Newsflash
Cultură

Dostoievski la Teatrul Mic

de Candid STOICA - feb. 23 2018
Dostoievski la Teatrul Mic
Gogol, Chekhov, Dostoievski au făcut întotdeauna, de-a lungul timpului, casă bună cu actorii și regizorii români. Istoria teatrului amintește de un spectacol cu frații Karamazov la unul dintre primele teatre particulare din timpurile moderne, la Teatrul Regina Maria (compania Bulandra, Manolescu).

Regizoarea Nona Ciobanu a avut îndrăzneala să reia un vechi proiect Dostoievski, realizat în 1981 de Horia Lovinescu și Dan Micu, împreună cu echipa de interpreți ai Teatrului Nottara din vremea aceea, care ulterior, printr-o tulburătoare coincidență religioasă, s-a călugărit. Spectacolul de atunci, ca și cel de acum, a constituit, pentru mulți din cei implicați, o piatră de încercare a potențelor artistice. Horia Lovinescu, aflat la vârsta senectuții, după ce se plictisise să facă critica societății burgheze în „Lumina de la Ulmi” (o piesă proletcultistă prin excelență) și „Citadela Sfărâmată”, s-a hotărât să se reinventeze cu acest scenariu.

Dramatizarea, sau mai curând scenariul lui Horia Lovinescu și Dan Micu, se constituie, de fapt, ca un decupaj, uneori cinematografic, uneori prezentând scene separat decupate (ca aceea cu Marele Inchizitor), cu un decor care se metamorfozează încontinuu. Lumea Karamazovilor se arată publicului, astăzi paradoxală, complexă, o lume în care suferința este necesară, asumată, mântuitoare. O lume polifonică, în care sufletul omenesc e întors pe toate fețele, până la ultima consecință. Nona Ciobanu încearcă să redea acest lucru, ajutată de o trupă de actori (din noile generații) curajoși și pasionați de textul dostoievskian și de un decor mai mult decât ingenios, (Peter Kosir), care pe parcursul desfășurării spectacolului devine un fel de participant activ la trama dramatizării.

Cei patru Karamazovi, care sunt de fapt cinci, sunt întruchipați de Marian Râlea, (bătrânul Feodor), Cristian Iacob (Ivan), Radu Zetu (Dimitri), Rareș Florin Stoica (Alexei), la care se adaugă figura fiului nelegitim, Smerdiacov (Bogdan Talașman), duc o luptă cu textul romanului timp de două ore și jumătate, în final lăsând publicului o impresie excelentă. Marian Râlea realizează, cu mijloace care-i sunt la îndemână, figura odioasă, rapace a bătrânului Feodor, eșuat într-un măscărici, cum singur se autodefinește. Cristian Iacob creează un tip de intelectual auster în luptă cu demonii gândirii, întrebările care îl obsedează fiind: „Poate fi iubită o viață atât de absurd orânduită? Îl poți crede pe cel care a rânduit-o astfel?”. Rareș Florin Stoica, vădit persecutat de replici, încearcă, și de multe ori reușește, să redea un personaj în care naivitatea sufletească, aproape angelică, aproape neomenească, este pe primul plan. Crescut într-o mânăstire, sub influența regumenilor și mai ales a credinței în Dumnezeu, acesta crede neîncetat în mântuirea sufletelor fraților și a tatălui său.

Radu Zetu (Dmitri), la fel de desfrânat și petrecăreț ca tatăl său, realizează, cred, personajul cel mai împlinit, complet, al spectacolului, reușind de multe ori să redea o adevărată creație. Simona Mihăescu (Gușenka) și Gabriela Iacob (Katia) se străduiesc cu înfrigurare să dea aparițiilor lor greutate, efortul fiind fatal obturat de scenariu. O apariție impresionantă, aproape fără replici, realizează Petre Moraru (starețul Zosima), demonstrând, dacă mai era nevoie, că, deși în teatru de multe ori primează replica, și tăcerea poate contribui din plin la efectul dramatic.

Despre ciudatul și halucinantul, personaj al lui Smerdiacov, care ocupă un mare capitol în roman, se pot spune multe, dar despre prestația lui Bogdan Tălmășan (Smerdiacov), din păcate, nu se poate spune mare lucru. Cu toate bunele intenții ale actorului, secvența respectivă nu a fost, din păcate, semnificativă.

În mici roluri, Avram Birău și Ion Lupu încearcă să caracterizeze, prin mici atitudini, doi vecini, participanți la celebra discuție din chilia starețului Zosima, iar Oana Albu produce o surprinzătoare apariție în două „rolișoare” (Rakitin și Procurorul).

La reușita spectacolului contribuie în mare măsură și Vasili Șirli, care rescrie o muzică, ce devine un personaj conflictual, un spațiu sonor adecvat.

Despre costumele creatoarei Doina Levintza nu se poate spune decât că sunt „aproximative”. Probabil că așa și-a propus… Multe felicitări pentru numeroasa echipă tehnică. Ea a reușit să miște în diverse ipostaze decorul, cu o precizie de ceasornic elvețian. Felicitări și celor care au alcătuit caietul-program distribuit, atenție, gratuit.

În final, scenariul destul de trunchiat al lui Horia Lovinescu și Dan Micu, adnotat pe ici pe colo de regizoare, poate lăsa liberă o întrebare esențială: cum se poate dramatiza corect, benefic, un roman celebru?

Dincolo de succesul spectacolului, dincolo de calitățile sau defectele lui, problema importantă, primordială, care se pune actualmente, este aceea a soartei Teatrului Mic, ajuns astăzi într-un mare impas. Care va fi soarta lui? Va continua să fie un teatru de buzunar cu 70 de locuri sau va fi repus în circulație, redându-i-se în întregime sala?

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe