Zilele trecute, două cenacluri de dramaturgie și-au adjudecat
aceeași autoare: Marilena Dumitrescu.
Primul, Cenaclul de dramaturgie al Uniunii Scriitorilor,
găzduit de Institutul Cultural Român, a prezentat, în premieră, lectura piesei
„Revoltă la castel“.
Al doilea, Dragon 2 (Dramaturgi goniți), a cărui
activitate se desfășoară la Clubul „Calderon“ al primăriei sectorului 2 din
Capitală, a prezentat piesa „Cu cap și fără coadă“.
Marilena Dumitrescu este un dramaturg care bate de mult la
porțile succesului. Este autoarea textelor grupului comic „Vouă“, a pieselor
„Mătușa Tamara“ (un atac violent la adresa fostului premier Năstase) și
„Stăpânul Ciolanului“ (o satiră la adresa corupției), jucate cu mare succes de
același grup, și a altor comedii. Deși unele dintre aceste piese au fost
premiate de jurii competente, ele nu au fost încă reprezentate pe scena vreunui
teatru stipendiat de la buget. Probabil, autoarea nu face parte din grupul
numit „acvarium“ și nici nu a și-a uitat textul vreunei piese într-un taxi, ca
să-l găsească „din greșeală“ directorul Teatrului Național.
„Revoltă la castel“, o amuzantă parodie a vieții medievale,
regizată de semnatarul acestor rânduri, s-a bucurat de o excelentă distribuție:
Mircea N. Crețu (un conte), Doina Ghițescu (o contesă), Florentina Tănase (o
servitoare), George Grigore (un servitor), Sonia Neagu (văduva unui cavaler
plecat la războiul de o sută de ani), C. Duicu (un marchiz) și Violeta Berbiuc,
o adevărată revelație în rolul fantomei fără cap, supărată că nu mai poate
speria pe nimeni. Totul contopindu-se într-un adevărat spectacol, chiar dacă
interpreții țineau textul în mână, iar spațiul de joc era chiar sala cu
spectatori.
„Cu cap și fără coadă“, o pastișă atroce a dramelor macabre, la
modă acum pe mai toate canalele de televiziune, sub aceeași regie, a fost
interpretată într-un registru realist de infatigabila și neobosita Doina
Ghițescu (o soție a unui potentat), de subsemnatul (un potentat cu imunitate)
și de C. Duicu (o fantomă).
Amândouă lecturile, ascultate cu interes și zâmbet pe buze, au
fost aplaudate frenetic la final și apreciate unanim de spectatorii benevoli
care au avut curajul să-și părăsească locuințele și să se aventureze la vreme
de seară spre cele două sedii, dar și de Horia Gârbea (conducătorul
dramaturgilor Uniunii Scriitorilor și președintele secției de poezie), Dinu
Grigorescu (autorul piesei „Ciripit de păsărele“), chiar și de Denis Dinulescu
(autorul piesei „O zi din viața lui N. Ceaușescu“ și a blogului „Călimara cu
cerneală“) și de Mircea M. Ionescu (directorul teatrului „Tudor Vianu“ din
Giurgiu și autorul spectacolelor, ca pe vremea lui Eschil, doar cu doi
interpreți).
Câțiva spectatori, care au vrut să rămână anonimi, au tras un
semnal de alarmă că piesele care se citesc în cenaclurile respective nu sunt
jucate și de teatrele bucureștene sau din țară. Semnal pe care îl trag și eu de
ani de zile în zadar, în „Viața medicală“, pentru că nici eu nu fac parte din
„acvarium“ și nici n-am încercat să pierd vreun text într-un taxi pe care să-l
găsească directorul Teatrului Național.
