„Academia
Română este farul călăuzitor, este piscul cel mai înalt al ştiinţei şi culturii
româneşti“, stă scris la începutul „cărţii-document“ semnată de prof. dr. Ştefania Kory Calomfirescu, cu o prefaţă de conf. dr. Sanda Maria
Deme, de la Facultatea de Medicină a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş“
Arad. Volumul, apărut la Editura Napoca Nova, în 2013, şi intitulat Spre
piscul ştiinţei şi culturii româneşti, „aduce un elogiu persoanelor de
sex feminin care au intrat în Academia Română“.
Facem cunoştinţă cu
„doamnele în viaţă“, membri ai Academiei – titulari: Maya Simionescu (biologie şi
patologie celulară), Cornelia Sabina Ispas (folcloristică), Lucia-Doina Popov
(biologie celulară şi moleculară); corespondenţi: Maria Luiza Flonta
(neurobiologie, fiziologie), Gabriela Pană Dindelegan (lingvistică romanică),
Ileana (Elena) Mălăncioiu (literatură), Anca Volumnia Sima (biofizică), Maria
Zaharescu (chimia fizică a compuşilor oxidici); de onoare: Florica
Dimitrescu-Niculescu (lingvistică), Valeria Guţu Romalo (linvistică), Mariana
Nicolesco (artă lirică), Hélène Carrère D’Encausse (politologie, istorie),
Alexandrina Cernov (filologie), Maria Manoliu-Manea (lingvistică). Sunt de fapt
„transplantate“, între ghilimele (cu copy-paste,aşadar, fără nicio contribuţie a autoarei) CV-urile persoanelor, de pe
internet – Wikipedia, crispedia.ro sau alte surse menţionate în paranteză – sau
din „Membrii Academiei Române. 1866-2003“ (am aflat din căutări proprii că este
dicţionar, apărut la Editura Enciclopedică, în 2003).
Alocuţiunile rostite
de academicienii Ion Haiduc, Dan Berindei, Eugen Simion, Ion Păun Otiman, Ioan
Aurel Pop, precum şi de sculptorul Mihai Ecobici şi ÎPS Ioan Robu, la adunarea
festivă „Ziua Academiei Române“, din 4 aprilie 2013, au constituit pentru
autoare pretextul de a construi un dialog imaginar cu fiecare din aceştia, pe
teme privind istoria României, rosturile naţionale ale Academiei Române,
mentalitatea românească, limba ca element de referinţă, laicizare şi credinţă,
resemnare şi duplicitate, egalitatea femeilor, marea dramă a Academiei Române
din 1948, Academia Română şi Transilvania. Demersul nu are vreun câştig pentru
cititor, întrebările sunt de fapt cuprinse în răspuns, uneori cuvânt cu cuvânt,
aşadar nu asistăm la niciun act de creativitate, dacă s-a crezut că acesta
poate rezulta doar prin fragmentarea unui discurs prin nişte întrebări
redundante. Mai bine erau reproduse alocuţiunile, cum au apărut în revista
Academica nr. 4/2013 (precizare prezentă în carte, la fiecare dialog).
„Corectura a fost
realizată de către autoare“, aflăm de la început, prilej de nenumărate greşeli
(de ortografie, de ani etc.) pe care nu le mai trec în revistă, pentru a nu
plictisi. Le veţi descoperi singuri.
Aşadar, o compilaţie realizată destul de
neglijent, cu date utile când nu sunt eronate (iată, nu mă pot abţine să nu dau
un exemplu: „Cornelia Sabina Ispas: membru titular al; Academiei Române din
1009“ – sic!) pentru cine n-are
internet la îndemână. Răsfoind un astfel de volum, conştientizezi rostul şi
necesitatea unui redactor de carte. De care unii autori fug... dar cu ce
rezultate?
