Tocmai
s-a desfăşurat concursul de intrare în rezidenţiat. Voi, cei care aţi reuşit,
sunteţi desigur nerăbdători şi curioşi să aflaţi cum va fi. Voi, cei care aţi
parcurs deja acest drum, al învăţării specialităţii alese, vă mai amintiţi cu
ce visuri, stare de spirit, gânduri, sentimente aţi pornit pe el? Cum a fost
acea perioadă, ce satisfacţii v-a adus, cu ce dificultăţi v-aţi confruntat? Cum
v-aţi inţeles cu superiorii, colegii, asistentele? Cât aţi învăţat şi practicat
din tot ce ar fi trebuit să ştiţi? Pentru mine, începutul a fost în noiembrie
1995, când am dat examenul. Bucuria a fost imensă când m-am regăsit pe lista
admişilor, au urmat emoţiile de la teleconferinţa pentru repartiţia locurilor în
specialităţi, am ales pneumologia. Prima zi de lucru a fost 15 ianuarie 1996,
iar primul salariu brut ca rezident a fost de 189.300 de lei vechi. Ei, dar
asta e altă poveste, povestea mea. Amintirile mi-au fost iscate de cartea al cărei
protagonist şi autor este dr. Ştefan
Cristian Gutue. Intitulată Sunt rezident. What next?, ea le
este dedicată „tuturor celor care şi-au căutat un maestru peste tot, mai puţin în
interiorul lor“.
Volumul
este structurat în două părţi: în prima, cititorii primesc sfaturi pentru
optimizarea complexului proces de învăţare din rezidenţiat, află experienţele
trăite de autor, acum medic specialist urolog la o clinică privată, cunosc
aspectele practice ale activităţii de zi cu zi; în a doua parte, le sunt
prezentate provocările şi realităţile cu care se confruntă proaspătul
specialist, noţiuni de management al carierei, dificultăţile din sistemul
sanitar românesc. Autorul descrie realist, dar cu umor, pas cu pas, parcursul său,
în care a aflat ce înseamnă echipa, cum se construiesc corect (şi cum se pot
deteriora!) relaţiile cu superiorii, colegii de secţie, cei din alte specialităţi,
asistentele medicale. Un capitol abordează sintetic aspectele esenţiale ale
practicii medicale: foaia de observaţie, pregătirea preoperatorie a
pacientului, comunicarea operator–echipă, urmărirea postoperatorie, gărzile. Nu
lipsesc subiectele considerate tabu: salarizarea şi plăţile informale din
medicină, migraţia medicilor, ce rămân subiecte „fierbinţi“, a căror soluţionare
depinde de foarte mulţi factori. Din capitolul de managementul carierei, aflăm
despre „regula celor 10.000 de ore“, curba de învăţare, aşeptările angajaţilor,
cum se scrie un CV corect, participarea la congrese, fellowship-uri,
responsabilitate, imaginea medicului în România. Cum este rezidenţiatul în
Anglia ne spune dr. Daniel Fudulu, prieten cu autorul – prilej de comparaţie şi
meditaţie. „Ce aş face diferit dacă aş lua-o de la capăt?“ – probabil mulţi
ne-am pus această întrebare, la care dr. Ştefan Gutue răspunde cu onestitate,
privind înapoi cu luciditate şi o urmă de nostalgie, la anii de studenţie. Nu
mai putem întoarce timpul, dar sperăm că sfaturile sale sunt utile pentru cei
tocmai intraţi la Medicină, care vor fructifica la maximum cei şase ani, apoi
vor şti cum să-şi aleagă specialitatea care li se potriveşte cel mai bine. Am
remarcat caricaturile inspirate, realizate de Cristina-Maria Georgescu, care
susţin stilul accesibil al cărţii.
Autorul
nu pretinde niciun moment că le ştie pe toate, ci doar împărtăşeşte cu sinceritate
experienţa şi experienţele sale de fost rezident, cu speranţa că îşi poate
ajuta proaspeţii colegi să nu facă aceleaşi greşeli, să treacă mai uşor prin
dificultăţi, să găsească mai lesne soluţii la problemele ivite şi, de ce nu, să
aibă mai mult succes în carieră decât el. Aşadar, vă invit la o lectură alertă,
plăcută care, dacă vă va inspira, vă va ajuta, vă va pune pe gânduri ori vă va
descreţi fruntea (depinde în ce moment al vieţii profesionale sunteţi), cu
siguranţă şi-a îndeplinit scopul. Ce urmează? Vom afla urmărind parcursul
profesional al tânărului specialist, care se va materializa (sau nu) şi într-un
viitor volum. Timpul ne va oferi răspunsul.
