, o bază de date şi informaţii, un îndrumar facil de
parcurs, în ciuda numărului mare de pagini, lămuritoare şi convingătoare, care
poate sta pe raftul bibliotecii studentului, specialistului de orice
specialitate, medicului de familie, dar în primul rând endocrinologului.
Un capitol aparte, de altfel şi cel care
deschide acest volum, este dedicat înaintaşilor, piloni şi promotori ai endocrinologiei,
savanţii care au avut un rol determinant în naşterea, consolidarea şi
individualizarea ca ştiinţă a acestei specialităţi. Astfel, autorul aduce, aşa
cum afirmă, „un pic de neuitare în mintea contemporanilor“, el însuşi
înscriindu-se în şirul personalităţilor de marcă în lumea endocrinologiei, lume
a cărei poartă s-a deschis în anul 1909, prin apariţia primului tratat de
endocrinologie din lume, sub măiastra mână a profesorului Parhon. Astfel, Endocrinologie clinică – mic tratat mai
pune o cărămidă la baza marelui tratat – Endocrinologia
românească.
Autorul reuşeşte să
deschidă apetitul de cunoaştere prin redarea aparent inegală a capitolelor,
unde cantitatea şi chiar calitatea datelor sunt direct proporţionale cu
importanţa medico-socială a diverselor patologii.
Micul tratat oferă un instrument de lucru şi
instruire pentru toţi cei interesaţi profesional sau intelectual de domeniul
vast, actual şi mereu fascinant al endocrinologiei, răspunzând unui imperativ
al vremurilor moderne – timpul. Întreaga carte imprimă cititorului o notă de
dinamism şi pragmatism, aliniindu-se procesului continuu şi rapid ascendent al
cunoaşterii.
Revenind la Eminescu,
putem spune că fără volumele sale literatura română ar fi fost mult mai săracă;
prin similitudine, am putea afirma, fără să ne înşelăm, că fără acest tratat
endocrinologia românească ar fi cu mult mai săracă.
