Newsflash
Cultură

Dor de casă

de Dr. Raluca BULEA - feb. 21 2020
Dor de casă

Institutul Goethe din București găzduiește, până la 21 februarie 2020, expoziția de fotografie „Acasă: wohin?”, aceasta surprinzând viața unor români care în prezent muncesc în Germania. Evenimentul se dorește a fi și o invitație la dezbatere și reflecție pe marginea unor subiecte precum integrarea într-o societate diferită, dar și legătura cu țara de baștină și dorința de întoarcere sau absența acesteia.

DSCN9046În contextul existenței unui număr important de români care în prezent trăiesc și muncesc în Germania, Institutul Goethe a finanțat o serie de călătorii pentru câțiva jurnaliști și fotoreporteri români interesați de subiect, pentru a consemna în modul cel mai sincer și deschis elemente legate de identitatea acestor oameni, despre modul lor de viață, legăturile cu țara (când există), dar și despre sentimentele lor față de această dezrădăcinare aleasă și voită, precum și factorii care au precedat decizia de a emigra.

Produsă de multe ori din dorința de desăvârșire profesională, ori de găsire a unui mediu prielnic pentru dezvoltarea unei cariere inexistente în România, părăsirea familiei are ca revers al medaliei dorul de casă, de familie și prieteni, de locurile copilăriei și adolescenței…

Acasă în Germania și în România deopotrivă

Concretizarea acestui proiect incitant, dincolo de reportajele deja apărute în publicațiile „Decât o Revistă”, „Școala9” și „Teleleu”, este expoziția de fotografie „Acasă: wohin?”, găzduită de sediul Institutului Goethe din București până la 21 februarie 2020.

Pornind de la imaginile surprinse de Cătălin Georgescu și Cosmin Bumbuț, cu portrete ale unor români ce locuiesc la Berlin, Köln, Lüneburg, Frankfurt ori München, alături de ilustrări la scară mai mică ale cotidianului din viața acestora, evenimentul își propune, în același timp, să fie și o provocare la dezbatere și reflecție legată de subiecte precum migrația, integrarea într-o societate diferită, dar și legătura cu țara de baștină și dorința de revenire sau absența acesteia.

DSCN9043Pe 15 și 20 februarie, publicul este așteptat să îi cunoască și să intre în dialog cu câțiva dintre acești români pentru care “acasă” este acum în Germania și în România deopotrivă.

Migranți cu studii superioare

Foarte interesant și evident din parcurgerea expoziției este că mulți dintre oamenii portretizați nu aparțin neapărat migrației din motive economice.

Dimpotrivă, sunt oameni cu studii universitare, bine pregătiți, iar aceştia reprezintă o pierdere evidentă pentru societatea românească, a căror justificare pentru plecare a fost găsirea unui mediu socio-cultural mai flexibil pentru năzuințele și proiectele lor de viață.

DSCN9041Domeniile lor de activitate sunt dintre cele mai diverse, educație și artă, politică, medicină, sport, IT etc. Știind cât este de greu să îți găsești un loc al tău în altă parte, din spirit de solidaritate, mulți dinte ei sunt implicați activ în diverse proiecte și activități de sprijin atât pentru conaționali, cât și pentru emigranți de alte etnii.

Și undeva, în adâncul sufletului, unii încă mai păstrează speranța de a se putea întoarce cândva la ei acasă, unde să poată trăi și munci așa cum o fac acum, în Germania.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe