Newsflash
Cultură

Ecouri și așteptări

de Anca FLOREA - ian. 17 2017
Ecouri și așteptări
    Un an a trecut, un altul începe, sperăm sub auspicii mult mai bune din toate punctele de vedere, așteptând, și în plan muzical, noi tentații și atracții din cele mai diverse. De exemplu, în toamnă va avea loc Festivalul „Enescu” cu Vladimir Jurowski în calitate de director artistic pentru prima oară, în timp ce director executiv este, așa cum ar fi fost normal de multă vreme, Mihai Constantinescu, cel care, de peste două decenii, conduce ARTEXIM, impresariatul prin care se organizează toate manifestările de anvergură.
   Însă ultimele zile din 2016 au adus câteva repere interesante, ce merită rememorate sau măcar punctate în seria posibilelor evenimente. La Ateneu, mult promovatul Cristian Măcelaru, sosit de la Philadelphia, a revenit la pupitrul Filarmonicii pentru a dirija Simfonia nr. 3 de Mahler, opus monumental, construit logic, fluent, cu o anume densitate ideatică, reușind planuri expresive bine diferențiate, asigurând astfel elemente de contrast binevenite și totodată unitatea întregului edificiu sonor atât de greu de realizat. În ciuda unei gestici și a unei poziții a umerilor cel puțin atipice, dirijorul a dovedit o claritate deosebită în coordonarea ansamblului, dând „intrări” precise și reușind să obțină un echilibru permanent de-a lungul celor 90 de minute de muzică superbă. Acesta a oferit publicului o versiune interpretativă excelentă, orchestra răspunzând – se pare cu plăcere – cerințelor expresive ale „baghetei”. A fost o lucrare complexă, implicând și participarea corului Filarmonicii (pregătit de Iosif-Ion Prunner), dar și a Corului de copii Radio (condus de Voicu Popescu). Ambele s-au integrat concepției și „liniei mari” a desfășurării partiturii, ce alternează momentele de transparență aproape diafane cu trimiteri la folclorul copiilor cu momente de anvergură, subliniate și prin utilizarea frecventă a alămurilor (uneori puse la grea încercare), în tușe viguroase, dar fără excese de intensitate. De asemenea, intervenția solistei, în ultimele secvențe, a prilejuit reîntâlnirea cu mezzosoprana Aura Twarowska, de ani buni cotată printre cele mai rafinate interprete în genul vocal-simfonic. Glasul grav, profund și „încărcat”, frazarea elegantă, dicția impecabilă, maniera de a sublinia sensurile cuprinse în text, toate acestea și-au pus amprenta asupra cântului său perfect raportat demersului general. Aplauzele entuziaste de la final au fost binemeritate, solista, ansamblurile și dirijorul oferind, cu adevărat, o tălmăcire „de zile mari” a Simfoniei mahleriene.
    Pe de altă parte, după o perioadă „neagră” în existența sa, Teatrul de Operetă „Ion Dacian”, devenit și de musical, a obținut, în sfârșit, prin eforturile și demersurile managerului ONB, Beatrice Rancea, separarea de administrația ONB și, practic, reînființarea sa. Deși încă nu are un sediu unde să își desfășoare spectacolele de stagiune, artiștii teatrului își doresc să evolueze din nou pe scenă, în fața publicului care îi îndrăgește și îi așteaptă. Și tocmai de aceea, cumva simbolic, pentru a marca renașterea unui teatru care nu demult ar fi aniversat 65 de ani de existență, directorul interimar ONB a apelat la regizorul italian Matteo Mazzoni (care anterior montase, la Operă, „Bărbierul din Sevilla”) pentru a pune în scenă„Liliacul”, realizând și scenografia. Roxana Colceag a conceput coregrafia, orchestra, corul și baletul Operetei, colaborând cu soliști de seamă ai teatrului. Astfel, la 30 decembrie, la salonul de recepții al Parlamentului a avut loc premiera mult așteptată de toată lumea, cu Lucian Vlădescu la pupitru. În distribuție s-au regăsit Alfredo Pascu (Eisenstein), Doina Scripcaru (Rosalinde), Gabriela Daha (Adele), Stefan Popov (Falke), Cristian Caraman (Blind), Orest Pîslariu (Frank), Victor Bucur (Orlofsky), dar și Cătălin Seimeanu (Frosch), alături de invitați precum Andrei Fermeșanu de la Iași (Alfred) sau actorul Claudiu Bleonț. Să sperăm că acea seară a marcat un nou început, în pragul unui nou an în care Opereta să renască și să-și reia firul unei activități normale, ca instituție de sine stătătoare.
   La Operă, în foaier, angajații s-au întâlnit cu Moș Crăciun, primind daruri în pungi generoase, amuzându-se și simțindu-se bine lângă bradul împodobit, într-o atmosferă de sărbătoare, la sfârșitul unei perioade teribil de tensionate care, după semnele primelor luni de stagiune, pare să fie acum depășită. Au urmat câteva zile libere, dar în ianuarie au reînceput repetițiile intense pentru spectacolele curente și mai ales pentru noua producție cu „Lucia din Lammermoor”, în regia lui Andrei Șerban. Aceasta va fi prezentată la mijloc de Gerar – o montare semnată de reputatul regizor în urmă cu mai mulți ani, la Paris, reluată ca atare la Iași, în 2014, iar acum la București, păstrând, desigur, același concept. Dacă este o idee bună sau nu, rămâne de văzut – dar este o altă „poveste”.
   În paralel, Sala Palatului a găzduit concertul de Anul Nou susținut, pentru al patrulea an consecutiv, de Orchestra Simfonică București sub bagheta lui Jin Wang. Au fost propuse creații de Glinka, Ceaikovski, Musorgski, dar și Rossini, apoi muzică din filme la fel de celebre, de ieri și de azi, precum „Mic dejun la Tiffany”, „Rocky”, „Aventurile rabinului Jacob” sau „Cartea junglei”. Programul s-a încheiat, ca orice asemenea concert, cu „Marșul lui Radetzky” de Johann Strauss-tatăl. Un public numeros a urmărit cu reală plăcere acest amalgam de partituri menit să răspundă celor mai diverse gusturi, așa încât succesul a fost garantat.

  

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe